Fonduri europene în Bucureşti-Ilfov: azi, comparativ cu 2011

Date:

Conferinţa Regio „Politica de coeziune – Valori europene, naționale și locale”, organizată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI) în Aula Magna a Palatului Patriarhiei Române, a oferit inclusiv prilejul unei comparaţii în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene între momentul actual din Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 şi momentul echivalent din POR 2017-2013, adică la aproximativ câte cinci ani de la lansarea fiecărui program.

Pentru justeţea comparaţiei, sunt de luat în considerare axele pe care s-au acordat fonduri în ambele perioade; axa pentru dezvoltarea mediului de afaceri nu mai există în actuala perioadă. Rezultă că în actualul exerciţiu financiar, în noiembrie 2018, sunt semnate 104 contracte, în valoare de 995,89 milioane lei, pe când în 2011 pe vremea aceasta, pe axele active şi atunci, erau semnate 41 de contracte, în valoare de 718,91 milioane lei.

Inclusiv cu axa pentru mediul de afaceri, în noiembrie 2011 erau semnate 188 de contracte, în valoare de 894,59 milioane lei.

În noiembrie 2018, numărul şi valorile contractelor pe axele accesabile în prezent sunt: Axa 3 Creşterea eficienţei energetice – semnate 94 de contracte, 862,92 milioane lei solicitaţi; Axa 5 Monumente istorice şi regenerare urbană – semnate 9 contracte, 110,24 milioane lei solicitaţi; Axa 6 Infrastructură rutieră – un proiect în evaluare; Axa 9 Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunităţii – nu a fost lansată; Axa 10 Infrastructură educaţională – semnat un contract, 22,73 milioane lei solicitaţi.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...