Fraude în domeniul de business

Date:

Se află în plină desfășurare International Fraud Awareness Week (15-21 noiembrie), definită ca „mișcare prin care profesioniștii antifraudă din întreaga lume vor să atragă atenția asupra fenomenului fraudelor în domeniul de business și a impactului negativ pe care acestea le generează la nivel de economie mondială, dacă nu sunt luate măsuri la timp”, inițiată de Asociația Examinatorilor de Fraudă Certificați (ACFE).

În România, liderul noii generații de investigatori privați este SPIA – Secret Private Investigations Agency,cu „experiență în investigații antifraudă și supraveghere privată, atât în plan preventiv, prin identificarea imediată a factorilor generatori de risc, cât și în plan ofensiv, prin intervenția efectivă și destructurarea grupurilor ilicite identificate”.

Marius Porceanu

Marius Porceanu (foto), fondator și CEO al SPIA – Secret Private Investigations Agency, subliniază: „Ne alăturăm acestei mișcări internaționale pentru că știm cât de importantă este educarea și creșterea capacității de apărare a organizaților și a companiilor împotriva fraudelor, mai ales în noul context economic. Datoria noastră, a investigatorilor privați, este nu doar să lucrăm, alături de companii, pentru a identifica și documenta frauda ci și de a convinge mediul de business că prevenția antifraudă există și este mult mai puțin costisitoare decât pagubele provocate de fraudă. Chiar dacă România este o piață tânără, în formare,  în ceea ce privește industria serviciilor de investigații private, experiența spețelor investigate până acum și probarea unor fraude de până la 2 milioane de euro ne oferă o radiografie complexă atât asupra riscurilor cu care se confruntă cât și asupra instrumentelor și procedurilor pe care companiile le au la dispoziție pentru a anticipa sau limita pierderile suferite”.

Între sectoare cele mai vizate de fraude la noi se află asigurările, retailul și energia, industria bancară fiind mult mai puțin expusă riscurilor, cel mai probabil datorită măsurilor luate în timp.

Pe plan mondial, raportul privind frauda și abuzul ocupațional, realizat de Asociația Examinatorilor de Fraudă Certificați (ACFE) arată că anual companiile, instituțiile statului și asociațiile non-profit pierd în medie 5% din venituri din cauza fraudelor comise de propriii angajați sau chiar de către acționari, prejudiciul creat la nivel global, în 2019, de către aceștia fiind estimat la peste 4.400 miliarde USD. Experții antifraudă au luat în considerare pentru raportul din acest an 2.504 cazuri din 125 de țări care au generat companiilor afectate pierderi de 3,6 miliarde de dolari, pierderea medie cauzată depășind 1,5 milioane de dolari. Conform raportului, deși în topul celor mai vizate sectoare la nivel mondial s-au aflat anul trecut industria financiară, administrația publică și industria producătoare, cele mai mari prejudicii au fost generate de fraudele din sectorul minier, energie și telecomunicații, cu pierderi care depășesc 20000 de dolari pe fiecare caz.

Marius Porceanu spune că „o investigație pentru depistarea unei fraude poate dura de la câteva luni la câțiva ani și implică folosirea unei echipe dedicate și cu expertiză în acel domeniu. O companie nu poate dizloca ani de zile o singură echipă pentru un singur caz, de aceea șansele de a soluționa intern cazuri complexe sunt mult mai mici în cazul folosirii exclusive a resurselor interne”. Acesta ar putea fi și unul dintre motivele pentru care raportul întocmit de ACFE pentru anul 2019 arată că Europa Centrală și de Est, alături de Asia Centrală și de Vest, sunt printre regiunile cu cea mai mare rată de nerezolvare a prejudiciilor. În timp ce Europa Occidentală înregistrează cele mai bune rezultate în materie de recuperare a prejudiciului, în Europa Centrală și de Est și Asia Centrală și de Vest, 61% dintre firme nu reușesc să obțină nimic de la autorii infracțiunilor, indică ”Raportul privind frauda și abuzul ocupațional”.                                          

Activitatea desfășurată de SPIA se caracterizează prin profesionalism, integritate, încredere și discreție totală, compania fiind „percepută drept un partener de nădejde ce oferă calitate de neegalat, conform auditului extern de marketing și percepție desfășurat în prima jumătate a anului 2020. Fondată în 2012 cu capital integral românesc, compania a evoluat constant și s-a dezvoltat nu doar din punct de vedere al numărului de angajați sau al spețelor soluționate cu succes, ci și în ceea ce privește specializările și certificările obținute. Metodele de lucru și echipamentele utilizate respectă cu strictețe standarde internaționale de calitate, compania având implementate norme privind managementul calității (ISO 9001), securitatea informațiilor (ISO 27001) și managementul sănătății și al securității în muncă (ISO 45001). Aflată pe un trend ascendent încă de la înființare, SPIA a obținut locul I și II în Topul Național al Firmelor la categoria Servicii, Activități de Investigație, oferit de Topul Național al Firmelor în 2016, 2019 și 2020, și locul IIla în Topul Firmelor la categoria Servicii, Activități de Investigație, oferit de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București”.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...