Garanti BBVA, validată ca brand cu statut de superbrand

Date:

Banca Garanti BBVA a fost selectată și recunoscută ca brand cu statut de superbrand în România pentru a treia oară în ultimii cinci ani, după ediƫiile din 2017-2018 și 2019-2020. Criteriile de evaluare sunt reputația, încrederea, calitatea, diferențierea în piață. Au fost analizate peste 1.850 de mărci, evaluate prin votul specialiștilor și prin opinia consumatorilor români conform studiului de piaƫă dezvoltat de Ipsos.

Mustafa Tiftikcioğlu (foto), CEO Garanti BBVA România: „Sunt încȃntat de această recunoaştere, care reprezintă un semn clar al bunei reputații pe care o are Garanti BBVA, reflectând în același timp încrederea pe care o au clienții în noi, precum și strategia noastră centrată pe client. Acordarea acestei distincții importante în 2021 este cu atât mai importantă cu cât vine după o perioadă plină de provocări, în ultimul an, și confirmă faptul că toate acțiunile noastre de sprijinire a clienților au avut rezultate bune și sunt foarte apreciate. Avem un angajament pe termen lung față de piața din România și vom continua să ne dezvoltăm produsele și serviciile, fiind în același timp un partener financiar de încredere pentru clienții noștri. Prioritatea numărul unu a Garanti BBVA rămâne sprijinirea nevoilor clienților”.

Superbrands recompensează „reputația mărcilor și promovează disciplina de branding, oferind o distincție brandurilor excepționale, prin intermediul programelor dezvoltate în peste 90 de țări de pe cinci continente. Pentru a selecta Superbrandurile din România sunt analizate, în fiecare an, branduri internaționale și locale, din 65 de domenii de activitate. Aceste branduri trec apoi printr-un proces de selecție, în care sunt evaluate, pe baza mai multor criterii de către un consiliu de profesioniști în managementul afacerilor, marketing, comunicare și jurnaliști din presa de afaceri, precum și de către consumatori, în cadrul unui studiu de piață realizat de Superbrands România, cu sprijinul Ipsos”.

Garanti BBVA este recunoscută ca „o bancă universală, care face parte din Grupul Garanti BBVA Romȃnia, alături de Garanti BBVA Leasing (marca sub care activeaza Motoractive IFN SA) și Garanti BBVA Credite de Consum (marcă sub care activează Ralfi IFN SA), care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing (leasing financiar pentru vehicule, echipamente, imobiliare, sale &leaseback), servicii de administrare a flotei, precum și credite de consum. Activă în România din 1998, Garanti BBVA este deținută de Garanti BBVA Turcia (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia, cu un volum total al activelor de 70.4 miliarde dolari, poziție de top pe toate liniile de business și peste 19 milioane de clienți. Acționarul majoritar al Garanti BBVA Turcia este grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA), unul dintre cele mai importante grupuri financiare din lume, cu un volum total al activelor de peste 648 miliarde euro si peste 78.9 milioane clienți.

Pentru mai multe informații și noutăți, vă rugăm să vizitați www.garantibbva.rofacebook.com/GarantiBBVARomania  și linkedin.com/company/garanti-bbva-romania”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

INSCOP: peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu

Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la...

„Crama Transparentă” Cotnari, pentru explorarea tradiției și inovației în producția de vinuri de calitate

Crama Cotnari, emblematică pentru producția de vinuri din soiuri...