Gestionarea fondurilor europene pentru învățământ superior și cercetare

Date:

Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, prin președintele acesteia, prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr (foto), prezintă o analiză privind perspectiva accesului la fonduri europene a mediului academic și de cercetare în exercițiul financiar 2021-2027:

FNS „Alma Mater” solicită consultarea partenerilor de dialog social şi a reprezentanţilor sistemului de învățământ superior și de cercetare privind gestionarea fondurilor structurale și de investiții în perioada 2021-2027

Federația Naţională Sindicală „Alma Mater” își exprimă îngrijorarea în legătură cu eliminarea Ministerului Educației și Cercetării din construcția instituțională care va gestiona fondurile structurale și de investiții în perioada 2021-2027, așa cum prevede un proiect de Hotărâre de guvern elaborat de către Ministerul Fondurilor Europene, fără a consulta părțile implicate – reprezentanții sistemului de învățământ superior și de cercetare şi partenerii de dialog social aferenţi acestuia. 

Învățământul universitar și cercetarea științifică din România au nevoie de strategii și de politici coerente, pentru care este necesar să se realizeze un consens la nivelul societății, finanțate adecvat, atât din fonduri publice, cât și din fonduri disponibile la nivel european. Nu credem că acest lucru este posibil dacă Ministerul Educaţiei şi Cercetării este eliminat din circuitul de decizie, în ceea ce privește atragerea fondurilor europene și dacă partenerii de dialog social nu sunt consultați!

În același timp, nu înţelegem şi nu vedem care este plusvaloarea adusă prin eliminarea unor structuri care gestionează fondurile destinate învățământului superior și cercetării în ultimii 13 ani. Considerăm că aceste organisme trebuie sprijinite, astfel încât să își îmbunătățească în continuare performanțele, prin alocarea resurselor necesare și prin asigurarea independenței în funcționare. 

Sistemul de învățământ superior evoluează astăzi prin constituirea unor rețele universitare la nivel european, cu scopul final de a se ajunge la emiterea unei așa numite „diplome europene”, iar prestigiul științific nu poate fi obținut fără atingerea unei mase critice, în ceea ce privește cantitatea, dar mai ales vizibilitatea publicațiilor științifice. În plus, viitorul apropiat pune în fața noastră provocări fără precedent, în contextul celei de-a patra Revoluții Industriale.

În contextul în care resursele bugetare naţionale sunt în mod evident insuficiente, fondurile structurale și de investiții sunt singurele care pot asigura instituțiilor de învățământ superior și sistemului de cercetare din România competitivitatea necesară, menită să asigure dezvoltarea economică și socială pe care ne-o dorim cu toții. Cum va fi asigurată eficiența și eficacitatea cheltuirii fondurilor disponibile pentru educație și cercetare, aplicarea politicilor naționale în domeniu, cu asigurarea impactului dorit, în condițiile eliminării Ministerului Educaţiei şi Cercetării din acest proces? 

România, ca stat membru UE cu drepturi depline, are obligativitatea aplicării principiului subsidiarităţii, introdus expres în Tratatele Uniunii Europene, care vizează exercitarea competențelor decizionale la un nivel cât mai apropiat de beneficiar. Subliniem că aplicarea principiilor prevăzute în Regulamentele europene (eficienţă, eficacitate în utilizarea fondurilor europene etc.) implică, printre altele, constituirea unor organisme intermediare la nivelul ministerelor de linie, și, în niciun caz, desființarea lor, întrucât, au o mai bună cunoaştere a elementelor tehnice, a politicilor şi a strategiilor sectoriale.

Deciziile privind investițiile în educație și cercetare trebuie să fie luate la Ministerul Educației și Cercetării, singura autoritate publică învestită prin lege în acest sens, pentru a asigura coerența aplicării și monitorizării politicilor sectoriale.

Ministerul Fondurilor Europene trebuie însă să creeze sistemul coerent de gestiune a fondurilor, să asigure ministerelor de linie îndrumarea metodologică necesară, astfel încât eficiența și eficacitatea cheltuirii fondurilor să devină realitate. Este astfel necesar să fie valorificate toate instituțiile care au expertiza și experiența necesare și să fie aplicate lecțiile învățate în anii anterior.

Se impune, deopotrivă, o largă consultare publică, prin invitarea tuturor actorilor implicaţi, pentru asigurarea premiselor asigurării impactului dorit în ceea ce privește utilizarea fondurilor de dezvoltare a resurselor umane și cercetării pe care le va primi România în următorii ani.

De aceea, solicităm Guvernului României, Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Educației și Cercetării să comunice concluziile analizelor care stau la baza fundamentării noii structuri instituționale de gestionare a fondurilor pe care România le va primi pentru 2021-2027 și să realizeze o largă consultare, înainte de a lua decizii care urmează să afecteze învățământul superior și cercetarea din România pe termen lung.

Președinte FNS „Alma Mater”, Prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...