Horia Gustă, propus președinte al AAF

Date:

Președintele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), Radu Hanga, a anunțat că se retrage din funcție, ca urmare a alegerii în funcția de președinte al Bursei de Valori București, deși nu se află într-o situație de incompatibilitate: „Am decis să fac un pas în spate dar voi rămâne aproape de echipa Consiliului Director. Împreună cu colegii mei din board-ul AAF ne dorim să păstrăm actuala componență a Consiliului Director, pentru a ne continua mandatul încredințat. Astfel, am mers cu o propunere de realocare a funcțiilor în interiorul board-ului. Propunerea noastră este ca Horia Gustă, director general Certinvest, actual vicepreședinte al AAF, să preia mandatul de președinte iar Cristian Pascu, membru în board să devină vicepreședinte. Dacă propunerea de a rămâne membru în board va avea susținerea membrilor Asociației, voi rămâne în Consiliul Director. Avem aceleași interese și aceleași obiective, și la Bursă, și la AAF”.

RADU HANGA © Carlos Funes https://goo.gl/yR8reg

AAF a anunțat că membrii organizației administrau la finalul anului trecut active de 48,4 miliarde de lei, context în care industria de asset management a atins cel mai înalt nivel al activelor din ultimii zece ani. Radu Hanga: „Performanța excelentă a pieței de capital în 2019, atât în ceea ce privește nivelul activelor, cât și evoluția numărului de investitori, este un semnal extrem de încurajator într-un context deopotrivă favorabil și provocator în care este necesară mai mult ca oricând înțelegerea de către un număr cât mai mare de persoane a beneficiilor transformării economiilor în investiții. Anul acesta, mai mult decât în trecut, rolul nostru este de a fi un liant între nevoia investitorilor de a-și spori inteligent economiile și oferta pieței, de a răspunde într-o manieră personalizată acestor nevoi”. 

Jan Pricop, directorul executiv al AAF: „De-a lungul deceniilor, economia europeană s-a bazat pe forme tradiționale de împrumut pentru a finanța întreprinderile și pe conturile de economii pentru a remunera persoanele care economisesc. Dar vremurile se schimbă. Evoluțiile demografice ne arată în mod clar că pensiile asigurate prin sistemul pay-as-you-go vor trebui să fie completate din ce în ce mai mult de economisirea și investiția inteligentă de-a lungul vieții. Dacă ratele de dobândă scăzute persistă pe termen lung, conturile de economii nu vor mai fi un mecanism pentru a crește valoarea economiilor oamenilor. Acest lucru va mai putea fi realizat doar printr-o migrare pe scară largă către investiții în acțiuni”.

Aurel Bernat, membru în boardul AAF, director general al BT Asset Management: „Fondurile de investiții reprezintă o alternativă pentru lichiditate, economisire sau investiții de lungă durată. Gama este variată, utilizarea simplă și transparentă”. 

HORIA GUSTĂ © Carlos Funes https://goo.gl/yR8reg

Horia Gustă, vicepreședintele AAF, director general al Certinvest: „Saltul de la consumator la investitor nu este o cădere în gol, dar trebuie sa faci un prim pas sau măcar să îți iei avânt. În acest an, ne dorim ca prin eforturile pe care le facem în direcția educației financiare, să reușim să explicăm cât mai eficient investitorului de retail valoarea pe care o pot crea economiile personale, prin investiții diversificate. După un an frenetic cu performanțe peste media europeană, Bursa de Valori București așteptă o participare mai activă a jucătorilor de talie mică sau mijlocie, a căror listare ar aduce reale beneficii industriei fondurilor de investiții. Provocările din 2020 vor fi cele din fiecare an și anume cele legate de cadrul legislativ și de stabilitatea contextului socio-politic, care influențează mișcările pieței financiare”.

Dan Popovici, membru în board-ul AAF, director general al OTP Asset Management: „Dacă vrem să trăim diferit, trebuie să schimbăm ceva în comportamentul nostru, ca indivizi. Ne uităm la viața bună pe care o au mulți din vestul Europei și vedem că și-o permit, chiar și după pensionare și ne gândim, de ce nu și noi? Unul din factorii cheie ai prosperității acestora este disciplina de a economisi eficient, pe termen lung și prin intermediul fondurilor de investiții. Cred că de aici trebuie să începem. Chiar de azi”, a spus la rândul său De altfel, o analiză efectuată de compania pe care o reprezintă, atrage atenția că deși economiile populației cresc (în 2019, economiile românilor în bănci au crescut cu 11,9%) inflația le erodează, acționând ca o frână”. 

Cristian Pascu, membru al AAF, director executiv adjunct al BCR: „După succesul programului de educație financiară Școala de bani, lansăm în acest an un nou program educațional la nivel național – BCR Școala de business. Este destinat antreprenorilor iar  scopul este să îi ajutăm să fie mai bine pregătiți pentru situațiile care le pot impacta afacerea. Programul are o platformă dedicată – www.scoaladebusiness.ro –  dar oferă și posibilitatea unor întâlniri directe cu o parte din colegii pregătiți special pe conținut educational. Am pregătit o serie de sfaturi și recomandări utile și usor de implementat pentru business –uri inteligente”.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...