Închirieri la parterul proiectului J8 Office Park al dezvoltatorului Portland Trust

Date:

Dezvoltatorul imobiliar Portland Trust anunță închirierea unei suprafețe de 4.000 mp la parterul proiectului său J8 Office Park, cu suprafața totală de 46.000 mp, conceput în principal pentru magazine și alte servicii în jurul unei piațete central. Unul dintre chiriași este Coffee Island, lanț de cafenele cu sediul în Grecia, între primele 10 rețele de cafenele din Europa, care deschide astfel primul magazin din București. Dezvoltatorul anunță că „zona de cafenea va fi conectată cu recepția clădirii A și va oferi clienților și serviciile unor barista. Clienții vor beneficia și de terasa acoperită, cu mese și scaune”.

Alte închirieri în J8 Office Park: „Zona dedicată restaurantului principal a fost închiriată către D&L Cuisine, un operator cu experiență în domeniu, care va oferi numeroase opțiuni delicioase de mic-dejun, prânz și gustări. Mega Image va deschide un supermarket de 500 mp, iar sala de sport World Class România, lider de piață în industria fitness-ului, va ocupa o suprafață de 1.400 mp, la parter și la etajul 1. Serviciile medicale vor fi puse la dispoziție de Medicover, prin intermediul unei unități de 235 mp. Printre chiriașii J8 se numără și clinica Medy Sportline, cu o unitate de 330 mp, unde vor fi oferite servicii de fizioterapie, kinetoterapie și masaj corporal. În zona recepției din clădirea A a complexului J8, va funcționa și un magazin XTIME, de unde vor putea fi cumpărate presă, produse de conveniență, alimentare și băuturi în regim “to go” și care, alături de ceilalți operatori, vor oferi proiectului imobiliar și comunității învecinate un spectru complet de servicii care țin de zona alimentară și de sănătate”.

Dezvoltatorul precizează că „în cadrul proiectului de birouri, va exista un sistem de recunoaștere a numerelor de înmatriculare, control al accesului în clădire prin intermediul telefonului mobil, încărcătoare pentru autovehiculele electrice și panouri solare. Împreună, toate aceste inovații tehnologice creează un mediu atractiv și sigur pentru angajați și vizitatori, prietenos, în care accesul se poate face fără atingerea suprafețelor”. 

Întregul proiect are termen de finalizare vara lui 2021. În acest moment, „este pre-închiriat în proporție de 70% și este programat pentru. J8 este din ce în ce mai mult recunoscut ca primul mare proiect nou de birouri de clasă A din București, care și-a îmbunătățit sistemul de ventilație și standardele tehnice și igienice, astfel încât să poată răspunde cerințelor unui mediu sigur, post-Covid-19”.

Dezvoltatorul imobiliar și investitorul Portland Trust „este activ în Europa Centrală și de Sud-Est de peste 20 de ani. J8 Office Park este dezvoltat în asociere cu ARES Management Corporation, un manager global de investiții și active alternative autorizat de Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din SUA (SEC – Security and Exchange Commission), care administrează active în valoare de aproximativ 145 miliarde de dolari și are peste 900 de angajați. Portland Trust și ARES Management Corporation au dezvoltat împreună peste 800.000 mp, care includ 7 clădiri de birouri și parcuri industriale în București și au câștigat numeroase premii pentru design și sustenabilitate”. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...