România are un candidat la titlul de “Man Of The Year” acordat de World Open Water Swimming Association (WOWSA), în persoana lui Avram Iancu (foto), autor în premieră al performanţei de a parcurge Dunărea înot de la izvoare, din Germania, la vărsare, în Marea Neagră, fără costum de protecție și fără materiale ajutătoare. Cursa (2860 kilometri) a constat în 7-10 ore zilnice de înot pe durata a 89 de zile (20 iunie-16 septembrie), fără vreuna de pauză. Dincolo de aparenta dominaţie a aventurii, performanţa este certificată prin rigoarea profesionistă a monitorizării făcute de WOWSA, ai cărei specialişti au urmărit în timp real detalii precum locul pe parcurs, viteza, chiar jurnalul zilnic al înotătorului, scris şi transmis în limba română şi tradus de către evaluatori. În paralel, performanţa a beneficiat de susţinere prin ştiinţă aplicată şi încredere asigurată de Canah, investitor integral autohton în produse bio pe bază de cânepă.

La această oră, în desfăşurare este etapa decisivă pentru titlul de „Man Of The Year”, care constă în vot pe site-ul WOWSA la www.worldopenwaterswimmingassociation.com/2017-wowsa-awards/, până la 1 ianuarie 2018. Nominalizaţi sunt 13 competitori.