Isărescu: Prețurile de consum cresc cu 1,7% în 2017, însă leul va pierde teren în fața euro

Date:

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a prezentat joi raportul trimestrial privind inflația, revizuind în scădere prognoza de inflație pentru finalul acestui an, cu 0,4 puncte procentuale, la 1,7%.

În schimb, în raport se precizează că pentru sfârșitul anului viitor, rata inflației va fi de 3,4%, cu 0,2 puncte procentuale peste prognoza precedentă.

„Scenariul de bază al prognozei reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflației în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, pe fondul epuizării impactului reducerii la 20% a cotei standard a TVA. Palierul pe care rata anuală prognozată a inflației se poziționează este, însă, mai scăzut, iar creșterea ei ulterioară este relativ mai lentă, în principal ca urmare a noilor șocuri dezinflaționiste pe partea ofertei survenite în intervalul noiembrie 2016 — februarie 2017. Acestea constau în scăderea tarifelor polițelor RCA și eliminarea taxelor nefiscale, ale căror efecte se alătură celor exercitate de reducerea la 19% a cotei standard a TVA și de eliminarea supra-accizei la carburanți începând cu 1 ianuarie 2017″, se arată în comunicatului BNR.

Deși BNR-ul nu comentează cursul de schimb al leului, Isărescu a specificat că firmele româneşti se confruntă cu o creştere a preţurilor de producţie simultan cu scăderea preţurilor de consum. Aceasta „nu lasă loc” pentru aprecierea monedei naționale. „Întreprinderile româneşti se confruntă cu o creştere a preţurilor de producţie pe fondul scăderii sau stagnării în unele cazuri ale preţurilor de consum, dar şi cu o acută lipsă de finanţare”, a explicat Isărescu, citat de Mediafax, după prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei,

Tradus, aceasta înseamnă că moneda națională va avea în continuare o tendință de depreciere față de principalele valute, cursul de schimb pentru sfârșitul acestui an urmând să fie peste valoarea anticipată de Comisia Națională de Prognoză, de 4,46 lei/euro. Joi, 9 februarie, BNR a anunțat o cotație de 4,4956 lei/euro.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY: programele de transformare au șanse de reușită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman 

96% dintre programele de transformare ajung în puncte de...

România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din...

ANALIZĂ XTB: Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?

Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit...