Librăriile încep să se redeschidă

Date:

Compania de Librării București (CLB) redeschide la 4 mai 2020 aproximativ jumătate dintre unități. Sunt librării și din centrul Capitalei, și din cartiere, cu sublinierea că au fost luate măsuri precum respectarea regulilor de distanțare socială, dotarea cu dezinfectanți pentru personal și clienți, pentru spații și suprafețele de vânzare, precum și dotarea fiecărui spațiu în parte cu măști de unică folosință, confecționate chiar de angajații CLB, în luna cât librăriile au fost închise”. Înaintea redeschiderii, spațiile au fost dezinfectate cu ajutorul unei firme specializate. CLB informează că „decizia pentru redeschiderea fiecărui spațiu în parte a fost luată de conducerea unității, în urma consultării cu librarii din fiecare unitate. Treptat, și celelalte librării din rețea urmează a fi repuse în funcțiune, lista lor urmând a fi actualizată atât pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/clbsa/), cât și pe site-ul CLB (www.clb.ro)”. Produsele pot fi comandate online, pentru a fi ridicate apoi de la orice librărie disponibilă.

Marieta Seba, directoarea generală a Companiei de Librării București: „Suntem foarte bucuroși că putem anunța redeschiderea a jumătate dintre librăriile rețelei Companiei de Librării București. Îi asigurăm pe toți prietenii noștri că accesul publicului se va desfășura în condiții de maximă siguranță, respectându-se reglementările în vigoare. Sunt convinsă că după o lună de izolare la domiciliu majoritatea bucureștenilor doresc să se întoarcă în librăriile noastre, răspândite în toate cartierele. Elevii și studenții care urmează cursurile online, părinții care lucrează de acasă, și nu numai ei, au cu siguranță nevoie de produse de papetărie și rechizite, ca să nu mai vorbim de cărți și manuale. Având convingerea că suntem deja pe cale să depășim cu bine această experiență complicată, suntem din nou la dispoziția clienților noștri și îi așteptăm cu drag să revină în «familia CLB»”.

Compania de Librării Bucureşti (CLB) împlinește anul acesta 70 de ani de la fondare, dovedindu-se „cea mai importantă rețea de librării care a supraviețuit cu succes după Revoluție”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...