Ministerul Apelor și Pădurilor: precizări despre activitatea instituţiilor cu profil silvic

Date:

Ministerul Apelor și Pădurilor face o serie de precizări în urma unor informaţii (pe care le semnalează ca inexacte) apărute în spațiul public, privind activitatea instituțiilor cu atribuții în domeniul silvic:

„1.Referitor la afirmația potrivit căreia ministrul apelor și pădurilor „l-a mutat” pe fostul director al Direcției Silvice Vâlcea la conducerea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva precizăm că aceasta este neadevărată. Ministrul apelor și pădurilor nu are competență în numirea sau demiterea directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, prerogative legale în acest sens are Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Așa cum s-a comunicat anterior, în mod repetat, fostul director general a fost înlocuit de Consiliul de Administrație al RNP-Romsilva din cauza neîndeplinirii contractului de mandat.

  1. Referitor la afirmația conform căreia ministrul apelor și pădurilor l-a destituit din funcție pe fostul inspector șef al Gărzii Forestiere Brașov, Florin Nan, pentru o bună informare a opiniei publice menționăm faptul că acesta era promovat temporar în respectiva funcție publică, iar la data de 15.07.2018 promovarea temporară a încetat. Tot de la această dată, Florin Nan și-a reluat activitatea în funcția publică de consilier principal în cadrul Direcției de Implementare și Avizare a Gărzii Forestiere Brașov.
  2. Referitor la afirmația potrivit căreia fostul inspector șef al Gărzii Forestiere Brașov, Florin Nan, „a trimis rapoarte încă din 2017” cu privire la tăierile ilegale din zona Boița, precizăm că prima sesizare pe această temă primită de Direcția Generală Păduri, din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, a fost înregistrată cu numărul 137, la 27.07.2017, dar aceasta a fost făcută de Asociația Greenpeace România. Printre altele, Greenpeace cerea Ministerului Apelor și Pădurilor, precum și Regiei Naționale a Pădurilor, efectuarea unui control privind modul în care Direcția Silvică Sibiu și Garda Forestieră Brașov (adică instituția condusă atunci de Florin Nan) au verificat existența unor tăieri ilegale în zona Boița. Printre altele, în sesizarea trimisă de Greenpeace se menționa faptul că Direcția Silvică și Garda Forestieră Brașov au primit opt sesizări de la acest ONG, dar fără a primi vreun răspuns, respectiv dacă informațiile se verifică, și dacă au fost luate măsuri. Mai exact, Direcția Generală Păduri, prin Serviciul Control Silvic și Cinegetic, a aflat de această problemă de la Greenpeace, nu de la fostul inspector șef al Gărzii Forestiere Brașov. În consecință, Direcția Generală Păduri a dispus imediat efectuarea unui control în zona Boița. Rapoartele „trimise de Florin Nan la București” despre care se vorbește în spațiul public, nu există.

Mai mult decât atât, abia după instalarea noului inspector șef al Gărzii Forestiere Brașov, Cristian Ignat, a fost sesizat Ministerul Apelor și Pădurilor cu privire la amploarea tăierii ilegale care a avut loc la Boița și, ca urmare, cu adresa nr. 9727/13.07.2018, înregistrată la Ministerul Apelor și Pădurilor cu nr.12.272/16.07.2018, noua conducere a Gărzii Forestiere Brașov a subliniat necesitatea „continuării controlului parțial efectuat în cantonul nr. 19 Gârcu, Ocolul Silvic Sibiu” (zona Boița). În adresă se menționa că deși aria care trebuia verificată de inspectori era foarte mare, fosta conducere a G.F. Brașov nu a solicitat sprijin din partea Ministerului Apelor și Pădurilor, subliniindu-se totodată faptul că anterior „s-a manifestat un total dezinteres față de fenomenul constatat”.

În urma solicitării noului inspector șef, ministrul apelor și pădurilor a dispus imediat „suplimentarea echipei de control cu minim 5 delegați de la Gărzile Forestiere din țară” pentru urgentarea finalizării controlului.Totodată, s-a întocmit Planul de control nr. 50602/CM/09.10.18, prin care au fost delegați șase consilieri, tot pentru acest scop.

În prezent, echipele formate din specialiști ai Gărzii Forestiere Brașov și specialiști atrași de la alte gărzi forestiere din țară continuă verificările în teren, pentru stabilirea integrală a prejudiciului. Menționăm că ministrul apelor și pădurilor împreună cu directorul general al RNP Romsilva au analizat situația la fața locului.

Deoarece în spațiul media a apărut ideea că fostul inspector șef, numit temporar la conducerea Gărzii Forestiere Brașov, ar fi trebuit promovat, realitatea dovedește că acesta, de fapt, nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, fapt constatat și de Greenpeace România.

În concluzie, dorim să subliniem faptul că lui Florin Nan nu i s-a mai prelungit promovarea temporară, începând cu data de 15.07.2018, din cauze obiective, așa cum au fost prezentate mai sus. Mai mult decât atât, ministrul apelor și pădurilor a aflat despre tăierile ilegale din zona Boița, în luna  octombrie de la Cristian Ignat, acesta aflând, la rândul său, odată cu preluarea postului de inspector șef al Gărzii Forestiere Brașov, la 11 septembrie 2018.

Considerăm că informațiile prezentate mai sus sunt necesare pentru o bună informare a opiniei publice despre situația existentă în zona Boița. Precizarea a fost necesară din cauza faptului că în spațiul public au apărut informații incomplete sau deformate referitoare la acest subiect”.

 

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Economia informală în România: context, cauze și efecte

de Prof. univ. dr. Cristian PĂUN,Academia de Studii Economice...

ASIGURĂRI. POLITICI PREZENTE ȘI VIITOARE

În cadrul conferinței „Asigurări. Politici prezente și viitoare” organizată...