Numărul turiștilor s-a majorat cu 11% în primele cinci luni

Date:

Numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică a crescut cu aproape 11%, la peste 3,84 milioane, în primele cinci luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2016, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

„Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie — 31 mai 2017 au însumat 3,848 milioane, în creștere cu 10,9% față de cele din perioada 1 ianuarie — 31 mai 2016. Din numărul total de sosiri, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 76,2%, în timp ce turiștii străini — 23,8% , ponderi similare cu cele din perioada similară din 2016. În ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (75,8% din total turiști străini), iar din aceștia 84,5% au fost din țările aparținând Uniunii Europene”, potrivit comunicatului INS.

Potrivit sursei citate, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 7,385 milioane, în creștere cu 5,4% față de aceeași perioadă din 2016.
De asemenea, durata medie a șederii turiștilor a fost de 1,9 zile, atât la turiștii români, cât și la turiștii străini.

„Cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au provenit din Germania (103.300), Italia (89.000), Israel (87.900), Franța (58.000), Regatul Unit (57.500). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie — 31 mai 2017 de 4,288 milioane, în creștere cu 24,1% față de perioada 1 ianuarie — 31 mai 2016. Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (90,3%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 56,5% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (26,5%), Ungaria (21,8%), Italia (10,4%), Germania (8,4%), Franța (5,1%) și Regatul Unit (4,9%)”, menționează sursa citată.

În aceeași măsură, numărul românilor care au plecat în străinătate pentru recreere a urcat anul acesta la 7,41 milioane. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 69% din numărul totalul de plecări.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu

Grupul Agricover, lider în piața de agribusiness din România,...

Relația românilor cu băncile în ultimii opt ani 

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

Mihai Daraban: C.E. trebuie să se implice în uniformizarea modului de funcționare a camerelor de comerț europene

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...