Ofertă de studii în Franța

Date:

Unul dintre cele mai importante proiecte de cooperare științifică și universitară ale misiunii diplomatice franceze în România, Caravana studiilor în Franța,   creată de Campus France Roumanie și de Institutul Francez din România, își derulează online ediția a doua, până la 31 octombrie. Ediția precedentă s-a desfășurat ca parte a Sezonului Franța-România 2019.

Obiectivul îl reprezintă oferirea de oportunități pentru studii superioare în Franța, primul partener științific și academic al României, prima destinație a studenților români în programul de mobilitate Erasmus+. Franța vizează redobândirea în 2021 în România a statutului de țară preferată pentru mobilitatea de studii universitare.

Desfășurarea caravanei a fost gândită sub forma unui turneu național: anul trecut, peste 4500 km, 19 orașe, 2000 de elevi și studenți; anul acesta, exclusiv online – http://bit.ly/CaravanaStudiilor. Programul cuprinde trei conferințe naționale online cu înscriere prealabilă (7, 15 și 22 octombrie),  sesiuni de consiliere individuală, concursuri cu premii săptămânale pentru elevi. Pe toată durata proiectului, la dispoziția profesorilor de limbă franceză vor fi videoclipuri interactive ce vor putea fi descărcate și utilizate, oferite de echipa Campus France Roumanie.

Biroul Campus France (deschis în 2008 în România) este „o antenă locală a Agenției Campus France Paris, care are drept misiune promovarea învățământului superior francez, a mobilității internaționale și a primirii studenților. Acest serviciu de consiliere îi ajută pe liceeni și pe studenți să își aleagă formarea universitară cea mai potrivită, îi informează cu privire la programele de burse existente și le oferă informații despre procedurile administrative prealabile sosirii lor în Franța”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...