OTP Bank România sprijină antreprenorii din domeniul agroalimentar prin programul de implementare a acordării de fonduri externe nerambursabile în baza OUG nr. 61/2022

Date:

OTP Bank România este una dintre instituțiile financiare partenere care se alătură programului de susținere a IMM-urilor din domeniul agroalimentar prin alocarea microgranturilor și granturilor pentru capital de lucru. 

Programul, demarat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împreună cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, face parte din pachetul de măsuri „Sprijin pentru România” şi vizează reducerea impactului semnificativ generat de creşterea preţurilor la produsele de bază, precum şi acordarea de sprijin pentru redresarea întreprinderilor din domeniul agriculturii, pisciculturii, acvaculturii şi industriei alimentare.

„Ne implicăm în acest nou program de susținere a antreprenorilor locali, prin acordarea de microgranturi și granturi de capital de lucru, și promovăm deschis orice măsuri lansate ce reprezintă o pârghie utilă pentru revenirea activităților din domeniul agroalimentar. Acest tip de sprijin are o aplicabilitate largă pentru afacerile locale și are un impact care poate ajunge până la 20.000 de beneficiari, potrivit estimărilor guvernamentale”, a declarat Roxana Hidan, Director General Adjunct, Coordonator al Diviziei de Afaceri, OTP Bank România.

Prin această schemă de finanțare nerambursabilă, beneficiarii care se încadrează în categoria IMM-urilor, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, societăților cooperative agricole, cooperativelor agricole, grupurilor de producători și organizațiilor de producători sau întreprinderilor familiale  pot accesa microgranturi în valoare de 5.000 de euro sau granturi pentru capital de lucru, a căror sumă este stabilită în funcție de cifra de afaceri înregistrată în anul 2019, astfel:

  • 5.000 euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cuprinsă între 5.000 și 33.350 euro;
  • pana la 15% din cifra de afaceri, fără a depăși valoarea de 120.000 euro, pentru IMM-urile cu cifra de afaceri mai mare de 33.350 euro.

Eligibilitatea pentru accesarea microgranturilor și granturilor din acest program se va preevalua de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în parteneriat cu AIMMAIPE, prin platforma informatică IMM Recover, la momentul deschiderii acesteia. 

Lista completă a domeniilor de activitate eligibile (CAEN-urile eligibile) în care trebuie să activeze beneficiarii pentru a putea obține acest tip de microgranturi și granturi nerambursabile, cheltuielile eligibile precum și criteriile de eligibilitate sunt descrise pe larg în OUG nr. 61/2022, cu modificările și completările ulterioare.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

7 avantaje ale job-urilor sezoniere

de IOANA PETREA, Managing Partner al agenției Rightfit Job-urile sezoniere...

Promelek XXI mizează pe un avans cu 25% al business-ului pe segmentul soluțiilor de energie regenerabilă

În contextul unui interes global crescut pentru soluții de...

Alfa Software: venituri cu 30,7% mai mari în 2023, profitul net crește cu 43,3% 

Alfa Software, unul dintre furnizorii de sisteme informatice de...

Studiu BCG: Procentul românilor care caută activ de lucru în străinătate scade semnificativ

Doar 8% dintre români căuta activ un loc de...