PE: UE este cadrul potrivit pentru a face față pandemiei, dar este nevoie de reformă, conform celor mai recente sondaje

Date:

Pandemia de COVID-19 a întărit convingerea cetățenilor că Uniunea Europeană este cadrul potrivit pentru a dezvolta soluții eficiente pentru combaterea COVID-19 și a efectelor sale.

  • Creștere cu zece puncte procentuale a numărului de cetățeni care au exprimat o opinie pozitivă cu privire la UE (50%) în comparație cu toamna anului 2019
  • 48% dintre respondenți doresc ca lupta împotriva sărăciei și a inegalităților sociale să ocupe un loc prioritar pe agenda Parlamentului
  • 63% dintre respondenți doresc ca Parlamentul European să joace un rol mai important în viitor

La finalul anului 2020, mai mulți respondenți au considerat că lucrurile merg într-o direcție bună la nivelul UE în comparație cu propria țară. În plus, aproape trei din patru respondenți la nivel european (72%) consideră că planul de redresare al UE ar permite economiei țării lor să își revină mai rapid în urma efectelor negative ale pandemiei de coronavirus.

Un nou sondaj comandat de Parlamentul European și realizat în perioada noiembrie-decembrie 2020 de Kantar constată o creștere cu zece puncte procentuale a numărului de cetățeni la nivelul UE care au exprimat o opinie pozitivă cu privire la UE (50%) în comparație cu toamna anului 2019. Dintre românii participanți la acest sondaj, 52% se arată pozitivi cu privire la UE. 66% dintre respondenții la acest sondaj sunt optimiști cu privire la viitorul Uniunii Europene.

Cu toate acestea, perspectiva individuală rămâne pesimistă în fața pandemiei care continuă: 53% dintre respondenții din UE consideră că situația economică din țara lor va fi mai gravă peste un an în comparație cu situația actuală. 46% dintre respondenții din România se așteaptă la o situație economică mai gravă peste un an. Doar unul din cinci respondenți la nivelul UE (21%) consideră că situația economică națională s-ar îmbunătăți în anul următor. Peste jumătate dintre respondenții din statele UE (52%) se așteaptă ca peste un an condițiile lor individuale de viață să fie aceleași ca în prezent. Un sfert dintre respondenți (24%) consideră că vor fi și mai dezavantajați într-un an, în timp ce 21% cred că le va fi mai bine.

Probabil determinată de aceste consecințe percepute, cetățenii formulează o nouă prioritate politică de vârf pentru Parlamentul European: 48% dintre respondenții la nivelul UE doresc ca lupta împotriva sărăciei și a inegalităților sociale să ocupe un loc prioritar pe ordinea de zi. Aceasta este prima prioritate în toate statele membre ale UE, cu excepția Finlandei, Cehiei, Danemarcei și Suediei, unde lupta împotriva terorismului și a criminalității are prioritate. La nivel european, următoarele priorități indicate de cetățeni sunt măsurile pentru combaterea terorismului și criminalității (35%), pentru creșterea accesului la educație de calitate (33%) și cele pentru protejarea mediului înconjurător (32%).

În România, lupta împotriva sărăciei și a inegalităților sociale este considerată o prioritate de 44% dintre respondenți, urmată de măsuri pentru creșterea accesului la educație de calitate (34%) și de măsuri pentru asigurarea accesului la hrană sigură pentru cetățeni și un nivel de viață decent pentru fermieri (27%).

O modificare similară apare, de asemenea, în clasificarea de către cetățeni a valorilor fundamentale pe care Parlamentul European ar trebui să le apere. În timp ce apărarea drepturilor omului în întreaga lume (51%) și egalitatea între bărbați și femei (42%) rămân pe primele locuri la nivel UE, solidaritatea dintre statele membre este pe locul al treilea, 41% dintre respondenții europeni dorind ca Parlamentul să apere această valoare mai presus de toate celelalte, comparativ cu 33% în urmă cu un an.

Apararea drepturilor omului în întreaga lume este prima valoare indicată și de respondenții din România (46%). Solidaritatea între statele membre (40%) și libertatea de exprimare (36%) sunt următoarele două valori fundamentale indicate de respondenții din România.

Pandemia și alte provocări globale, cum ar fi urgența climatică, susțin apelul cetățenilor la o reformă fundamentală a UE. 63% dintre respondenții europeni doresc ca Parlamentul European să joace un rol mai important în viitor, ceea ce reprezintă o creștere cu 5 puncte procentuale față de toamna anului 2019. În România, 69% dintre respondenți doresc un rol mai important pentru Parlamentul European. Imaginea pozitivă a UE era în creștere la finalul anului trecut, la fel și apelul la schimbare: doar 27% sprijină UE doar în modul în care a fost realizată până în prezent, în timp ce 44 % „mai degrabă sprijină UE”, dar doresc o reforma a acesteia. Alți 22% se arată „mai degrabă sceptici cu privire la UE, dar ar putea să își schimbe din nou punctul de vedere în lumina unei reforme radicale”.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli a declarat: „Mesajul acestui sondaj este clar: cetățenii europeni sprijină Uniunea Europeană și consideră că UE este cadrul potrivit pentru a căuta soluții la criză. Însă reforma UE este în mod clar ceva pe care cetățenii doresc să îl vadă și acesta este motivul pentru care trebuie să lansăm cât mai curând posibil Conferința privind viitorul Europei.”

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Relația românilor cu băncile în ultimii opt ani 

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

Mihai Daraban: C.E. trebuie să se implice în uniformizarea modului de funcționare a camerelor de comerț europene

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

Misiune economică România-Spania la Barcelona și în Insulele Baleare

Platforma Repatriot, care conectează românii din afara granițelor cu...

Concurs european de educație financiară organizat de Asociația Română a Băncilor

  Asociația Română a Băncilor, în parteneriat cu Banca Naţională...