Platforma de teste Brio®, listată pe SeedBlink

Date:

Platforma de teste digitale standardizate pentru elevi Brio® se listează pe SeedBlink, cea mai mare platformă de equity crowdfunding din Europa de Sud-Est ca sume tranzacționate și număr de investitori, destinată investițiilor în startup-uri și dezvoltării mediului antreprenorial inovator din regiune. Runda de finanțare va fi de 270.000 euro (compania acceptând supra-subscriere până la maximum 350.000 euro), pentru care compania va ceda 9,09% (până la maximum 11,48%) din acțiuni. Evaluarea pre-investiție a Brio® este de 2,7 milioane euro.  

Dragoș Iliescu (foto), CEO, Chief Scientist și fondator Brio®, subliniază: „Prima sămânță Brio® a apărut într-o convorbire care nu prevestea nimic epocal, pe un aeroport din SUA, unde îl însoțeam pe mentorul meu Thomas Oakland – părintele testării educaționale – într-un proiect internațional. L-am întrebat mai mult retoric pe Tom cum aș putea să-mi ajut copiii să crească într-un sistem educațional ne-performant. Tom mi-a spus «cu asta te ocupi, Dragoș, fă ceva pentru toți copiii din România, îți va fi mai ușor!». Tom, care din păcate ne-a părăsit prea devreme, a fost nu numai co-fondator și primul business angel al Brio®, ci și cel care a sădit în mintea mea această idee simplă, concretizată după cinci ani de muncă într-un produs digital care oferă tuturor elevilor din România un sistem de testare educațională științific, independent și obiectiv și la cel mai înalt nivel al tehnicilor de psihologie educațională”.

Andrei Dudoiu, Co-Founder & CEO SeedBlink: „Suntem foarte entuziasmați că prin intermediul SeedBlink putem susține dezvoltarea unui proiect de business cu impact social major – BRIO® – al cărui instrument digital va contribui la îmbunătățirea performanțelor învățământului românesc. Apreciem ambiția echipei din spate de a scala ulterior platforma de testare la nivel european”.

Brio® s-a impus ca „soluție de tip SaaS (software as a service) de ultimă generație pentru testare si evaluare școlară, avizată de Ministerul Educației și Cercetării. Aceasta este fundamentată pe analize științifice proprii și pe cele mai noi teorii din științele educației de la nivel internațional. Brio® își propune să monitorizeze și să îmbunătățească atât performanțele școlare ale elevilor din clasele I-XII, cât și încrederea părinților și a profesorilor, generând, în același timp, o îmbunătățire vizibilă a întregului sistem de educație al României. Brio® vizează implementarea în masă, la nivel național, bazându-se pe faptul că oferă un produs digital ușor de folosit, care a trecut deja testul utilizatorilor, înregistrând o foarte bună rată de adoptare socială  în timpul perioadei de lockdown. În perioada martie-august 2020, 18.000 de elevi și-au testat cunoștințele prin intermediul a peste 67.000 de teste, iar 260 de școli au ales Brio ca instrument de evaluare. Mai mult decât atât, motorul de testare al Brio®, creat de o echipă de experți internaționali în testare și psihometrie, face ca platforma să fie aplicabilă și pentru piețele internaționale, în special pentru marea piață regională a Comunității Europene”.

Testele Școlare Brio® sunt definite ca „teste digitale standardizate, prin care elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii științifice de măsurare (ramura științei care se ocupă de aceasta se numește psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare și de interpretare să fie aceleași pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate și validitate, adică acuratețe (lipsă de eroare) și adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual țintit). De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivității, el nefiind dependent de blândețea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.După fiecare testare, elevul și părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare — Raportul Brio® — un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noțiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare. Un instrument de ghidare și de informare obiectivă și acționabilă, este singurul tool de pe piața românească de educație digitală ce sprijină pregătirea și performanța susținută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv față de colegii săi de generație. Brio® este avizat de Ministerul Educației și Cercetării, Sistemul de Testare fiind un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie”.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Relația românilor cu băncile în ultimii opt ani 

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

Mihai Daraban: C.E. trebuie să se implice în uniformizarea modului de funcționare a camerelor de comerț europene

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

Misiune economică România-Spania la Barcelona și în Insulele Baleare

Platforma Repatriot, care conectează românii din afara granițelor cu...

Concurs european de educație financiară organizat de Asociația Română a Băncilor

  Asociația Română a Băncilor, în parteneriat cu Banca Naţională...