Poziția CNIPMMR referitoare la proiectul OUG de rectificare a bugetului de stat pe 2016

Date:

Ministerul Finanţelor Publice a publicat proiectul ordonanţei de urgenţă privind rectificarea bugetară pe anul 2016. Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) semnalează că, “potrivit proiectului de OUG, după analiza execuției veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor nouă luni ale anului, bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri se diminuează cu 35,4 milioane lei, reprezentând economii identificate de ordonatorul principal de credite, în principal la proiectele cu finanțare din fonduri europene nerambursabile și programele de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii”. Ca urmare, “CNIPMMR îşi exprimă dezamăgirea pentru diminuarea bugetului alocat programelor destinate IMM-urilor, având în vedere valoarea scăzută a acestor finanţări şi număr mic de potenţiali beneficiari, raportat la numărul de IMM-uri care au nevoie de susţinere prin aceste programe. CNIPMMR consideră că principalele cauze care au condus la diminuarea bugetului pentru programele destinate IMM-urilor, în anul 2016, sunt următoarele aspecte:
a) Programul pentru incubatoarele de afaceri nu a fost implementat;
b) Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii – TIMM 2016 nu a fost implementat;
c) rogramul SRL-D pentru anul 2016, din cauza modificării procedurii de implementare, a avut un număr de 247 aplicanţi admişi la finanţare, raportat la numărul de 501 posibili aplicanţi conform bugetului;
d) Toate programele au fost lansate târziu, respectiv în a doua jumătate a anului 2016, fapt care dus la imposibilitatea implementării proiectelor asumate de aplicanţi, mulţi dintre aplicanţi renunţând la acestea”.
Faţă de această situaţie, preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu (foto), subliniază: “Problemele apărute în implementarea programelor pentru IMM-uri puteau fi depăşite prin lansarea în primele trei luni ale anului a tuturor procedurilor, astfel aplicanţii având timp să implementeze planurile de afaceri asumate. De asemenea, trebuie efectuate modificări pe unele proceduri, privind condiţiile de implementare. De exemplu, în cazul programului pentru intreprinzătorii debutanţi – SRL-D, ca şi în cadrul programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare – START, s-a introdus condiţia ca beneficiarul să facă dovada achitării integrale a cheltuielilor efectuate, acest lucru fiind deosebit de greu de realizat pentru un întreprinzător debutant care nu dispunea de sumele necesare pentru asigurarea finanţării planului de afaceri. CNIPMMR propune ca în 2017, programele să fie lansate în prima parte a anului, fiind necesară şi o evaluare a ratei de succes pentru anumite programe din anul 2016. Programul pentru dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă care a avut succes în anul 2016, trebuie să aibă un buget mărit. Dorinţa noastră ar fi fost ca şi în acest an bugetul programului de comerţ să fie mărit prin redistribuirea sumelor de la proiectele care nu au reuşit să consume întregul buget sau nu au mai fost lansate, evitându-se ca sumele destinate antreprenorilor să fie pierdute”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Accelerator pentru creșterea nivelului de profesionalizare a industriei Influencer Marketing

Start-up-ul MOCAPP anunță o nouă ediție a programului de...

Mentorat, coaching și granturi pentru femeile antreprenor  

ING Bank România și Visa anunță lansarea programului She’s...

Parteneriat Consiliul Patronatelor ESG din România – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin

Consiliul Patronatelor ESG din România (CPESGR) anunță că „a...

Oana Popescu, nou partener al companiei Crosspoint Real Estate

Compania de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate anunță numirea...