Preşedintele ASF, Leonardo Badea: Autoritatea de Supraveghere Financiară îşi propune dezvoltarea unui sandbox, în care firmele pot testa serviciile/produsele financiare  

Date:

Leonardo Badea a precizat că instituția pe care o conduce „pune accentul pe monitorizarea dezvoltării FinTech, evaluarea eventualelor riscuri și identificarea de potențiale acțiuni, dar și a măsurilor necesare pentru prevenirea/diminuarea acestora, toate acestea pentru a se asigura ca există beneficii din interesul crescând față de produsele și/sau tehnologiile financiare inovatoare, atât pentru consumatori cât și pentru actorii de pe piețele financiare, cu respectarea cerințelor de reglementare”.

ASF a lansat un hub pentru inovații în domeniul asigurărilor!

În acest sens, la nivelul Autorității, a fost deja lansat hubul pentru inovații în domeniul asigurărilor, InsurTECH HUB, prin care se urmărește încurajarea tehnologiilor inovatoare în favoarea consumatorilor, a dezvoltării mijloacelor de reglementare și supraveghere și a dezvoltării pieței asigurărilor în mod controlat și cu protecția drepturilor și intereselor acestora.

ASF urmărește protejarea intereselor consumatorilor
și dezvoltarea piețelor financiare

La nivel european, Autoritatea este implicată în mai multe grupuri de lucru care urmăresc dezvoltarea inovațiilor financiare tehnologice și comunică cu celelalte autorități similare în acest domeniu. Un alt domeniu de interes pentru autoritatea îl reprezintă, pe lângă cadrul legislativ la existent la uniunii, modul cum alte state și-au adaptat cadrul legislativ la inovațiile financiare tehnologice și analizează oportunitatea adaptării cadrului legislativ național existent.

„ASF urmărește extinderea hub-ului inovativ existent, astfel încât să includă firme cu soluții inovatoarea care pot aduce beneficii participanților de pe piețele financiare nebancare aflate în aria sa de competență și mai mult, analizează oportunitatea dezvoltării unui sandbox, în care aceste firme pot testa serviciile/produsele financiare inovative într-un mediu controlat cât mai apropiat de realitate. Toate aceste demersuri sunt menite sa ajute la dezvoltarea piețelor financiare nebancare prin susținerea apariției si dezvoltării  de noi produse si servicii care sa vina in întâmpinarea nevoilor tuturor consumatorilor”, a completat șeful Autorității de Supraveghere Financiară.

Ca urmare a recomandărilor Comisiei Europene, autoritățile de reglementare trebuie să monitorizeze dezvoltarea inovațiilor tehnologice din sectorul financiar, pentru a putea identifica oportunități și riscuri emergente potențiale. Principala provocarea cu care se confruntă sectorul financiar nebancar este realizarea unui echilibru între utilizarea celor mai noi tehnologii și asigurarea stabilității financiare și protecției pentru consumatorii de servicii financiare.

În ultimii ani, s-a înregistrat o creștere considerabilă a investițiilor în inovații financiare. Soluțiile FinTech, care devin din ce în ce mai populare, includ soluții care utilizează analizarea bazelor de date mari (big data analysis), inteligența artificială (AI și ML), aplicații mobile, cloud computing, identificare digitală și tehnologia registrelor distribuite (DLT). Toate aceste noi tehnologii conduc la o schimbare treptată a sectorului financiar.

În martie 2018, Comisia Europeană a adoptat Planul de acțiune FinTech destinat promovării competitivității și inovării în sectorul financiar european. Planul de acțiune menționează principalele obiective care generează oportunități pentru dezvoltarea de modele de afaceri inovatoare la nivelul UE, sprijinirea pentru integrarea noilor tehnologii cum ar fi blockchain/DLT, AI și servicii cloud în sectorul financiar, sporirea securității cibernetice și a integrității sistemului financiar.

Leonardo Badea, Președintele ASF, a declarat că: „este important de reținut că tehnologiile și produsele financiare inovative creează oportunități pentru extinderea activităților financiare, precum cea de intermediere, ceea ce conduce la introducerea pe termen lung a unor noi companii pe piață și la reducerea cheltuielilor de intermediare, precum și la îmbunătățirea calității serviciului furnizat”.

Leonardo Badea
Leonardo Badea
Leonardo Badea este Viceguvernator BNR.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...