Profitul înregistrat de Transgaz s-a majorat cu 21% în primele nouă luni ale acestui an, la 433,5 milioane de lei

Date:

Compania Transgaz a înscris în primele nouă luni din acest an un profit net de 433,5 milioane lei, în creștere cu 21% faţă de rezultatul net din aceeași perioadă a anului trecut, de 358,46 milioane lei, potrivit datelor oferite luni de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, cantitatea de gaze transportată a crescut cu aproape 14%, la 9,21 milioane metri cubi.

La 30 septembrie, volumul creanţelor restante a fost de 306,9 milioane lei, cu 56,49 milioane lei mai mare faţă de perioada similară a anului precedent, respectiv 250,41 milioane lei.

Transgaz a raportat în primele nouă luni ale acestui an suma de 536,7 milioane lei (TVA, redevenţa petrolieră, impozit pe profit, impozit pe monopolul natural, impozit pe venituri din salarii).

Totodată, transportatorul naţional de gaze a achitat bugetelor locale, fondurilor speciale şi asigurărilor sociale suma de 102,18 milioane lei.

Acţionarul majoritar al Transgaz este Ministerul Economiei, care controlează 58,5% din acţiuni.

 

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...