Reveal Marketing Research: Românii la începutul lui 2021: furioși, dezamăgiți și nemulțumiți de venituri

Date:

Românii la începutul lui 2021: furioși, dezamăgiți și nemulțumiți de venituri, arată un studiu Reveal Marketing Research pe baza Barometrului „Românii AZI” despre evoluția emoțională a românilor.

  • La nivel național, persoanele mature singure reprezintă cel mai furios segment (peste 70%) la începutul lui 2021, în timp ce milenialii singuri resimt dezamăgirea în cea mai mare măsură (peste 45%).
  • Satisfacția față de venituri scade (de la 53% în ianuarie la 45% în martie), pe când satisfacția față de carieră/locul de muncă înregistrează o creștere (de la 56% în ianuarie la 62% în martie).
  • În luna martie, respondenții prioritizează cel mai mult relațiile sociale și unitatea (36%), fiind un teritoriu apreciat în mod constant de către români.

Cum se simt românii la un an de la pandemie? (Rezultate comparative Aprilie 2020-Martie 2021)

Nivelul de furie a rămas și în primul trimestru al anului la fel că în 2020 (57%) și a crescut nivelul oboselii cu 4%. Nivelul de motivație al romanilor se menține în media de anul trecut (6%) după o scurtă creștere în iunie (perioadă de vacanțe, finalul lockdown-ului). Tot în luna iunie românii s-au simțit cel mai motivați și bucuroși (12%) cel mai probabil tot pe fondul finalului lockdown-ului. Este interesant de observat faptul că august înregistrează cel mai ridicat procent de furie (66%) din tot anul, cu toate că, în general, aceasta este o lună de concedii și de vacanțe.

În luna martie 2021, la nivel național, persoanele mature fără partener reprezintă cel mai furios segment (peste 70%). Pe lângă furie, observăm că românii se confruntă cu sentimente de dezamăgire. Milenialii singuri reprezintă cel mai dezamăgit segment (peste 45%).

Urban versus rural. În mediul urban, în martie 2021, segmentul care se confrunta cel mai mult cu sentimente de furie este cel al pensionarilor (peste 60% între ianuarie – martie). În mediul rural, familiile moderne care au copii sunt cele mai nervoase în aceasta luna. În ceea ce privește dezamăgirea, milenialii din mediul rural resimt în mai mare măsură această emoție (57%), comparativ cu cei din mediul urban (34%).

Deși scade satisfacția față de venituri, crește cea față de carieră și locul de muncă. Care sunt segmentele cele mai mulțumite de aceste aspecte?

Potrivit analizei Reveal Marketing Research, în luna februarie, la nivel național, s-au înregistrat creșteri ale procentului satisfacției vizavi de starea de spirit (7% în plus față de ianuarie), dar a scăzut apoi cu 6% în luna martie, probabil pe fondul noilor restricții impuse, dar și a faptului că s-a încheiat un an de la primul lockdown. Această scădere din luna martie privind starea de spirit se resimte în special în mediul rural (diferență de 10% între mediul urban și cel rural). De asemenea, datele arată o scădere de 10% din ianuarie până în martie legată de nivelul de mulțumire a românilor față de mediul în care trăiesc.

La nivel național, satisfacția generală a românilor față de diverse aspecte ale vieții scade de la 72% în februarie, la 65% în martie. Satisfacția față de venituri scade (de la 53% în ianuarie la 45% în martie), în timp ce satisfacția față de carieră/locul de muncă înregistrează creștere (de la 56% în ianuarie la 62% în martie). Familiile moderne care au copii sunt segmentul cel mai mulțumit de carieră / locul de muncă și de venituri.

Cum au evoluat prioritățile românilor la un an de la izbucnirea pandemiei? (Rezultate comparative Aprilie 2020-Martie 2021)

Teritoriul relațiilor sociale și al unității predomină în continuare în prioritățile românilor și creste gradual din ianuarie până în martie. După o scădere în luna februarie, teritoriul stabilității, responsabilității, credinței a crescut în martie cu 8%. Desi luna martie a văzut o creștere în teritoriul stabilității, aceasta a venit și cu o scădere cu 8% în teritoriul schimbării, al depășirii obstacolelor, acestea fiind de așteptat în contextul actual al noilor restricții impuse de autorități.

Comparativ cu 2020, a scăzut în importanta teritoriul depășirii obstacolelor și al schimbării (5%), dar a crescut importanța teritoriilor relațiilor sociale și al stabilității. Datele pot fi explicate, de altfel, prin finalizarea unui an de pandemie și de restricții, astfel că romanii se îndreaptă mai degrabă spre familie și prieteni, spre ceea ce este cunoscut și spre siguranță, decât spre necunoscut sau schimbare. În august s-au înregistrat cele mai ridicate procente în teritoriul schimbării (35%), cel mai probabil datorită dorinței românilor de a face lucruri diferite, de a ieși din rutina impusă de lockdown.

Urban versus rural. Teritoriul schimbării este mult mai important în mediul urban decât în mediul rural pe toate cele trei luni, dar mai ales în luna martie când diferență între cele două este de 17%. Pe de altă parte, în mediul rural predomină teritoriul stabilității, responsabilității, credinței în primul trimestru al anului, diferențele între rural – urban fiind de 15%.

_________________

Despre barometrul Românii AZI

Românii AZI este un barometru dezvoltat de Reveal Marketing Research și funcționează ca instrument de punere în context a cercetărilor de piață implementate pentru clienții din portofoliul companiei. El are loc lunar și redă aspecte de moment legate de români, dar și evoluția lor în timp. Astfel, toate studiile pornesc de la înțelegerea consumatorilor deoarece ei sunt dinamici, nu statici. Brandurile învață cum trebuie să comunice cu publicul țintă, pornind de la emoțiile și motivațiile dominante din societatea românească din acea perioadă.

Despre Reveal Marketing Research

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de peste 12 ani companii din România și Europa. 


Metoda de colectare pentru proiect este CAWI (computer assisted web interview). Datele au fost colectate lunar, în perioada aprilie 2020-martie 2021, pe un eșantion reprezentativ national (urban și rural). Perioada de colectare a datelor din luna martie a fost 9-15.03.2021, pe un eșantion de 1022 respondenți. Marja de eroare este de +/-3%. Nivel de încredere: 95%.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...

EY România a asistat Hidroelectrica în achiziția unor linii de business ale UCM Reșita

EY România a asistat Hidroelectrica, cel mai mare producător...