Reviriment pe piața locală a peștelui și fructelor de mare

Date:

După o scădere cu 20% a consumului general de pește la începutul crizei Covid-19, piața locală de pește și fructe de mare marchează un reviriment, încât intervalul martie-decembrie 2020 va înregistra o creștere de aproximativ 5%, estimează specialiștii companiei Alfredo Seafood, marcă românească de referință în domeniu, importator şi distribuitor de produse din peşte şi fructe de mare.

Mihai Cristian Dărmănescu

Mihai Cristian Dărmănescu (foto), fondatorul companiei, comentează situația actuală și estimează perspectiva: „În perioada de izolare, am observat o scădere a cererii de produse de calitate superioară, cum sunt somonul, creveții sau tonul. Această tendință a fost firească în contextul respectiv, deoarece oamenii au fost mult mai atenți cu cheltuielile, având temeri legate de stabilitatea imediată a veniturilor. Totuși, consumul general de pește începe să-și revină în România. Anticipez că majorarea vânzărilor va ajunge la 5% până la finele anului, dar aceste estimări pot oricând să se schimbe din cauza climatului neobișnuit în care ne aflăm. Cred că una dintre cele mai bune strategii de creștere a consumului în următoarele luni constă în stimularea vânzărilor online, de aceea vom accelera investițiile în dezvoltarea magazinul virtual al Alfredo Seafood. Dacă în 2015 se consumau în România 6 kg/an pe cap de locuitor, în 2019 am ajuns la 8 kg/capita/an și ne situăm în coada clasamentului UE, la acest capitol”.

Brandul Alfredo Seafood, creat de Mihai Cristian Dărmănescu,a fost lansat în 2013. Succesul acumulat și dovedit „se datorează experienţei şi relaţiilor internaţionale cu marii producători de peşte din lume, a celor trei linii de procesare și ambalare automatizate şi de înaltă productivitate din fabrica situată în Bucureşti și a unui sistem logistic de transport optimizat. Produsele cu marca Alfredo Seafood sunt distribuite în cele mai importante lanţuri de hypermarketuri şi supermarketuri din ţară. Printre acestea se numără: Kaufland, Carrefour, Mega Image, Metro, Cora, Profi, Auchan etc. şi în peste 5.000 de magazine din comerţul tradiţional, și rețeaua HoReCa. Produsele sunt transportate, procesate, ambalate și distribuite în condiții adecvate de păstrare a aromei și texturii cărnii, de la recoltarea din fermele piscicole internaționale sau capturare”.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Analiză Claudiu Cazacu, XTB: Precedent în „uber-izarea prețurilor”. Cum pot cartofii prăjiți să influențeze valoarea acțiunilor

Prețurile stabilite dinamic fac parte dintr-o strategie utilizată frecvent...

Economia informală în România: context, cauze și efecte

| de Prof. univ. dr. Cristian PĂUN, Academia de Studii Economice din București și Prof. univ. dr. Radu MUȘETESCU, Academia de Studii Economice din București

ASIGURĂRI. POLITICI PREZENTE ȘI VIITOARE

În cadrul conferinței „Asigurări. Politici prezente și viitoare” organizată...