România va semna un acord pentru a exporta gaze pentru Ungaria

Date:

Ungaria și România vor semna, în curând, un acord pe 15 ani care îi va permite să importe din România jumătate din cantitatea de gaze naturale de care are nevoie în fiecare an, iar livrările ar putea demara după 2022, a declarat vineri premierul ungar, Viktor Orban, transmite Reuters.

Într-o conferință de presă, Viktor Orban a informat că trei companii ungare au câștigat o licitație pentru gazele din România, dar nu a dezvăluit numele celor trei companii. „În scurt timp vom semna un acord care ne va permite că, în următorii 15 ani, să importam peste patru miliarde metri cubi de gaze naturale din România”, a spus Orban. „Era monopolului gazelor rusești va ajunge la final în Ungaria, deoarece vom putea să ne acoperim peste jumătate din importuri din alte surse, în acest caz din România”, a adăugat premierul ungar.

De asemenea, potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Internet a Guvernului de la Budapesta, în data de 6 februarie 2018, Ungaria și România au căzut de acord că România va pune la punct condițiile tehnice pentru exporturile de gaze naturale spre Ungaria până în 2020. În documentul menționat se precizează că Ungaria va putea importa din România gaze naturale extrase din Marea Neagră, potrivit Agerpres.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Farmec – aproape 20% creștere în 2023 față de anul anterior

Compania Farmec din Cluj-napoca anunță că „încheie anul 2023...

FNGCIMM invită instituțiile financiare să participe în Programul guvernamental IMM PLUS

FNGCIMM transmite sistemului bancar românesc invitația de a se...

Sondaj eJobs: 7 din 10 angajatori vor oferi angajaților beneficii cu ocazia sărbătorilor pascale

71,2% dintre angajatorii care au participat la cel mai...