S-au distribuit aproape 80% din subvențiile la care au dreptul fermierii români

Date:

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat duminică, la Deva, că s-a realizat distribuirea subvențiilor la care au dreptul fermierii români, valoarea plăților efectuate depășind 750 de milioane de euro.

El a subliniat că, în derularea programului, fermierii au înțeles importanța depunerii cererilor pentru subvenții până în 15 mai, ceea ce a dus la desfășurarea optimă a activităților .

„Începând cu primul minut din ziua de 16 octombrie (…) la APIA centrală, la Ministerul Agriculturii și la structurile județene s-a lucrat și am pornit fluxul de plăți. Mă bucur că astăzi am putut să distribuim aproape 80% din subvenții pentru 885.000 de fermieri care au dreptul (…). S-au distribuit peste 750 de milioane euro, o sumă formidabilă, un efort extraordinar de mare din partea bugetului statului, pentru că aceste subvenții se plătesc, în primul rând, de la bugetul statului și apoi se recuperează de la Uniunea Europeană. (…) Am reușit, până la această dată, să aducem în țară 99,18% din subvenții, fiind prima țară din UE cu un asemenea grad de accesare”, a afirmat ministrul Agriculturii.

De asemenea, Ministrul Agriculturii a vizitat piața agroalimentară din Deva și a stat de vorbă cu producătorii și oamenii care se aflau la cumpărături.

Petre Daea a afirmat că problema cea mai întâlnită la producători și vânzători este chiria mult prea scumpă pentru mesele ocupate cu produse, remarcând, în acest context, că prețurile din piața din Deva sunt mai mari ca în alte orașe din țară.

„Am găsit producători care aveau două mese și plăteau 8 milioane de lei (lei vechi — n.r.). Este enorm, pentru că prețurile sunt cum sunt și vadul nu este așa mare. (…) Aici este explicația că la Deva prețurile sunt mai mari ca în țară”, a adăugat Ministrul Agriculturii.

 

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu

Grupul Agricover, lider în piața de agribusiness din România,...

Relația românilor cu băncile în ultimii opt ani 

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

Mihai Daraban: C.E. trebuie să se implice în uniformizarea modului de funcționare a camerelor de comerț europene

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...