Schimburile comerciale româno-germane, 16,4 miliarde euro în semestrul I 2021

Date:

Schimburile comerciale româno-germane se află pe un trend ascendent, apreciază Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană – AHK România, anunțând cele mai noi date, referitoare la prima jumătate a anului în curs, comunicate de Biroul Federal de Statistică – Destatis: „Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România s-a redresat semnificativ în prima jumătate a anului 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Exporturile către România s-au ridicat la 9 mld. euro, în creștere cu peste 24% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce importurile au crescut la 7,4 mld. euro (+17,2%). Cu un volum al schimburilor comerciale de 16,4 mld. euro (+20,5%) în primele șase luni ale anului, România ocupă locul 20 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei în perioada menționată”. 

Sebastian Metz, director general și membru în Consiliul Director al AHK România, subliniază: „Acesta este un semn clar de redresare, având în vedere că cifrele semestriale au atins nivelul de dinaintea crizei. Dacă ne uităm la dinamica comerțului bilateral și la atmosfera pozitivă privind afacerile din cadrul companiilor germane din România, ne așteptăm ca până la sfârșitul anului 2021 cifrele să crească chiar peste nivelul celor din 2019 (cca. 32 mld. euro)”. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu BCG: Procentul românilor care caută activ de lucru în străinătate scade semnificativ

Doar 8% dintre români căuta activ un loc de...

STUDIU: 70% dintre români cunosc cazuri de violență domestică, însă doar 4% au anunțat autoritățile

Românii condamnă ferm agresiunile fizice, dar sunt mai indulgenți...

Reveal Marketing Research: 7 din 10 români intenționează să arunce mai puțină mâncare la gunoi

Cel mai recent studiu derulat de Reveal Marketing Research...

Restructurarea datoriilor cu întârzieri la plată mai mari de 90 de zile

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar...