Societate pe acțiuni deținute de agenți imobiliari

Date:

În premieră la nivel mondial, antreprenorul Octavian Bădescu (foto), fondatorul companiei de consultanță, asistență, reprezentare și intermediere imobiliară Freedom Group” (www.freedomgroup.ro), lansează modelul de funcționare a companiei ca societate pe acțiuni deținute de agenți imobiliari. Între caracteristicile inovatoare ale creaţiei de business se află „maniera în care sunt concepute serviciile recomandate clienților, oferta de servicii pentru agenți, care are la bază principiul ca agentul să beneficieze de 100% din comisionul obținut, modul de organizare a companiei care oferă oportunitatea ca agenții să fie și acționari, precum și faptul că respectă brandul personal sau de agenție al acționarilor, oferind libertate inclusiv din această perspectivă. La toate acestea se vor adăuga serviciile suport pentru cei care vor să tranzacționeze singuri, prin intermediul proiectului faracomision.ro, o platformă care va funcționa complementar cu Freedom Group și care ar putea eventual genera, în paralel, posibili clienți pentru aceasta”.

Ca beneficii, se remarcă „potențialul mare de creștere a calității serviciilor furnizate către clienți, posibilitatea de creștere a productivității agenților imobiliari, care vor fi cointeresați în dezvoltarea cât mai rapidă inclusiv a companiei, potențialul de investiție pentru agenți și majorarea ratei de retenție a agenților, precum și oportunitatea de extindere a rețelei”.

Octavian Bădescu explică: „Prin noua direcție strategică pe care o abordăm ne propunem să ne adresăm întregii piețe potențiale și tuturor consultanților imobiliari care au atât experiență, cât și abilități și rezultate la un nivel superior mediei. Astfel, în diferite formule, proiectele noastre vizează să pună la dispoziția consumatorului serviciile de care acesta are nevoie în tranzacționarea imobiliară eficientă și de succes, cu sau fără suport uman. De asemenea, agenții imobiliari, care prestează la rândul lor servicii către clienții finali, vor beneficia de instrumente de sprijin, menite să crească productivitatea și nivelul de satisfacție. Prin transformarea formei de organizare a companiei în societate pe acțiuni, punem bazele acestui nou model, diferit de cel de franciză sau agenție clasică, în care se spune vino la mine, și bazat pe oportunitatea deschiderii acționariatului companiei către toți consultanții imobiliari, care se află la un nivel profesional ridicat, printr-o propunere de tipul «vino la tine!»“.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

OTP Bank România, finanțare de 31,4 milioane euro pentru Nusco Imobiliara  

OTP Bank România anunță „încheierea unui acord de finanțare...

Hub tehnologic în București pentru capacități digitale, de date și tehnologie

Grupul Ahold Delhaize anunță lansarea unui hub de tehnologie...

Noul contract colectiv de muncă între Consiliul Patronatelor Bancare din România și federațiile sindicale 

Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizația patronală reprezentativă...