Soluții la criza medicamentelor oncologice

Date:

Asociația Dăruiește Viață – care susţine bolnavi de cancer la nivel investiţional şi de advocacy – a finanțat realizarea a două rapoarte-investigație de către Observatorul Român de Sănătate „pentru identificarea cauzelor principale ale dispariției medicamentelor oncologice de pe piața din România și pentru radiografierea exportului paralel de medicamente, cu accent pe cele oncologice”.

Prin raportare la cele 113 medicamente oncologice incluse în Programul Naţional dedicat bolnavilor de cancer, cauza principală a dispariției medicamentelor oncologice de pe piața din România a fost identificată în exportul paralel (în proporție de 46%). Alte cauze sunt politica de prețuri a statului român (23%), interesul comercial al producătorului (23%), probleme de producție externe României (8%). În perioada mertie-decembrie 2017, 39 de medicamente au fost exportate paralel cel puţin o dată. Practica este „legală, dar imorală și contrară intereselor pacientului din România”, apreciază Asociaţia Dăruieşte Viaţă (fondatoare, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu) şi autorii raportului, „câtă vreme acesta poate rămâne fără medicamente și nu își poate face tratamentul, riscând să-și piardă viața, în timp ce companiile care realizează vânzarea pe piața externă câștigă sume mari, din diferențele de preț între România și țara de desfacere”.

Medicament1Pe baza cercetărilor, Asociația Dăruiește Viață solicită Ministerului Sănătății măsuri urgente în interesul pacienților:

  1. Punerea în aplicare a unui mecanism coerent de prevenire și de monitorizare a crizelor de medicamente oncologice
  2. Crearea la Ministerul Sănătății a unei poziții tehnice, responsabile exclusiv cu prevenirea și monitorizarea crizelor medicamentelor, activitate care ține de atribuțiile Ministerului Sănătății, dar care nu este pusă în aplicare în acest moment
  3. Majorarea valorilor amenzilor pentru actorii din industria farmacologică ce nu respectă obligația de serviciu public
  4. Agregarea datelor existente într-o singură platformă, actualizată la zi permanent și creșterea calității datelor

5.Respectarea legii în vigoare, pentru a asigura furnizarea fluentă de tratament oncologic pentru pacienții din România.

De asemenea, Asociația Dăruiește Viață (finanțator) și Observatorul Român de Sănătate (realizator) pun gratuit la dispoziția Ministerului Sănătății pentru utilizare platforma http://www.daruiesteviata.ro/crizamedicamente/, „care le permite pacienților să aibă informații în timp real despre prezența unui medicament oncologic pe piața din România”.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...