Sphera Franchise Group înregistrează vânzări record în T1 2022, în creștere cu 31,8% față de T1 2021

Date:

Sphera Franchise Group („Sphera”) a înregistrat în T1 2022 vânzări în restaurante de 278,6 milioane RON, cu 31,8% mai mari față de T1 2021. În ceea ce privește veniturile totale pe piața românească, acestea au înregistrat o creștere cu 28% în T1 2022 față de T1 2021 și o creștere cu 4,5% comparativ cu T4 2021. 

Vânzările din România au contribuit la veniturile totale cu 241,6 milioane RON, având o creștere de 28% în T1 2022 față de aceeași perioadă a anului anterior, Italia cu 33,5 milioane RON, în creștere cu 70%, iar Republica Moldova a contribuit cu 3,4 milioane RON, înregistrând o creștere de 23% față de T1 2021.  

Ca performanță a brandurilor, vânzările KFC au crescut cu 29% în T1 2022 față de T1 2021, obținând venituri de 236,2 milioane RON. Pizza Hut a crescut cu 55% față de perioada similară a anului precedent, contribuind cu 28,4 milioane lei la vânzările totale.

Vânzările Taco Bell au crescut cu 48% față de anul trecut, înregistrând venituri de 14,1 milioane RON, în martie 2022 având cele mai mari vânzări din istoria sa. 

T1 2022 a fost al doilea cel mai bun trimestru pentru Grup, din istoria noastră, în ceea ce privește vânzările din restaurante, pe piața din România, în condițiile în care veniturile au crescut cu 28% față de același trimestru al anului precedent și cu 4,5% față de T4 2021. Continuăm să investim în dezvoltarea business-ului nostru – între 31 martie 2021 și 31 martie 2022 am deschis 15 restaurante noi, dintre care, 14 în România și un restaurant nou în Italia. În ciuda contextului provocator, observăm o performanță îmbunătățită a vânzărilor pentru toate brandurile noastre emblematice. De-a lungul anilor, am dovedit că business-ul nostru a fost rezistent chiar și la cele mai neprevăzute șocuri și suntem încrezători că, indiferent de faptul că anul 2022 a adus deja o serie de provocări, în special pe partea de costuri și de lanț de aprovizionare, vom fi capabili să oferim o performanță solidă acționarilor noștri și în acest an”, declară Călin Ionescu, Director General Sphera.

Valoarea totală a vânzărilor prin serviciul de livrare s-a ridicat la 78,5 milioane RON, iar 12% din totalul comenzilor au fost livrate folosind serviciile proprii de livrare ale Grupului. 

În ultimii doi ani, în contextul pandemiei, principala noastră preocupare a fost să avem o poziție solidă a vânzărilor. Anul 2022 a venit cu un set diferit de provocări, deoarece, din cauza războiului persistent din Ucraina și a mediului inflaționist general, presiunea pe partea de costuri a crescut extrem de rapid, într-un ritm pe care nu l-am mai văzut vreodată. Astfel, T1 2022, a fost cu adevărat o provocare, deoarece a inclus încă, în cea mai mare parte, restricții legate de pandemie, dublate de creșteri în toate categoriile de costuri, în special în ceea ce privește cheltuielile cu salariile, alimentele, cu carnea de pui, și cu energia. Cu toate acestea, în acest mediu dificil, suntem mulțumiți de performanța Grupului. Cererea pentru mărcile noastre emblematice continuă să crească de la trimestru la trimestru, pe măsură ce ne extindem prezența în România și Italia și vom continua să urmărim optimizarea costurilor în lunile următoare pentru a îmbunătăți performanța de bază„, declară Valentin Budeș, Director Financiar Sphera.

În primul trimestru al acestui an, cheltuielile au crescut mai rapid decât vânzările, înregistrând o majorare de 39% față de T1 2021, determinată în primul rând de presiunea exercitată de costurile cu materia primă, care au crescut cu 40,7%, ajungând la 97,8 milioane RON (creștere de 28,3 milioane RON). Creșterea a fost determinată de o majorare semnificativă a costurilor cărnii de pui, a tarifelor la energie, precum și din cauza mediului inflaționist general. O parte dintre aceste costuri s-au reflectat în creșterea prețurilor produselor în martie 2022, însă aceasta a fost totuși mai mică decât creșterea totală a costurilor înregistrată în T1 2022. De-a lungul timpului, Grupul a majorat prețurile pe etape, prin urmare, având în vedere contextul de piață, este de așteptat să fie implementate și alte creșteri de prețuri.

În contextul unei piețe a forței de muncă limitate și tot mai solicitante, pe parcursul anului 2021, Grupul s-a concentrat, pe motivarea și securizarea bazei sale de angajați prin implementarea unor creșteri salariale, în medie cu 22% și aprobarea unei scheme noi de bonusuri și beneficii, precum creșterea valorii tichetelor de masă. La sfârșitul primului trimestru al anului 2022, Grupul avea în total 4.784 de angajați pe toate cele trei piețe în care activează.

În acest context dificil, Sphera Franchise Group a încheiat T1 2022 cu EBITDA de 3,8 milioane lei, în scădere cu 70,5% față de T1 2021, în conformitate cu așteptările conducerii de la începutul anului.

Pentru întregul an 2022, Grupul are în plan deschiderea a 18 restaurante (9 unități KFC în România, 2 unități KFC în Italia, 4 locații Pizza Hut, atât restaurante Fast Casual Delivery, cât și Express, și 3 unități Taco Bell în România).

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...