Suprafața ariilor naturale protejate va crește cu 65.000 ha

Date:

Academia Română a găzduit dezbaterea publică referitoare la proiectul hotărâii guvernului privind actualizarea Listei consolidate a ariilor naturale protejate din România și a Planului de amenajare a teritoriului național secțiunea a III-a – zone protejate, zone naturale, dezbatere organizată de  Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (moderator, Iulian Octavian Stana, secretar de stat pentru biodiversitate).

De la tribuna Academiei Române, ministrul Costel Alexe (foto) a subliniat: „Astăzi facem un nou pas către un obiectiv pe care mi l-am asumat la preluarea mandatului, chiar în timpul audierilor din Parlament: Aprobarea, prin hotărâre de guvern, a limitelor ariilor naturale protejate din România, în conformitate cu specificațiile tehnice ale Directivei INSPIRE. Cu ce ne ajută acest demers? În primul rând, așa cum am mai spus, creștem suprafața zonelor de protecție din România, în conformitate cu solicitările Comisiei Europene. În același timp, noile limite ne ajută foarte mult și la nivel intern, pentru că prin cunoașterea exactă a suprafețelor ariilor, le vom putea proteja mult mai bine”.

Limitele ariilor protejate în format INSPIRE au fost publicate în martie pe site-ul MMAP și a fost demarată procedura de promovare a hotărârii de guvern.

MMAP informează că „aprobarea noilor limite va aduce următoarele beneficii protecției naturii din România:

  • Suprafața desfășurată a ariilor naturale protejate din România va crește cu 65.000 de hectare. Procentual, creșterea este de la 23% la 26% pentru zonele de protecție din suprafața totală a României;
  • Cresc suprafețele rezervațiilor și monumentelor naturale ale României cu 37.000 ha;
  • Totodată, noile limite duc la creșterea cu 26.287 de ha a suprafețelor desfășurate ale parcurilor naturale din România și cu 1.713 ha a suprafețelor parcurilor naționale din țară”.

Retrospectiv, MMAP reamitește că „la data de 4 martie 2020 s-a postat anunțul pentru consultarea publică a proiectului de HG privind limitele ariilor naturale protejate, cu documentele aferente. S-au primit 58 de solicitări cu observații în cele 10 zile pentru primirea observațiilor publicului, inclusiv solicitare pentru dezbaterea publică pentru acest proiect.

La data de 25 martie 2020 s-a postat anunțul privitor la amânarea organizării dezbaterii publice în contextul situației de urgență instituită prin decretul Președintelui României.

La data de 24 august 2020 s-a postat anunțul privitor la organizarea dezbaterii publice la Academia Română.

În intervalul cuprins între cele 10 zile pentru consultarea publicului și anunțul de la 24 august 2020 pentru dezbaterea propriu-zisă s-au primit 70 de solicitări care au cuprins observații și comentarii pentru proiectul de HG. Acestea au fost supuse analizei grupului de lucru special constituit pentru analizarea și soluționarea observațiilor primite.

Din punct de vedere statistic, cele mai multe sesizări au vizat regiunea de Centru, respectiv județul Brașov, urmată de regiunea de Nord Est, iar cele mai puține s-au înregistrat la regiunea Sud Muntenia. Pentru regiunea București-Ilfov nu s-a înregistrat nicio solicitare punctuală. Au fost și observații care au vizat întregul teritoriu al României, venite din partea unor organizații neguvernamentale.

De asemenea, proiectul de HG va urma procedura interministerială de aprobare, în conformitate cu Legea nr. 24/2000, privind tehnica legislativă, cu modificările ulterioare”.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Provocările Fiscale în Sectorul Petrolului și Gazelor Naturale din România

de Tănase Stamule decanul Facultății de Administrarea...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...