Surprize şi noutăţi la târgul Gaudeamus

Date:

Cel mai mare eveniment al industriei cărţii de la noi, Târgul Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România, îşi desfăşoară ediţia 25 în perioada 14-18 noiembrie 2018, în Pavilionul Central Romexpo. Preşedintele-director general Georgică Severin şi exponenţi ai partenerilor au prezentat câteva repere în avanpremieră.

Tema centrală a ediţiei este Centenar România. În niciun caz în calitate de „invitat special” (calitate atribuită în fiecare an câte unei ţări participante la târg), pentru că „nu poţi să fii invitat la tine acasă”, cum spunea preşedintele Radioului, ţara cu poziţie centrală ca interes, importanţă şi spaţiu de data aceasta va fi însăşi România. În centrul spaţiului expoziţional, va fi refăcut pavilionul cu care ţara noastră a participat la târgurile de la Leipzig şi Frankfurt, creaţie a arhitectului Attila Kim, pusă în operă de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Muzeul Municipiului Bucureşti. Spaţiul va găzdui evenimente speciale, dedicate unui cumul de aniversări: centenarul Marii Uniri, centenarul Primului Război Mondial, 90 de ani de Radio România, 25 de ediţii ale Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură.

Preşedintele de onoare al ediţiei din acest an a târgului este acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

Întregul târg se desfăşoară sub patronajul Guvernului României şi beneficiază de susţinere asigurată de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, de universităţi, de alte instituţii reprezentative.

Odată cu etalarea ofertei editoriale şi cu derularea evenimentelor aferente, programul cuprinde manifestările de tradiţie şi de succes acumulat în timp:

– Concursul naţional de lectură „Mircea Nedelciu” – în memoria unuia dintre fondatorii târgului, competiţie educativă pentru dezvoltarea interesului faţă de carte, de cunoaştere al elevilor

– „Cărţile se întorc acasă” – campanie de donaţii de cărţi în beneficiul bibliotecilor publice

– „Invitaţi de nota 10, olimpicii României” – promovarea competitivităţii şi excelenţei învăţământului românesc

– Carte şi multimedia – piaţa autohtonă de carte tipărită şi electronică, muzică, film, cursuri interactive

– Bursa Educaţia – oferta educaţională şi editurială a instituţilor de învăţământ

– Salonul de carte pentru copii „Ion Creangă” – evenimente interactive educaţionale pentru cei mai mici vizitatori

– Salonul naţional de inventică – creaţie ştiinţifică a tinerilor cercetători.

De asemenea, sunt prezentate expoziţiile „Gaudeamus 25”, „Ia românească – unitate şi continuitate”, „Pagini din istoria Radioului – Radio România 90”, „ExpoCaligrafia 2018”.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Relația românilor cu băncile în ultimii opt ani 

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

Mihai Daraban: C.E. trebuie să se implice în uniformizarea modului de funcționare a camerelor de comerț europene

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

Misiune economică România-Spania la Barcelona și în Insulele Baleare

Platforma Repatriot, care conectează românii din afara granițelor cu...