Tehnologie digitală pentru studenții cu burse sociale de la Universitatea din București

Date:

Prin proiectul „Acces la educație online pentru studenții cu burse sociale din Universitatea din București”, finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, Universitatea din București „pune la dispoziția tuturor celor aproximativ 2.200 de studenți care beneficiază de burse sociale și altor 86 de cadre didactice tehnologie digitală în măsură să creeze condițiile necesare desfășurării activităților didactice online și pentru asigurarea accesul neîngrădit al studenților la educația online”.

Oferindu-ne informația, Universitatea din București subliniază că prin același proiect, „vor fi dotate săli de curs și de seminar care să permită cadrelor didactice susținerea cursurilor online în cele mai bune condiții și la un nivel de calitate crescut. Astfel, vor mai fi achiziționate și 20 de proiectoare, 20 de ecrane de proiecție, 20 de laptopuri și 20 de table interactive care vor sprijinii cadrele didactice și studenții în procesul educațional.

Universitatea din București urmărește atât asigurarea accesului studenților la educație, cât și facilitarea unui proces de învățare la standarde înalte în mediul virtual. Nu în ultimul rând, Universitatea își propune creșterea competențelor de gândire critică și a abilităților de cercetare a studenților provenind din medii dezavantajate, în vederea încurajării specializării lor cât mai înalte prin înrolarea ulterioară a acestora în programe de cercetare la nivel de masterat sau doctorat.

De asemenea, proiectul facilitează inclusiv modernizarea infrastructurii IT&C – acoperirea serviciilor de acces la Internet prin rețeaua LAN-WiFi și conectivitate la rețeaua UB în locațiile facultăților unde sunt săli de curs pentru studenții beneficiari ai proiectului – care va contribui la dezvoltarea competențelor digitale ale studenților vulnerabili și le va oferi acestora oportunitatea explorării resurselor online educaționale și de cercetare, precum și la îmbunătățirea competențelor de utilizare a acestor resurse în scop educațional și ulterior lucrativ.

Adaptarea instituțională necesară pentru a răspunde nevoilor apărute în contextul crizei sanitare create de pandemia de Covid-19 reprezintă o condiție esențială pentru reducerea efectelor acesteia, mai ales dacă ținem cont de faptul că educația este unul dintre cele mai afectate domenii, cu un impact negativ crescut asupra grupurilor sociale vulnerabile atât pe termen scurt, dar și mediu și lung”. 

Proiectul are valoarea totală de 3.826.480,26 lei, se derulează în perioada septembrie 2021-septembrie 2022 și a fost depus în cadrul apelului POC/882/2/4/Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură, fiind cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regional prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa Prioritară Tehnologia Informației și Comunicațiilor(TIC) pentru o economie digitală competitivă. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...

EY România a asistat Hidroelectrica în achiziția unor linii de business ale UCM Reșita

EY România a asistat Hidroelectrica, cel mai mare producător...