Turcii n-au dus-o niciodată mai „mizerabil” ca în prezent

Date:

Pe parcursul ultimului an, pe măsură ce președintele Turciei Recep Tayyp Erdogan și-a asigurat puteri aproape dictatoriale, ceea ce i-a făcut pe mulți să-l numească „sultan pe viață”, indicele „mizeriei” a urcat la noi valori record. Creșterea inflației (pr fondul prăbușirii cursului monedei naționale) și menținerea unei rate ridicate a șomajului s-au amestecat cu protestele de stradă antiguvernamentale și represaliile dure ale autorităților.

Cotidianul german Die Welt notează că inflația a accelerat la 12% în luna aprilie, cea mai ridicată valoare de după octombrie 2008. Rata a fost mult peste așteptările experților. În special prețul îmbrăcămintei, al alimentelor, băuturilor alcoolice și al transporturilor a crescut dramatic, cu procentaje de pînă la 22% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Prețul confecțiilor s-a majorat cu 9% față de luna martie.

Valoarea inflației nu este singurul element al mizeriei economice. Rata șomajului a crescut la 13%$, cea mai mare din 2010. Indicele mizeriei, care urmărește inflația și șomajul, a atins cea mai mare valoare din 2005, 25%.

Acest așa-zis indice al mizeriei este responsabil pentru mânia din rândul populației. Modul cum este afectată populația se reflectă în vânzările de mașini noi, care au scăzut cu 11,6% față de anul precedent. În aprilie s-au vândut doar 57.998 de unități.
Acești indicatori îi strică imaginea lui Erdogan, care a fost timp de ani de zile, considerat un erou al reformei care a adus prosperitate în Turcia. Dar așa cu notează Die Welt, mulți turci în prezent simt pentru prima dată schimbarea direcției politice a liderului lor și se tem acum pentru propria bunăstare.

Autorul articolului consideră justificate îngrijorările, mai ales că evoluția indicatorului care măsoară „mizeria” economiei se suprapune peste graficul aceluiași indicator din Venezuela. Erdogan a fost foarte explicit când a arătat că deține controlul/influența asupra Băncii Centrale, ceea ce îl apropie foarte mult de președintele venezuelean, Nicolas Maduro. Venezuela se confruntă cu o acută criză provocată de politica greșită a guvernului socialist agravată de reducerea prețurilor la petrol.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Economia informală în România: context, cauze și efecte

de Prof. univ. dr. Cristian PĂUN,Academia de Studii Economice...

ASIGURĂRI. POLITICI PREZENTE ȘI VIITOARE

În cadrul conferinței „Asigurări. Politici prezente și viitoare” organizată...