Vaccinurile împotriva COVID-19: Eurodeputații solicită solidaritate la nivel european și mondial

Date:

UE trebuie să își continue eforturile comune de combatere a pandemiei și să ia măsuri urgente pentru creșterea producției de vaccinuri pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor.

În cadrul dezbaterii în plen de miercuri cu președinția portugheză și președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, eurodeputații au evaluat situația actuală a strategiei UE de vaccinare împotriva COVID-19.

Mulți membri au subliniat faptul că UE a luat decizii-cheie adecvate, în special în ceea ce privește abordarea europeană colectivă asupra vaccinării și apărarea drepturilor cetățenilor săi prin punerea pe primul plan a siguranței și prin asigurarea respectării normelor UE în materie de răspundere legală.

Președinta von der Leyen a susținut alegerea UE de a comanda vaccinuri în mod colectiv, necesitatea solidarității la nivel mondial și decizia de a se axa pe siguranța și eficiența vaccinurilor. Ea a recunoscut că trebuie trase învățăminte din greșelile din trecut, deoarece „nu suntem încă acolo unde am vrea să ne aflăm în lupta împotriva virusului”.

Eurodeputații au subliniat că trebuie găsite soluții pentru ieșirea din criză în spiritul solidarității între statele membre, precum și la nivel mondial. UE are o responsabilitate pentru restul lumii și trebuie să se asigure că vaccinurile sunt distribuite echitabil în întreaga lume, au adăugat aceștia, reiterând faptul că „nimeni nu este în siguranță până când toată lumea este în siguranță”.

Membrii au recunoscut că UE a subestimat provocările legate de producția în masă de vaccinuri și că măsuri concrete de creștere a producției trebuie luate acum ca o prioritate absolută. Mulți eurodeputați au îndemnat Comisia să asigure punerea în aplicare a contractelor existente și, în același timp, să sprijine statele membre în strategiile lor de distribuire a vaccinurilor.

Pentru a consolida încrederea cetățenilor în eforturile de vaccinare și pentru a evita dezinformarea, UE trebuie „să spună adevărul”, au subliniat unii eurodeputați. În acest sens, mulți au reamintit nevoia de transparență în ceea ce privește contractele, precum și de existența unor date cuprinzătoare și clare privind distribuirea vaccinurilor la nivel național.

Având în vedere investițiile mari din bani publici, mai mulți deputați au solicitat, de asemenea, un control parlamentar sporit al punerii în aplicare a strategiei privind vaccinurile.

Urmăriți înregistrarea video a dezbaterii aici.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...