Ziua Silvicultorului, celebrată de profesioniştii pădurii

Date:

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația Administratorilor de Păduri din România au marcat ediția 28 a Zilei Silvicultorului. Evenimentul central s-a desfăşurat la Călimănești, în județul Vâlcea (foto Romsilva).

Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, a evidenţiat semnificaţia Zilei Silvicultorului ca „recunoaștere pentru importanța acestei profesii și pentru a evidenția prestigiul de care se bucură cei care s-au dedicat acestui domeniu”. În context, ministrul a subliniat că astăzi „omenirea solicită pădurea mai mult ca niciodată, pe toate cele trei paliere: economic, de securitate și recreativ”, apreciind că „silvicultorii au un rol foarte important în ceea ce privește exploatarea pădurii ca resursă esențială în dezvoltarea României”.

La rândul său, ing. Dragoș Ciprian Pahonțu, directorul general al Romsilva, a subliniat: ”Silvicultura nu este o meserie ușoară și nici ferită de pericole. Din contra, silvicultorii își desfășoară activitatea în condiții de multe ori dificile, iar rezultatele muncii noastre se văd, de cele mai mule ori, în timp. O știm cu toții și mă folosesc de acest prilej pentru a le mulțumi tuturor colegilor silvicultori din țară pentru eforturile depuse”.

S-au adresat reuniunii prof. univ. dr. Ilie Covrig – secretar de stat în Ministerul Apelor și Pădurilor, ing. Adrian Crețu – președintele Asociației Administratorilor de Păduri din România, prof. univ. dr. Alexandru Lucian Curtu – decanul Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere a Universităţii „Transilvania” din Braşov, Florian Marin – prefectul judeţului Vâlcea, Florin Constantinescu – primarul oraşului Călimăneşti, ing. George Mihăilescu – directorul Direcţiei Silvice Vâlcea, dr. Ion Machedon – preşedintele Asociaţiei Pensionarilor Silvici din România.

De asemenea, Romsilva a organizat la sediile celor 41 de direcții silvice și ale ocoalelor silvice din subordine ”Ziua Porților Deschise”, acţiune educativă de informare, de cunoaştere directă a specificului activităților de gestionare profesionistă, durabilă a pădurii.

 

 

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY: programele de transformare au șanse de reușită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman 

96% dintre programele de transformare ajung în puncte de...

România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din...

ANALIZĂ XTB: Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?

Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit...