Topul Firmelor: CCIB premiază cele mai performante companii bucureștene

Date:

Cele mai performante companii bucureștene vor fi premiate joi, 27 octombrie, în cadrul celei de-a XXIII-a ediție a Topului Firmelor din Municipiul București, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB).

În cadrul evenimentului, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti acordă trofee de excelenţă companiilor care în ultimii cinci ani s-au clasat pe prima poziţie în competiţia elitelor.

Așadar, în cadrul ceremoniei, Camera bucureşteană va premia 6.710 firme, adică 19,5% din totalul firmelor considerate eligibile şi care reprezintă 5,6% din totalul firmelor care au depus bilanţul aferent anului trecut.

Numărul de firme premiate poate părea mare, însă acesta trebuie corelat cu o serie de date statistice care confirmă rolul pe care îl are Capitala în economia naţională. Bucureştiul – al treilea oraş din regiune după Istanbul şi Atena – concentrează: 24% dintre comercianţii activi înregistraţi în România, aproape 30% din suprafaţa de vânzare şi din desfacerile cu amănuntul la nivel naţional, 16% din valoarea exporturilor româneşti şi 30% din valoarea importurilor realizate de România, circa 60% din activitatea de cercetare ştiinţifică a ţării, precum şi 20% din totalul salariaţilor consemnaţi la nivel naţional. Regiunea Bucureşti-Ilfov a atras circa 56% din totalul investiţiilor străine directe realizate în România după 1990 (circa 20,4 mld. euro dintr-un total de 36,5 mld). De asemenea, cea mai mare parte a investiţiilor străine directe în întreprinderi greenfield se înregistrează tot în această regiune.

Laureaţii topului au fost stabiliţi conform unei metodologii severe şi complexe, aprobată şi aplicată unitar, la nivelul întregului sistem cameral. În stabilirea clasamentelor finale au fost luaţi în calcul indicatori precum: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat, calculaţi în baza a 16 elemente extrase din situaţiile financiare depuse de companii la Ministerul Finanţelor Publice şi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Potrivit metodologiei de top, dintre cele 120.615 de firme cu sediul social în Capitală, care au depus bilanţul aferent anului 2015, au îndeplinit criteriile de eligibilitate 34.390 firme, adică 28,5% din total.

În vederea realizării unui clasament cât mai obiectiv, firmele câştigătoare sunt structurate pe şase domenii de activitate: cercetare-dezvoltare şi high tech; industrie; construcţii; servicii; comerţ, turism; agricultură, pescuit, piscicultură şi, în cadrul fiecărui domeniu, pe cinci clase de mărime: întreprinderi foarte mari, mari, mijlocii, mici şi microîntreprinderi.

De asemenea, acordăm „TROFEUL GEORGE G. ASSAN” pentru „Brandul românesc al anului”, „TROFEUL IOAN V. SOCEC” unui reprezentant mass media, pentru modul obiectiv şi profesionist în care sunt reflectate fenomenele economice, precum şi TROFEUL HERMES pentru contribuţii semnificative la dezvoltarea CCIB. Nu în ultimul rând, acordăm trofee de excelenţă în management şi pentru promovarea oportunităţilor de afaceri oferite de România.

„De-a lungul anilor am pus acest eveniment sub semnul recunoaşterii şi promovării performanţei adevărate şi oneste, al competiţiei ce respectă regulile jocului, al competitivităţii generate de un management performant, dublat de o cultură organizaţională solidă. Premiem perseverenţa acelor manageri şi antreprenori care nu au renunţat la visul lor şi le recompensăm, chiar dacă doar moral, determinarea pe care au dovedit-o de-a lungul anilor în care şi-au depăşit limitele, au dărâmat mituri, au schimbat mentalităţi şi percepţii, au construit echipe solide şi unite şi au zidit, cu onestitate şi tenacitate, afaceri de elită”, afirmă prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei bucureştene.

La ceremonia de înmânare a premiilor participă, alături de manageri ai celor mai performante companii bucureştene, personalităţi de prim-plan din spaţiul economic, academic şi diplomatic din România, membri ai Guvernului, oficialităţi de la nivelul Instituţiei Prefectului, primăriilor de sector şi organizaţiilor neguvernamentale – asociaţii profesionale, camere de comerţ şi organizaţii patronale.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Proiecte de antreprenoriat social pentru combaterea șomajului

Workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, parte a proiectului educațional...

Finanțări de 500.000 de euro prin programul Start ONG  

Programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat...

Victorie majoră în instanțele din Franța pentru transportatorii români

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) anunță...