Economistul nr. 5 (serie nouă), 13 Februarie 2012
ALEXANDRA
RIZEA
LA BUCUREŞTI S-A DESFĂŞURAT SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ O CONFERINŢĂ PE TEMA STRATEGIEI DUNĂRII, ORGANIZATĂ DE CONFINDUSTRIA ROMÂNIA ŞI DE CAMERA DE COMERŢ ITALIANĂ PENTRU ROMÂNIA, CU SPRIJINUL UNIONCAMERE (UNIUNEA ITALIANĂ A CAMERELOR DE COMERŢ), SUB PATRONAJUL MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE ŞI AL AMBASADEI ITALIEI LA BUCUREŞTI. REUNIUNEA A PRILEJUIT IDENTIFICAREA PROIECTELOR DE DEZVOLTARE ÎN REGIUNEA DUNĂRII, A SURSELOR DE FINANŢARE ŞI A OPORTUNITĂŢILOR DE AFACERI PENTRU FIRME DIN DIFERITE SECTOARE ALE AMBELOR ŢĂRI ŞI A CONFIRMAT INTERESUL MEDIULUI DE AFACERI ITALIAN FAŢĂ DE POSIBILITĂŢILE OFERITE DE RESPECTIVA STRATEGIE.
PARTENERIAT STRATEGIC. Este de relevat, înainte de toate, că, în timpul conferinţei, a fost oficializat Acordul de Parteneriat strategic dintre Ministerul român al Afacerilor Externe, Confindustria România şi Camera de Comerţ Italiană pentru România, semnat de preşedintele Confindustria România – Luca Serena, preşedintele Camerei de Comerţ Italiene pentru România – Guglielmo Frinzi şi reprezentantul MAE – Luminiţa Odobescu, director general al Departamentului Uniunea Europeană din această instituţie. Este vorba despre un document destinat – la rândul lui – identificării, selecţionării şi promovării iniţiativelor şi proiectelor economico-sociale în zona Dunării şi stabilirii unui calendar de activităţi şi evenimente, în cele două state, pentru anul în curs.
Astfel, a fost posibil să se contureze şi o imagine concludentă a domeniilor în care se pot desfăşura activităţi de interes comun: construcţii, lucrări de mediu, logistică, infrastructură, o corectă gestiune a resurselor hidrice şi a riscurilor. Numeroasele societăţi prezente la reuniune au putut beneficia, astfel, de informaţii actualizate şi detaliate legate de proiectele în faza de activare, direct de la experţii implicaţi.
GÂNDIREA ÎN TERMENII COOPERĂRII ŞI COMPETITIVITĂŢII. Se poate considera că „centrul de greutate” al reuniunii l-au constituit punctele de vedere ale oficialităţilor, care dispun şi de instrumentele necesare pentru a se sprijini instituţional orice iniţiativă valoroasă în spiritul şi litera strategiei. Această idee a rezultat clar, convingător, din mesajul ministrului afacerilor externe, Cristian Diaconescu, transmis participanţilor de Luminiţa Odobescu. În mesaj se arată că „în acest moment sensibil al dezvoltării Uniunii, într-un context de criză, macro-regiunile reprezintă un răspuns adecvat pentru noile realităţi europene şi pentru adaptările necesare ce trebuie aduse Politicii de coeziune, prin dezvoltarea dimensiunii teritoriale, pilon de bază al planificării bugetare a UE.
Prin urmare, cred că nu este greşit să spunem că Europa trebuie să gândească în termeni de macro-regiuni pentru că ele pot un avea un rol extrem de important în creşterea competitivităţii economice. Strategia UE pentru regiunea Dunării este una din cele două strategii macro-regionale ale Uniunii Europene, care susţine dezvoltarea economică şi promovează cooperarea, prin competitivitate, conectivitate, dezvoltare durabilă, securitate energetică. În plus, bazinul Dunării este conectat direct cu regiunea extinsă a Mării Negre şi, astfel, regiunea dunăreană poate deveni o importantă direcţie de dezvoltare a UE şi o adevărată coloană vertebrală a Europei”.
Această luare de poziţie a fost consonantă cu intervenţiile vorbitorilor, care au evidenţiat posibilităţile multiple de cooperare între România şi Italia în cadrul oferit de Strategia Dunării, în contextul în care relaţiile dintre cele două state sunt „intense”. Cum se ştie, Italia s-a situat constant pe primele locuri printre partenerii comerciali ai României, reprezentând ţara cu cel mai mare număr de companii active pe piaţa autohtonă. „Interesul ambelor părţi este de a explora posibilităţile de diversificare a cooperării economice bilaterale”, au afirmat participanţii. S-a relevat, în context, activitatea substanţială şi dinamică a Confindustria România.
[...]
Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.