Acasă Etichete László Borbély

Etichetă: László Borbély

Guvernul României, printre inițiatorii unui Hub Global pentru dezvoltare durabilă

László Borbély: „Avem nevoie de acțiune urgentă din partea liderilor lumii, dar și din partea cetățenilor” În contextul celei de-a 74-a Adunări Generale a ONU, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), împreună cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a organizat, la New...

Lideri ai dezvoltării durabile, reuniți la București

László Borbély: „România demonstrează din nou că este un lider regional în implementarea Agendei 2030” În luna mai, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă aniversează doi ani de la înființare. Cu această ocazie a fost organizată o conferință de presă în care consilierul de stat László...

România are nevoie de o coaliție pentru dezvoltare durabilă

Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de statele membre ale ONU în 2015, reprezintă un răspuns la problemele sociale, economice și de mediu ale lumii. Într-o abordare holistică, documentul cuantifică 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD/SDG) care țin de toate domeniile vieții noastre, și sociale, și economice, și de...

Coperta Revistei

Editorial

Fram contra Fram

Cifre (deloc) seci

Cifre deloc seci