Transportul rutier. Sandvici de infrastructură şi taxe

Economistul nr. 1 (serie nouă), 16 Ianuarie 2012

      ALEXANDRA RIZEA

      Dacă ar fi să ne limităm la ştirile de televiziune din ultimele zile, transportul rutier a demarat în 2012 doar în câteva ipostaze: tiruri implicate în accidente, cozi la punctele de trecere a frontierelor, inclusiv din cauza controalelor vamale dezordonate, autoutilitare pline de ţigări de contrabandă, autocare cu turişti blocate în trecătorile montane, conflicte scăpate de sub control între taximetriştii „arondaţi” aeroportului otopeni. Ceea ce se întâmplă, însă, la scară macro vizează teme de fond ale relaţiilor de piaţă într-un domeniu care a devenit vital pentru schimburile de activităţi din cele mai diverse domenii economico-sociale. O reconfirmă din plin chiar prima jumătate a lunii ianuarie 2012.      

      Contenciosul privat-public. Deschis în urmă cu aproape un deceniu şi jumătate prin ceea ce a însemnat „taxa Băsescu”, după numele ministrului transporturilor din acea vreme, contenciosul reprezentat de taxele la care sunt supuşi transportatorii rutieri a înregistrat, în ultimul timp, noi momente de confruntare între exponenţii sectorului privat şi cei ai autorităţilor publice de profil. Este vorba despre reaşezarea (a câta?) sistemului de impozitare, pe toate segmentele lui.

      A rămas în conştiinţa publică textul lapidar înscris pe sute şi sute de panouri care străjuiau drumurile publice reparate, reabilitate şi re-reabilitate: „Aici se află banii dumneavoastră!”. Exact pe tema utilizării fondurilor rezultate din impozitarea transportatorilor rutieri se derulează amintita confruntare. Oficial, raţiunea de a fi a respectivelor „biruri” constă tocmai în acumularea de resurse financiare, cu sprijinul utilizatorilor, în vederea modernizării reţelei de transport rutier, reţea cu mult rămasă în urmă, chiar dacă ne referim exclusiv la ţările din jur. Într-o declaraţie de presă, Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) a apreciat că firmele de profil „plătesc ceva ce nu utilizează. Dacă în anii precedenţi făceam peste 100.000 km anual, în medie, cu un vehicul comercial, în 2011 abia dacă am reuşit să parcurgem 70.000 km. Din acest motiv, ca şi din altele, cum ar fi preţul carburanţilor şi costurile suplimentare determinate de starea infrastructurii, nu mai putem să suportăm actuala taxă de drum”.

      Considerentele de ordin economic invocate de FORT nu pot fi trecute cu vederea de către factorii decidenţi decât prin asumarea gravei răspunderi pentru falimentarea majorităţii companiilor de transport rutier. Nu numai că nu se obţine o marjă foarte modestă de profit, ci se va lucra – în proporţie de masă – în pierdere. Argumentele de fond privind necesitatea imperioasă de a se modifica sistemul de taxare merită toată atenţia. Astfel, „preţul” unei vignete pe un autocamion este de 1.280 lei pe an, indiferent de numărul kilometrilor parcurşi. Este una dintre cauzele majore ale pierderilor înregistrate, în 2011, de firmele de transport rutier, care se ridică la un nivel de peste 50 de milioane de euro.

      [...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.

Fiţi prima persoană care comentează acest articol!