Economistul: Virgil Madgearu – repere biografice

Ion Gh. Roşca

Viaţa şi opera marelui savant Virgil Madgearu sunt strâns legate de instituţia pe care a iubit-o şi a respectat-o până la sfârşitul vieţii sale – Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale. Pentru a înţelege climatul în care şi-a desfăşurat activitatea de profesor, vom face o scurtă incursiune în geneza primei citadele de pregătire superioară a economiştilor.

În octombrie 1912, s-a constituit o comisie, condusă de Nicolae D. Xenopol , Ministrul Industriei şi Comerţului, care să pregătească Proiectul de lege pentru înfiinţarea unei Academii Comerciale. Din comisie făceau parte: Ion Răducanu – secretar al comisiei – Stanislas Cihoski, profesor la Şcoala de Ştiinţe de Stat, considerat unul dintre iniţiatorii legii, M. Brătilă, directorul Şcolii Superioare de Comerţ din Bucureşti, G. I. Juvara, directorul Comerţului din Ministerul Comerţului şi Industriei, D. H. Hagi-Teodorachy, preşedintele Camerei de Comerţ din Bucureşti, Chr. D. Staicovici, secretarul Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, D. Comşa, fost director la Banca Naţională, Aristide Blank, directorul Băncii Marmorosch Blank & Co.

Ulterior s-au alăturat Gh. Taşcă, Benone Mirinescu, secretarul general al Ministerului Industriei şi Comerţului, D. R. Ioaniţescu, Anton Davidoglu şi alţii. Ion Răducanu a redactat anteproiectul de lege pentru înfiinţarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale.

Proiectul legii de înfiinţare a declanşat dispute în cele două Camere ale Parlamentului României, adversarii ei invocând diverse motive: lipsa personalului didactic calificat, acoperirea necesarului de economişti de către şcolile medii şi superioare deja existente şi de către facultăţile de Drept. Iniţial, s-a propus integrarea noii instituţii în cadrul Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti, avându-se ca argument faptul că doar universităţile sunt cele care pot „profesa ştiinţa”.

Titulatura noii instituţii urma să corespundă cu cea a unora din Occident: Academia de Înalte Studii Comerciale. La propunerea academicianului Sabba Ştefănescu, senator, s-a inclus şi termenul Industriale. Legea pentru înfiinţarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a trecut prin Camera Deputaţilor la 29 martie 1913 şi prin Senat la 3 aprilie 1913, cu majoritate de voturi. La 6 aprilie 1913, Legea a fost promulgată prin Decretul Regal 2978 de către M. S. Regele Carol I şi a fost publică în Monitorul Oficial nr. 12, din 13 aprilie 1913. Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale făcea parte din structura Ministerului Comerţului şi Industriei, fapt ce reprezentat un avantaj pentru noua instituţie, aceasta beneficiind de o bună finanţare.

Inaugurarea cursurilor s-a făcut la 1 noiembrie 1913. În anul I s-au înscris 700 de studenţi, dintre care doar 210 au trecut în anul II. În anul următor s-au înscris doar 200 de studenţi. Cei mai puţini studenţi – 20 – s-au înscris în anul universitar 1916-1917. Primii licenţiaţi au fost în anul 1918: doi în sesiunea de vară şi şapte în sesiunea de toamnă.

Primul Rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost Anton Davidoglu, mare matematician român. La începutul activităţii, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale avea şase profesori (Eugen Ludwig, Stanislas Cihoski, Anton Davidoglu, Gheorghe Taşcă, Spiridon Iacobescu, Benone Mirinescu) şi cinci conferenţiari definitivi sau temporari (Dumitru R. Ioaniţescu, Gheorghe Arghirescu, Vasile Stoicovici, Konrad Richter, Ioan Tatuc). Ion Răducanu, în cartea sa Amintirile unui septuagenar, apreciază că toţi cei enumeraţi erau prieteni ai Partidului Conservator-Democrat, aflat la putere în acea vreme. Cu toate suspiciunile faţă de protejaţii politici, viaţa a demonstrat o implicare exemplară a cadrelor didactice amintite în activitatea profesional-ştiinţifică a noii instituţii. În anul 1915, au fost numiţi profesori sau conferenţiari Mihail Paşcanu, Ion Răducanu, Eugen Porn, Romulus Ionaşcu, Ion Gr. Dimitrescu, în anul 1916, Virgil Madgearu, Emil Brancovici, Vasile Iscu şi Constantin Bungeţianu, iar în anul 1918, Ion N. Angelescu şi Andrei Rădulescu.

Făcând o analiză a provenienţei primelor cadre didactice ale Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, se pot formula două concluzii: majoritatea au la bază o pregătire juridică; mulţi dintre ei provin de la Universitatea din Bucureşti sau au funcţionat, într-o formă sau alta, la ea. Marele economist, sociolog şi om politic, Virgil Madgearu, s-a născut la 27 decembrie 1887 la Galaţi, într-o familie de negustori de origine macedo-română. Numele său complet este Virgil-Traian N. Madgearu.

În anul 1907, a absolvit Liceul Vasile Alecsandri din Galaţi. În acelaşi an a început cursurile Universităţii de la Leipzig, unde studiază economia, în cadrul Facultăţii de Filozofie, sub conducerea lui Karl Bücher, valoros economist al timpului. Universitatea era una de mare prestigiu. La ea studiaseră, printre alţii, G. Leibnitz, W. Goethe, R. Schuman, R. Wagner. În anul 1911 a devenit doctor în ştiinţe economice şi financiare al Universităţii din Leipzig, cu lucrarea „Cu privire la dezvoltarea industrială a României”.

După terminarea studiilor, frecventează un an, la Londra, ştiinţele social-economice, fiind atras, în special, de Adam Smith şi David Ricardo7. Reîntors în ţară în anul 1912, se angajează ca şef al Oficiului de studii la Casa Centrală a Meseriilor şi Asigurărilor Muncitoreşti, fiind, la puţin timp, şi redactor-şef al publicaţiei acestui organism – Monitorul asigurărilor sociale.

A dorit să convoace, în anul 1913, primul Congres al economiştilor din România, care să dezbată problemele economico-sociale ale României, să hotărască asupra înfiinţării Asociaţiei Economiştilor Români şi asupra elaborării unei vaste lucrări despre economia României. Dezideratul nu s-a înfăptuit, din cauza divergenţei dintre membrii comunităţii economiştilor acelor vremuri.

Între anii 1911-1915 a scris o serie de lucrări, în principal cu tematică socială: În chestiunea meseriaşilor (1911), Bursele muncii în Anglia (1911), Bresle vechi şi bresle noi (1912), Cercetări despre industria la domiciliu (1914), Industria la domiciliu şi asigurările sociale (1914), Structura şi tendinţele băncilor populare în România (1914), Ocrotirea muncitorilor din România (1915), Politica socială şi războiul (1915), Două rapoarte asupra asigurărilor sociale din România (1915), Teoria şi tehnica întreprinderilor comerciale şi industriale (1915).

La 1 februarie 1916, în urma unui concurs, Virgil Madgearu a fost numit profesor definitiv, prin Decretul Regal nr. 170, la Catedra (cursul) de Studiul practic al întreprinderilor comerciale şi industriale, studiul transporturilor şi tarifelor, din cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale. Primul curs a fost ţinut de Virgil Madgearu pe 25 ianuarie 1916, cu tematica Studiul practic al întreprinderilor comerciale şi industriale, iar, pe 28 ianuarie 1916, a debutat tematica Studiul transporturilor în economia socială. Acestea au fost primele cursuri de management predate în învăţământul superior din România şi din Europa de Sud-Est. De atunci şi până acum au trecut 95 de ani.

Anii 1916-1918 au fost grei pentru Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale. În anul 1918, ea a funcţionat la Bucureşti şi Iaşi. În anul 1918, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale are trei rectori: Anton Davidoglu, numit Rector prin Decret Regal, pe perioada 1913-1918, Stanislas Cihoski, la Iaşi, Eugen Ludwig, la Bucureşti. Perioada şederii la Iaşi este, cu toate vicisitudinile exilului, prolifică intelectual: se fondează asociaţii, se lansează reviste şi se colaborează în proiecte intelectuale.

Virgil Madgearu a fost mobilizat ca intendent („elev de administraţie”), regăsindu-l, în anul 1918, la Iaşi unde, pe lângă o sporadică activitate didactică, are o bogată implicare în activitatea intelectualilor din domeniile economic şi social.

Virgil Madgearu a fondat, împreună cu Ion Răducanu (unele surse îl ataşează şi pe Victor Slăvescu), la Iaşi, în anul 1918, revista de studii economice şi sociale Independenţa Economică, care a apărut până în anul 1947. În acelaşi an, tot la Iaşi, a fondat, împreună cu Dimitrie Gusti, Vasile Pârvan şi Ion Răducanu, Asociaţia pentru Studiu şi Reformă Socială, care s-a transformat, în anul 1921, în Institutul Social Român, sub conducerea lui Dimitrie Gusti. Virgil Madgearu a fost secretarul general al acestui institut (fusese secretar şi al Asociaţiei de la Iaşi), până în anul 1924. După 1926, Institutul a fost găzduit în Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Piaţa Romană. În anul 1919, împreună cu Ion Răducanu şi Victor Slăvescu, a înfiinţat o Şcoală de cooperaţie9, dar care a rezistat un scurt timp.

Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a obţinut dreptul de conducere a doctoratului în anul 1921, fiind încă sub tutela Ministerului Comerţului şi Industriei (a trecut în subordinea Ministerului Educaţiei în anul 1934). Virgil Madgearu a condus un seminar de doctorat, pentru care a întocmit un îndrumar al desfăşurării lucrărilor acestuia, pe tematica Probleme ale agriculturii româneşti, însoţit de o vastă şi actuală bibliografie. El obişnuia să-i invite pe cei mai buni doctoranzi la discuţii la propriul domiciliu şi să organizeze acţiuni de socializare cu membrii seminarului. Printre doctoranzii săi s-au numărat Vasile Malinschi, Gheorghe (Gogu) Rădulescu, Roman Moldovan, Manea Mănescu, ultimul nemaiputând susţine teza cu mentorul său, din cauza asasinatului din 1940.

Virgil Madgearu a fost puternic angajat în construcţia Palatului Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (1924-1926). Astfel, la 30 ianuarie 1926, s-a obţinut furnizarea, aproape gratuită, a 2.076 m.p. de geamuri de la Prima fabrică de geamuri cu gaz, unde Virgil Madgearu era membru în Consiliul de Administraţie. În anul 1925, Virgil Madgearu a devenit profesor titular al Catedrei de Economie Naţională. Cursul său avea două părţi: Economie industrială şi Economie agrară şi se adresa anului doi. Nemulţumit de nivelul cunoştinţelor studenţilor, se oferă să susţină, în anul 1932, cursul Introducere în ştiinţele economice, la anul pregătitor, introdus în învăţământul de la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale în anul universitar 1929-1930, ca urmare a constatării slabei pregătiri pe care o aveau absolvenţii şcolilor preuniversitare.

În anul 1927, este iniţiatorul şi fondatorul, împreună cu Dimitrie Gusti, Şerban Ţiţeica, Gheorghe Ionescu-Siseşti, Gheorghe Marinescu, al Institutului Român de Organizare Ştiinţifică în Domeniul Conducerii (IROM). Institutul edita un Buletin şi era unul dintre primele zece de acest fel din Europa, fiind afiliat la Consiliul Internaţional de Organizare Ştiinţifică (CIOS).

În anul 1935, prin plecarea lui Gheorghe Taşcă la Universitatea din Bucureşti, preia Catedra de Economie politică. Cursul său îl dezvoltă pe cel ţinut anterior, fiind organizat tot în două părţi: Economie politică industrială şi Economie politică agrară. În anul 1936, a creat Asociaţia devenită Institutul pentru studiul conjuncturii economice, pe care l-a condus între 1936-1940, în cadrul căruia a editat şi un Buletin trimestrial, între 1936-1939, şi unul lunar, între iunie 1938 şi august 1940. Printre membrii Asociaţiei s-au numărat Gheorghe Zane, Mircea Vulcănescu, Roman Moldovan, Nicolae Georgescu-Roegen, Florin Oromolu, Gheorghe Rădulescu. Asociaţia a funcţionat până în anul 1940.

În anul 1937, împreună cu Ion Răducanu, Gromoslav Mladenatz, Victor Slăvescu, Gheorghe Alesseanu, E. Demetrescu, Ioan Tutuc, a organizat Şcoala superioară de tehnică şi practică comercială. Participă, de asemenea, la conferinţele Institutului internaţional de cooperaţie. Astfel, la Milano, în 1936, a prezentat lucrarea Statul şi viaţa socială, iar la Bergen, în Suedia, în 1939, lucrarea Politica economică externă a României între anii 1926-1938.

Dintre operele sale, realizate după venirea în Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, menţionăm: Studiul transporturilor în economia socială (1916), Organizarea comerţului exterior în epoca de tranziţie (1919), Ţărănismul: partide politice şi clase sociale (1921), Revoluţia agrară şi evoluţia clasei ţărăneşti (1923), Înţelegerea economică a statelor dunărene (1932), Politica noastră financiară în cursul depresiunii economice (1933), Reorganizarea sistemului de credit (1934), Agrariarism, capitalism, imperialism (1936), Realitatea finanţelor publice româneşti (1937), Evoluţia economiei româneşti după Primul Război Mondial (1940), Studiul întreprinderilor industriale şi comerciale (post-mortem, 1944). În Biblioteca Centrală a ASE există, de asemenea, următoarele lucrări: Curs de economie industrială (1931), Curs de introducere în ştiinţele economice (1932), Curs de economie agrară (1936), Curs de economie naţională (ediţiile 1935, 1937), Curs de economie şi politică industrială (1937), Curs de economie naţională. Politica agrară (1938), Curs de economie politică (ediţiile 1938, 1939, 1944), Curs de economie politică aplicată (1939). Unele cursuri sunt, probabil, transcrieri făcute de alte persoane, pentru că se numesc, de exemplu: Curs de Economie Politică predat de dl Profesor V. Madgearu.

Ca profesor, a fost sever, dar drept. Avea o severitate „umană“, sprijinită şi de fizionomia feţei sale. Iată cum îl caracterizează prietenul său Dimitrie Gusti: „La V. Madgearu te izbea flacăra arzătoare a privirii. Această privire incomparabilă, sfredelitoare, plină de căldură, de viaţă şi de mişcare jovială dădea totuşi câteodată impresia unor ochi severi şi duri, pe o faţă tristă cu căutarea glacială”.

Analizându-i opera şi activitatea se pot desprinde domeniile sale de competenţă: economia, managementul, finanţele, sociologia, cooperaţia şi studiul muncii şi condiţiilor de viaţă de la ţară. Este considerat, pe bună dreptate, cel mai mare teoretician român al ţărănismului (socializarea rurală şi bunăstarea sa) din toate timpurile. El a crezut cu tărie în cooperaţie, în asocierea familiilor ţărăneşti pentru creşterea standardelor lor de viaţă. Iată ce le spunea, ca preşedinte al organizaţiei Partidului Naţional Ţărănesc Ilfov, tinerilor din această organizaţie la o întrunire cu aceştia11: „Este necesară o solidaritate socială în satele în care se sbat astăzi toate curentele, pentrucă printr-o strânsă colaborare a tuturor sătenilor să iniţiem o acţiune rodnică pentru ridicarea satelor.[…]

În acest scop, noi trebuie să reînviem o instituţie veche, pe care s-a rezemat tot progresul satului românesc: claca ţărăneasca. A fost desfiinţată în regimul iobăgiei, şi înlocuită prin claca boerească. În locul ajutorului reciproc pe care şi-l dădeau între ei sătenii, în locul contribuţiei liber consimţite de toţi şi în folosul obştei satului, s-a aşezat claca boerească. Sătenii nu mai aveau timp liber pentru nevoile colective ale satului. Într-o ţară de ţărani liberaţi, vrem să reînviem în sate comunitatea de lucru, claca socială, ca o instituţie necesară pentru ridicarea satelor din actuala situaţie de inferioritate, care a împiedicat să avem o populaţie rurală sănătoasă şi voioasă, care să reprezinte o temelie reală pentru Satul românesc.

În sfârşit, trebue creată o comunitate sufletească prin reînvierea bunelor tradiţii, prin reînvierea adevăratului creştinism, care înseamnă crearea sufletelor de creştini, cu dragoste de aproape , care să urmărească prin Dumnezeire înălţarea omului.” Virgil Madgearu a avut o relaţie specială cu Ion Răducanu şi apoi cu Gromoslav Mladenatz, toţi fiind recunoscuţi ca promotori ai învăţământului de cooperaţie în România. Ion Răducanu făcea, în anul 1941, următoarea caracterizare a lui Madgearu: „Ar fi banal să spun că a fost o inteligenţă cu totul excepţională. V. Madgearu a fost o individualitate plină de voinţă. Toate iniţiativele luate de conducerea şcolii găseau la el sprijin. Mai mult, el dădea sugestii pe care le ţinem în seamă”.

A fost membru marcant al Partidului Ţărănesc şi apoi al Partidului Naţional Ţărănesc. În anul 1919 a fost Secretar general al Partidului Ţărănesc, iar în anul 1920, al Partidului Naţional Ţărănesc şi şef al organizaţiei din Ilfov. A fost teoreticianul de stânga al ţărăniştilor. A fost Secretar general al Ministerului Industriei şi Comerţului, Ministru al Industriei şi Comerţului (1928-1829 şi 1930), Ministrul Comunicaţiilor (1929), Ministrul Finanţelor (1929), Ministrul Agriculturii şi Domeniilor (1930-1931). A fost deputat în perioadele 1919-1931 şi 1932-1938.

A iniţiat şi promovat mai multe legi, printre care: Legea pentru reglementarea circulaţiei pământurilor dobândite prin legile de împroprietărire, Legea pentru organizarea şi administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor şi avuţiilor publice, Legea pentru modificarea Legii minelor (nu se mai limitează participaţia străină), Legea pentru înfiinţarea Regiei Autonome a CFR, Legea Burselor (1929), Legea pentru organizarea Înaltei Curţi de Conturi (1930), Legea Casei de Economii, Legea asupra contractului de gaj agricol (1931).

Ca om politic, a luptat împotriva fascismului şi mişcării legionare. Niciodată nu s-a dat deoparte în a-şi spune punctul de vedere cu privire la cele două doctrine: „Organizaţiile naţionaliste de dreapta reprezintă un adevărat pericol naţional în momentul de faţă. Prin acţiunea lor de dreapta distrug unitatea noastră sufletească, creiază ură şi duşmănie între fraţi.” Acest lucru l-a costat.

În anul 1940, i s-a stabilit domiciliu forţat la Mănăstirea Bistriţa. A fost asasinat în 27 noiembrie 1940 de o echipă de legionari, din care făcea parte, se pare, şi un student al său. Aceasta l-a ridicat de la domiciliul său din strada Vasile Conta nr.12, unde se afla la masă cu soţia, sub pretextul unei banale audieri; l-au dus în pădurea Snagov unde l-au împuşcat ziua, în amiaza mare (orele 14,30). Pe lista asasinărilor s-au mai aflat Nicolae Iorga (asasinat în aceeaşi zi cu Madgearu, în pădurea Strejnic şi îngropat în acelaşi cimitir – Belu în aceeaşi zi cu el) şi Ion Răducanu, care s-a salvat refugiindu-se în Bulgaria, unde a locuit aproape un an la un fost student.

În anul 1990 este ales, post-mortem, membru de onoare al Academiei Române. I-au rămas neterminate două lucrări consistente: Evoluţia economiei României şi Tratat de Economie Politică Generală. Vasile Malinschi, doctorandul său, îl descrie astfel: „Erudit, vioi, binevoitor, om de vastă cultură, un adevărat dascăl, educator şi îndrumător, mereu dispus a sprijini şi îmbărbăta tineretul studios”. Se cuvine să precizăm, cu recunoştinţă, că academicianul Vasile Malinschi s-a aplecat cu profesionalism asupra studiului vieţii şi operei lui Madgearu, consacrându-i cartea Profesorul Virgil Madgearu (1887-1940).

Bibliografie:

D. Gusti, Virgil Madgearu şi Institutul de Ştiinţe Sociale al României, în „Sociologia Românească”, nr. 7-12, 1942

Virgil N. Madgearu, Îndemnuri pentru tineret, Tipografia Bucovina I. E. Torouţiu, Bucureşti

Ion Răducanu, Comemorarea lui Virgil Madgearu, în „Independenţa Economică”, nr. 3-5, 1941

Vasile Malinschi, Profesorul Virgil Madgearu (1887-1940), Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti 1975

Ion Răducanu, Din amintirile unui septuagenar, Colecţia Biblioteca Băncii Naţionale, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2001

Ion Gh. Roşca, Istoria Palatului Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi oamenii ei, Editura ASE, Bucureşti, 2010

Academia de Studii Economice 95 de ani de la primul curs de management din România, realizat de Virgil Madgearu

Florin ANTONESCU

Academia de Studii Economice, în parteneriat cu Societatea Academică de Management din România, a organizat conferinţa naţională „95 de ani de la primul curs universitar de management din România, realizat de profesorul Virgil Madgearu”.

Evenimentul, după cum a subliniat prof. univ. dr. Ion Gh. Roşca, rectorul ASE, a reprezentat „un omagiu adus marelui om de ştiinţă, de învăţământ şi om politic, pentru cursul germene a ceea ce astăzi numim management”. Cu sublinierea că „simţim nevoia să nu ne uităm niciodată înaintaşii”, rectorul ASE a lansat ideea stabilirii unui calendar al sărbătoririi precursorilor din lumea academică, legat de momente definitorii din viaţa şi creaţia acestora.

Reuniunea dedicată unui moment din complexa carieră ştiinţifică, pedagogică, politică a lui Virgil Madgearu a permis reliefarea personalităţii acestuia şi a contribuţiei la dezvoltarea ştiinţei economice, fiind subliniate modernitatea şi actualitatea multora dintre ideile şi contribuţiile sale.

În acest sens, prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, iniţiatorul evenimentului, a evidenţiat că Virgil Madgearu „a înţeles că o economie nu poate să progreseze dacă nu porneşte de la celula de bază, care este întreprinderea”.

Au prezentat lucrări: prof. univ. dr. Ion Gh. Roşca, ASE Bucureşti – „Virgil Madgearu, repere biografice”, cu o captivantă incursiune în istoria începuturilor învăţământului superior economic de la noi; prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, ASE Bucureşti – „Modernitatea viziunii şi abordărilor manageriale ale lui Virgil Madgearu”; prof. univ. dr. Gheorghe Gh. Ionescu, Universitatea de Vest din Timişoara şi conf. univ. dr. Mirela Popa, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca – „Aspecte din filosofia managerială a lui Virgil Madgearu”; prof. univ. dr. Ioan Petrişor, Universitatea de Vest din Timişoara – „Elemente de logică managerială în opera lui Virgil Madgearu. Abordare comparată”; conf. univ. dr. Marius Năstase, ASE Bucureşti – „Managementul pragmatic al profesorului Virgil Madgearu la nivel naţional şi sectorial”; conf. univ. dr. Maria Nicolai şi conf. univ. dr. Edit Lukacs, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi – „Virgil Madgearu, personalitate ilustră a economiei româneşti”; prof. univ. dr. Ion Cochină, ASE Bucureşti – „Virgil Madgearu, om de ştiinţă şi comunicator de ştiinţe”.

"„Este necesară o solidaritate socială în satele în care se sbat astăzi toate curentele, pentrucă printr-o strânsă colaborare a tuturor sătenilor să iniţiem o acţiune rodnică pentru ridicarea satelor.[...]

În acest scop, noi trebuie să reînviem o instituţie veche, pe care s-a rezemat tot progresul satului românesc: claca ţărăneasca. A fost desfiinţată în regimul iobăgiei, şi înlocuită prin claca boerească. [...] vrem să reînviem în sate comunitatea de lucru, claca socială, ca o instituţie necesară pentru ridicarea satelor din actuala situaţie de inferioritate, care a împiedicat să avem o populaţie rurală sănătoasă şi voioasă, care să reprezinte o temelie reală pentru Satul românesc.

În sfârşit, trebue creată o comunitate sufletească prin reînvierea bunelor tradiţii, prin reînvierea adevăratului creştinism, care înseamnă crearea sufletelor de creştini, cu dragoste de aproape , care să urmărească prin Dumnezeire înălţarea omului.”"