Economistul - Editorial: Ziua Economiştilor şi Ziua Profesorului de Economie. A fi economist în anul de graţie 2011..., TEODOR BRATEŞ

A fi economist în condiţiile actuale înseamnă a fi angajat – cu voie sau fără voie – într-un sever test existenţial determinat de dificultăţile tot mai mari ale vieţii cotidiene, de posibilităţile tot mai reduse cu care se confruntă marea majoritate a populaţiei ţării în efortul, uneori disperat, de a-şi satisface nevoile elementare; adică, mai simplu spus, avem a ne exersa „arta” de a supravieţui.

A fi economist în România zilelor noastre înseamnă a exercita o profesie a cărei utilitate a fost validată de o istorie milenară, dar pe care realităţile dure o pun mereu la grea încercare, mai ales în zona în care se află sub semnul întrebării înseşi fundamentele ştiinţei pe care o slujim. De aici, nevoia unui neîncetat un efort creativ, deseori imposibil de valorizat din cauza decuplării deciziei politice de imperativele majore ale unei economii lovite de criză.

A fi economist în timpurile pe care le trăim înseamnă a încerca neîncetat – când cu succes, când cu eşec – să fructificăm cunoştinţele acumulate, în special la „şcoala vieţii”, pentru a putea să beneficiem, din confruntarea cu practica, de sursele legitimităţii fără de care locul ocupat în angrenajul social pare, nu rareori, lipsit de sens.

A fi economist acum, la timpul prezent, înseamnă să faci faţă unor presiuni imense, inclusiv politice, care îşi au sorgintea în mult prea îndelungata şi contorsionata tranziţie spre o economie de piaţă funcţională, în adevăratul înţeles al cuvântului, şi pe care, încă, n-am izbutit, în pofida voinţei şi acţiunii noastre, s-o transformăm într-o realitate palpabilă.

A fi economist în aceste vremuri tulburi înseamnă să găseşti răspunsuri valabile la marile dileme care au apărut şi se acutizează ca efect al numeroaselor derapaje de la ceea ce s-a confirmat şi se confirmă drept soluţii viabile, chiar şi atunci când incertitudinile domină nu numai sentimentele, ci şi raţiunea şi raţionalitatea, în esenţa lor.

A fi economist în vremuri grele înseamnă să fii conectat nu numai la realităţile imediate, copleşitoare ale unei lumi care pune mereu bariere tendinţelor pozitive de evoluţie a omenirii, ci şi la mişcarea de idei în stare să spargă barierele rutinei, să deschidă larg drumul spre identificarea unui tip de economie, de societate, care să pună stavilă procesului de degradare a condiţiei umane.

A fi economist în lumea contemporană înseamnă să găseşti resurse pentru a-ţi face cunoscute vocea inconfundabilă, identitatea irepetabilă, în condiţiile în care procesele de globalizare şi de integrare tind să transforme nu numai comunităţile profesionale, ci şi cele naţionale într-o masă amorfă, fără personalitate, fără busolă.

A fi economist în conjunctura actuală înseamnă să ai permanent tăria de caracter pentru a refuza sloganurile, tabuurile, dogmele, iluziile şi pentru a sta solid pe propriile picioare pe terenul convingerilor, al principiilor etice care nu-şi pierd niciodată forţa de a determina ca lucrurile să se îndrepte în direcţia cea bună, cu strict necesara consecvenţă a tuturor acelora care au conştiinţa propriei valori, dar şi a valorilor autentice general-umane, atestate ca atare de-a lungul istoriei.

A fi economist înseamnă – în împrejurările în care individualismul extrem, interesele reprobabile, tentaţiile vinovate tind să domine tot ceea ce ne înconjoară – să promovăm spiritul militant, solidaritatea, în primul rând, cea de breaslă, astfel încât provocările cărora trebuie să le facem faţă să inspire soluţii, acţiuni convergente pentru aplicarea lor în numele interesului public, al interesului naţional.

Sunt gânduri ale unui economist care şi-a propus doar să extragă – din realităţi, din ceea ce oferă permanent ca idei, ca mentalităţi, ca fapte de viaţă colegii de breaslă – câteva dintre liniile de conduită care ne permit să conferim datei de 23 noiembrie 2011 – Ziua Economiştilor şi Ziua Profesorului de Economie – sensurile adânci ale unui mesaj tranşant. Avem în vedere atributele acestui tradiţional prilej de meditaţie asupra destinului profesiei noastre, în condiţii complicate, care impun, deopotrivă abordări în funcţie nu numai de „şi – şi”, ci şi de „sau – sau”, încât numai prin opţiuni clare, neechivoce, marcate de competenţă, profesionalism şi moralitate să putem, fiecare şi toţi laolaltă, să răspundem aşa cum se cuvine imperativelor timpului nostru, în care speranţa şi certitudinea, generate de capacitatea de a învinge dificultăţile, se cer atestate de fapte pe măsură.