Economistul: Zodiac chinezesc. Chiar să fie... Anul Dragonului? Dar, oare, după, ce fel de epocă o așteaptă pe marea națiune?

FLOREA NEAGU

Diferența de spornicie în administrarea resurselor a motivat gruparea câtorva economii în dezvoltare stabilă, economii emergente, cum adesea sunt acestea denumite și la care s-a oprit cercetătorul american Jim O’Neill. Ritmul relativ stabil de dezvoltare economică, constatat la patru țări, puternic diferite între ele, dar asemănătoare, prin mărimea puterii economice – Brazilia, Rusia, India, China –, a motivat pe cei ce au identificat această nouă forță mondială să le cerceteze atât separat, pe fiecare țară în parte, precum și grupate în cunoscuta de acum abreviatură BRIC.

Așezând cele două rânduri cu primele patru țări ale lumii, ierarhizate după mărimea PIB-ului, unul lângă altul, cu scopul de a fi comparate și a constata eventuale schimbări între PIB-ul din anul 2007 și cel din anul 2050, aflăm că China, de pe cel de-al patrulea loc, în 2007, urcă pe primul loc în anul 2050. Mai facem aici precizarea că valorile PIB-ului pentru ierarhizarea din 2007 sunt preluate din datele statistice ale acelui an, iar pentru 2050 sunt evaluate în cartea „BRICs and Beyond”, elaborată de Jim O’Neill de la Goldman Sachs Investment Bank, în toamna lui 2007.

Simpla comparație a celor două ierarhii ne va conduce, desigur, la mai multe constatări de natură să ne explice schimbările de destin pentru țări, pentru oameni. Una ar fi aceea privitoare la China, care, după cum se vede, angajată în ultimele decenii într-o ascendență stabilă și accentuată, va fi pe primul loc. Cea de-a doua constatare privește mărimea masei de produs intern. Aceasta din urmă va atinge în țara ocupantă a primului loc în lume – Republica Populară Chineză – de două ori mai mare decât masa produsului intern brut în cea de-a doua economie din acel an – SUA – și de peste cinci ori mai mare decât masa actuală produsă de către țara ce ocupă astăzi primul loc în ierarhia mondială.

Este probabil ca dezvoltarea la care ne referim să pară mai puțin convingătoare pentru faptul că datele evaluate pentru viitorii 30-40 de ani ar putea fi influențate și de fenomene evenimențiale neprevăzute și, drept consecință, neluate în calcule. Un asemenea factor de înrâurire asupra evoluției sistemelor social-economice dacă este ignorat, într-o țară, poate duce chiar la dezagregarea sistemului, iar dacă-i luat în seamă și tratat cu aplicație poate face sistemul prosper, în altă țară, cum a fost cazul cu R.P. Chineză, unde reformele adaptive la realitățile social-economice, începute din anul 1978, au conținut și un factor sistemic determinant – Legea falimentului întreprinderii socialiste (1988) – pentru evoluția ascendentă și stabilă până în zilele noastre, cu o creștere anuală de 9-12% a economiei chineze (v. Eseul dr. Florea Neagu, „Diagnosticul prosperității structurilor socialiste în R.P. Chineză”, în revista Geopolitica nr. 29/2009, pp. 173-178).

[...]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonaţi.