FieldOS, un software pentru rezolvarea în timp real a problemelor din teren, vizează o finanțare de 620.000 de euro, din care 200.000 de euro pe SeedBlink

Date:

FieldOS, start-up care a lansat o soluție mobilă pentru a rezolva în timp real problemele pe care le-ar avea un activ fizic, vizează o finanțare de 620.000 de euro, din care 200.000 de euro pe SeedBlink, platformă de investiții care permite finanțarea de start-upuri tehnologice europene. Suma va fi utilizată în special pentru dezvoltarea companiei la nivel internațional, pe segmentul de restaurante în SUA și în zona de clădiri de business și rezidențial în Marea Britanie.

Suma de 420.000 de euro din rundă este investită majoritar de Liviu Munteanu și Mihai Guran, doi dintre cei mai cunoscuți business angels din România, cărora li se adaugă furnizorul de tehnologie IT Genetics.

Prin acest software, angajații companiilor care dețin și utilizează active fizice (precum echipamente, mașini, proprietăți) pot participa în timp real alături de echipele de suport și contractori la soluționarea problemelor care pot apărea în anumite locuri, la diferite echipamente. Astfel, colaborarea între clienți/angajați și echipa de suport/contractori este directă.

Platforma se asigură că toți cei implicați (clienți, angajați, echipe de suport) rămân conectați în timpul procesului de rezolvare a problemei ca urmare a regulilor automate de dispecerizare, a alertelor inteligente și protocoalelor de escaladare. Soluția este disponibilă pe dispozitivele mobile și permite utilizatorilor să sesizeze probleme către echipele de suport, să discute sau schimbe fotografii și videoclipuri, dar și să încerce să rezolve singuri problemele.

Softul a fost creat astfel încât să fie ușor de utilizat pe toate tipurile de ecrane ale dispozitivelor mobile.

Soluția a fost lansată în ianuarie 2020 de către Cristian Dragomir (CEO) și Ion Gavrilescu (Managing Director), doi specialiști cu 20 de ani de experiență în domeniul tehnologiei.

FieldOS fost creat în urma obținerii unei grant european de 500.000 de euro în 2019 și cu sprijunul unor parteneri precum Wipro, Ubisoft, Assa Abloy Hospitality, Grand Hotel Bucharest (fostul Intercontinental), Sheraton, ECO-X, Helinick, Trust Center, Hercesa.

Vizează dublarea cifrei de afaceri anul acesta

Printre companiile care folosesc FieldOS se numără AFI Europe, AFI Malls, Therme București, Dussmann, SaladBox, SVN, Exclusive Facility Management Services.

Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 270.000 de euro, iar pentru 2023 managementul estimează un business de 600.000 de euro.

„Am creat FieldOS pentru a sprijini munca celor care lucrează în teren, fie ca sunt utilizatorii echipamentelor sau persoanele responsabile ca un loc să fie perfect funcțional și productiv, fie că sunt membrii echipelor de suport sau contractori. Când echipamentele nu funcționează, este important ca oamenii să comunice direct și continuu cu cei care le pot rezolva problemele. Este esențial ca informația să parcurgă drumul cel mai scurt între aceste două părți pentru a reduce timpul în care un echipament nu funcționează, în care un loc nu este productiv. Ceea ce ne diferențiază de alte soluții de management și colaborare este faptul că soluția este proiectată pentru utilizare și de catre personal non-tehnic pe dispozitive mobile”, a declarat Cristian Dragomir, CEO FieldOS.

„Decalajul tehnologic dintre angajații care lucrează la birou și cei care lucrează pe teren se va reduce rapid în următorul deceniu. Credem că dezvoltarea software-ului dedicat pentru personalul din teren va avea același efect transformator pe care revoluția SaaS l-a avut asupra muncii de birou, iar FieldOS are calitățile necesare pentru a face parte din această mișcare, având clienți importanți în portofoliu, ambiție și o tehnologie scalabilă”, a afirmat Andrei Dudoiu, fondator și  Managing Partner SeedBlink.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...