Interviu cu Radu Dudău – director Energy Policy Group (EPG)
Care este miezul profitabilității sectorului energetic din România?
Miezul profitabilității? Da este un sector care aduce bani și, ca atare, sunt multe interese care se luptă. Dar pentru noi ca cetățeni și simpli consumatori de energie optica este alta. Ne interesează mai puțin lupta pentru profit, deci trebuie să ținem cont de ea și ne uităm mai mult la echitatea, la transparența regulilor după care trebuie să funcționeze sistemul, la decizii strategice, la planificare în domeniu.
Și ne uităm și la preț. Consumatorul se uită și la preț.
Bineînțeles, toate astea se decantează în preț și în calitatea serviciilor. Sigur, avem discuția asta că românii au putere de cumpărare mică în cadrul Uniunii Europene. Dar în cadrul Uniunii Europene consumatorul casnic plătește cea mai ieftină energie dacă ne uităm atât la energia electrică, cât și la gazul natural. În top, lucrurile stau un pic diferit pentru consumatorul industrial, dar și acolo plătim prețuri considerabil sub medie. Suntem și noi în acest clasament european și Eurostat arată limpede: consumatorul casnic final plătește ieftin. Inclusiv România, ca să nu generăm nici un fel de confuzie, în ansamblu nu are o energie dintre cele mai ieftine din lume. În Statele Unite gazul natural este mult mai ieftin, și energia electrică este ieftină, dar în interiorul Uniunii Europene, în care ne aflăm, noi românii plătim o energie relativ ieftină.
Am avut o iarnă care a adus câțiva fiori de neîncredere cu privire la stabilitatea sectorului energetic. Care au fost cauzele?
Sunt, pentru simplificarea sau simplitatea discuțiilor a două tipuri de cauze. Există unele cauze structurale. De exemplu, pe partea de gaz natural avem această problemă structurală care face ca în fiecare ianuarie și februarie sistemul național de transport Transgaz să se apropie de marginea dezechilibrului, de limita dezechilibrului în mod aproape previzibil. Și sigur că acest risc este amplificat de câte ori ajungem la extreme meteorologice. Deci frigul duce aproape invariabil Transgaz aproape de dezechilibru. E ca și cum nu putem face nimic într-o țară care de fapt importăm net într-un an foarte puțin gaz. Dar acest necesar se concentrează într-un interval de timp critic, când practic ajungem de fiecare dată la mâna unor exportatori regionali care de fapt ne vând gaz rusesc la prețuri care nu ne avantajează. Sunt lucruri pe care le putem face noi intern. Un observator se poate întreba de ce de la an la an nu progresăm deloc.
Ce ar trebui să facem?
De exemplu, pe partea de înmagazinare de gaz. În mod cert trebuie lucrat atât la extensia capacității de înmagazinare subterană, cât mai ales la îmbunătățirea ratei de extracție. Pentru că de fapt acolo ne confruntăm cu o problemă: chiar dacă avem gaz în subteran, nu putem să extragem necesarul zilnic în aceste zile friguroase.
Am mai auzit și de nevoia de investiții în stațiile de compresare, astfel încât din rezervele înmagazinate în momente critice să poată fi pompat la presiune.
La asta mă refer. La investiții de acest tip, care să mărească rata de injecție extracție. Și mai mult, aceste capacități de înmagazinare trebuie, într-o piață care se liberalizează în ciuda obstacolelor, să înceapă să funcționeze și în regim comercial. Nu numai în acest regim, cum să spun, echilibrare sezonieră. Injectăm vara, extragem iarna. Ar trebui să se creeze un buffer de capacitate pe care eu să pot să-l injectez, să-l extrag ghidându-mă de pe prețul de pe piață.
În ce termeni trebuie să vorbim de BRUA?
În termeni extrem de pozitivi. Pentru că BRUA reprezintă o șansă foarte importantă pentru România pe mai multe planuri. În primul rând, ceea ce nu este suficient accentuat în discuția publică este că BRUA reprezintă cel mai important pas de dezvoltare a sistemului național de transport de gaz. Deci Transgaz își bazează strategia de dezvoltare pe construcția BRUA în faza 1, faza 2, faza 3. BRUA, pentru cei care nu sunt foarte familiarizați, înseamnă o conductă internă care va face joncțiunea între punctul de intrare-ieșire România-Bulgaria-Giurgiu cu Arad-Nădlac, frontiera româno-maghiară. Deci va fi un gazoduct intern de capacitate nu foarte mare – vorbim de 7-8 miliarde de metri cubi pe an la presiune semnificativă în jur de 60 de bari – care va fi parte a unui coridor european ce-și propune să unească Marea Adriatică de Marea Baltică. Acest coridor va face joncțiunea cu coridorul sudic de gaz natural, o magistrală cu adevărat de mare capacitate care este de asemenea finanțată și susținută de Uniunea Europeană și care va transporta gaz din bazinul Mării Caspice până în sudul Europei, în Italia. Și noi vom putea prin intermediul interconectărilor care merg către sud – România-Bulgaria, respectiv Bulgaria-Grecia, care este în construcție – să accesăm surse undeva în jur de 2020, surse de gaz pentru prima dată din altă parte decât din Federația Rusă.
Ce sens mai are proiectul BRUA dacă s-ar face doar până la Arad? Dacă s-ar opri pe teritoriul Ungariei și nu s-ar duce în Austria, așa cum este el definit, așa cum a fost hotărât de politicile de dezvoltare ale Comisiei Europene, așa cum a fost finanțat.
Ai perfectă dreptate că este interesul României ca acest proiect să fie executat până la capăt în configurația stabilită, agreată de la bun început, inclusiv cu Ungaria, până la hub-ul central de la Viena. De ce este pentru noi de interes acest lucru? Pentru că acest hub de la Viena, un nod de infrastructură extrem de dezvoltat, reprezintă cel mai apropiat punct de tranzacționare care are lichiditate, adâncime, mecanisme transparente de deformare a prețului. Adică, odată interconectată cu acest hub, România va putea, inclusiv în momentele critice de care vorbeam la început, deci lunile ianuarie-februarie, să contracteze la un preț transparent pe piață cantitățile de care are nevoie. Pentru că vorbim, trebuie înțeles, de o conexiune bidirecțională în reverse flow. Faptul că această decizie a fost luată intempestiv, cumva de întrerupere a legăturii directe până la Viena, nu scurtcircuitează complet. Pentru că, dincolo de declarațiile politice, partea maghiară subliniază faptul că este posibil și fezabil fluxul în continuare pe relația Ungaria-Slovacia-Viena. Dar sigur că pentru noi nu înseamnă același lucru, înseamnă aranjamente comerciale suplimentare, înseamnă intermediere suplimentară, costuri suplimentare, care ne oferă o opțiune, dar este una suboptimală. Nu este ceea ce ne dorim, și de aceea România trebuie să facă toate diligențele diplomatice și politice ca să restabilească configurația inițială a BRUA. Vreau să reiau ceea ce nu am apucat să dezvolt, și anume faptul că BRUA nu trebuie înțeleasă așa cum o fac unii dintre comentatorii noștri ca o simplă magistrală într-un sens, care este construită și finanțată de o Uniune Europeană cu tot felul de interese ascunse, care vrea să ne ia resursele.
Am auzit teoria că prin BRUA s-ar scurge resursele de la Marea Neagră în totalitatea lor spre Occident.
Imediat o să comentez chestiunea aceasta. BRUA înseamnă pentru România și o magistrală cu flux invers din care noi putem importa gaze la un preț transparent. Dar această idee, care e tot mai insistent vehiculată în spațiul public, ca să nu zic de o parte a presei, este dincolo de tot felul de interese care stau în spate, pe care nu mă străduiesc să le descifrez și ascunde niște confuzii sau niște neînțelegeri. În primul rând, pleacă de la o logică distorsionată asupra felului în care pot funcționa investițiile, de exemplu în Marea Neagră. Și anume, presupun cumva că noi putem separa România, sau să menținem un sistem rupt de regiune și de Europa al pieței românești de gaze, inclusiv Marea Neagră, dar că în același timp, chiar în condiții de acest fel, în care ridicăm tot felul de stavile politice, încercăm să blocăm conectivitatea noastră la piețele europene care, apropo, este o obligație de stat membru al Uniunii Europene, pentru care am semnat de la bun început și ale cărei beneficii le gustăm în fiecare zi pentru tot felul de bunuri și servicii. Deci, neînțelegerea care este? Presupunerea că această abordare autarhică îi va face totuși pe investitorii din Marea Neagră, care au investit miliarde, să investească în continuare, în condițiile în care nu au acces la piețe ca să își valorifice producția. Și în condițiile în care este absolut clar pentru oricine are o minimă înțelegere a mărimii pieței românești că dezvoltând piața românească de gaze, până în 2030-2035 vom avea, datorită zăcămintelor din Marea Neagră, o producție mai mare decât putem absorbi intern.
Se pregătește acum Legea offshore-ului, apropo de acest potențial care înseamnă pentru România Marea Neagră.
Proiectul de Lege a offshore-ului pe care l-am văzut – dar înțeleg că este din nou redezbătut – îl tratează ca pe un sector strategic și cumva îl exceptează de la tot felul de alte încurcături de pe piața generală a gazului natural. Ne așteptăm la o decizie, desigur, dar nu trebuie să considerăm că acest proiect este băgat în buzunar, referindu-mă la Marea Neagră în general. Investitorii au nevoie în continuare de niște condiții de bază ca să-și poată întemeia decizia, și anume de acces la piețe, liberalizarea pieței de gaz, clarificarea pe partea fiscală. Aceste lucruri nu sunt încă lămurite și decizii de investiții de asemenea magnitudine nu pot fi luate în condiții de simple presupuneri, bănuieli și bune intenții vagi.
Cum ar trebui România să acționeze astfel încât Marea Neagră să contribuie semnificativ la independența energetică, la stabilitatea energetică?
Foarte bună întrebare. Nu demult, organizația europeană extrem de influentă în domeniu – se cheamă EȚG pentru cunoscători, care este cumva organizația tuturor operatorilor de sistem de gaz natural din Uniunea Europeană – a prezentat public două studii importante. Unul face la nivel european niște teste de stres, adică simulează niște condiții de întrerupere. De exemplu, ce s-ar întâmpla în Europa de Sud-Est dacă tranzitul de gaze rusești prin Ucraina ar fi întrerupt pentru o perioadă prelungită în lunile acestea de iarnă? Care ar fi efectele și cum s-ar propaga în diferite state din regiune? Trebuie spus că acest studiu poate fi accesat de oricine din public. Rezultatele demonstrează o relativă vulnerabilitate pentru România. Ce ne arată acest lucru? Ne arată că, pe de o parte, piața de gaze naturale, eliminarea riscurilor de securitate energetică trebuie să se facă prin dezvoltare de infrastructură, deci dezvoltând sistemul național de transport și interconectările, pe de altă parte însă avem nevoie de o creștere a producției românești de gaz natural atât în zăcămintele convenționale, cât și în noile descoperiri și acolo unde știm noi că avem potențial, astfel încât să eliminăm aceste riscuri. Cel puțin în modelările pe care le-am văzut – perspectiva anului 2035 – intrăm din nou într-o zonă de hai să spunem risc ceva crescut după 2035 dacă între timp nu venim cu noi descoperiri. Deci importanța părții de explorare, dezvoltare, producție este fundamentală pentru siguranța aprovizionării și securitatea energetică a României.
Revenim un pic la felul în care România își gândește în prezent politicile energetice și vorbim despre liberalizarea deplină a pieței de energie, fiind ceva asumat de România. Care sunt beneficiile pe care trebuie să le înțeleagă fiecare consumator de aici?
Este o percepție, cum să spun, deformată și insistent cultivată de anumiți vectori de opinie. Liberalizarea piețelor este o opțiune economică fundamentală. România, ca stat membru, a intrat în general într-un sistem de economie de piață liberă competitivă. Piețele de energie nu pot fi exceptate de la asta. Care sunt avantajele, în primul rând pentru consumatorul final? A fi într-un sistem competitiv, și vorbim aici nu doar de concurența între actorii interni, între producătorii interni, între furnizorii interni, dar și intrarea în concurență cu posibili furnizori regionali, înseamnă până la urmă opțiunea de a alege cea mai bună ofertă din punct de vedere a raportului calitate-preț sau simplificând cel mai bun preț. Sigur, există această temere, pe care o amplifică foarte mulți, că exportul de gaz duce fulgerător la creșteri exponențiale de preț. Adică din secunda în care vei putea exporta gaze prețul va crește. Nu este un tablou corect. Deci sigur că interconectivitatea și liberalizarea piețelor regionale deschide o tendință de egalizare de preț regional. Acest lucru nu poate și nu trebuie tăgăduit. Dar, pe de o parte, nu avem în momentul de față diferențe uriașe de preț la nivel regional, ba mai mult, am văzut că uneori vedem că prețul din afară este mai mic în anumite conjuncturi decât înăuntru.
De care nu am putut beneficia.
De care n-am putut beneficia din inaptitudini administrativ-birocratice ale noastre. Dar mai important de atât este ceea ce este legat conceptual de abordarea liberalizării, și anume faptul că suntem o țară cu o medie mai scăzută a puterii de cumpărare, faptul că avem, și este o realitate, un număr destul de mari de consumatori vulnerabili în sărăcie energetică de care statul trebuie să aibă grijă. Nu înseamnă că protecția lor eficientă și echitabilă se face prin prețuri reglementate ale energiei care generează tot felul de distorsiuni în economie. Ei trebuie protejați prin mecanisme de asistență socială.
Ce va aduce în mod deosebit anul acesta pentru sectorul energetic?
Suntem, pe de o parte, în fața unor decizii extrem de importante. În sectorul de gaze, care a fost dominanta discuției noastre, vrem să vedem cum se clarifică partea de fiscalitate, ce se întâmplă în privința liberalizării pieței, legislați reglementară. Pe de altă parte, sunt foarte multe lucruri mai puțin strategice care trebuie să se întâmple la nivelul guvernanței companiilor, unde din păcate premisele nu sunt foarte favorabile, uitându-ne la această tendință de politizare, clientelizare a consiliilor de administrație, consiliilor de supraveghere ș.a.m.d.
Interviu preluat de pe ProfitLive
){kind=link}