Marea Perturbare

Date:

Deschidem seria 2019 a revistei Economistul cu o premieră: o ediție dublă ianuarie-februarie realizată în parteneriat cu Project Syndicate pentru a vă oferi în limba română colecția de analize și comentarii The Year Ahead 2019.

 

De peste doi ani v-am familiarizat deja cu o serie de autori înscriși în Project
Syndicate, atât prin paginile revistei Economistul, cât și prin intermediul website-ului www.clubeconomic.ro. Iată că reușim acum să venim către dumneavoastră cu un plus de conținut. O ediție specială care, analizând trecutul recent, prefigurează viitorul apropiat.
Având ca tematică centrală „Marea Perturbare”, colecția The Year Ahead 2019 vă supune atenției o serie de judecăți de valoare exprimate de autori de vază, gânditori dominanți ai epocii pe care o trăim.
Veți regăsi astfel, printre altele, articole semnate de laureații Nobel pentru economie Joseph Stiglitz și Jean Tirole, de fostul premier britanic Gordon Brown sau de fostul ministru de externe al Israelului Shlomo Ben-Ami, de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, sau de economistul-șef al Băncii Mondiale, Pinelopi Koujianou Goldberg, și de profesorul american de economie Dani Rodrik.
Mai mult decât traducerea în limba română a textelor, noi venim către dumneavoastră și cu o abordare grafică de excepție, aducându-vă pe masă produsul similar celui original, așa cum poate fi el regăsit la Londra sau la New York.
Dar nu vă oferim doar o traducere. Adăugăm la valoroasele texte semnate de autorii de la Project Syndicate o contribuție la fel de valoroasă, proprie revistei Economistul. Și pentru că 2019 este anul în care revista susține nemijlocit seria de dezbateri inițiate de ASPES și de România Durabilă în scopul conturării modelului economic românesc „România – Orizont 2040”, vă oferim în ediția de față o selecție a celor mai relevante puncte de vedere exprimate în cadrul primelor întâlniri deja desfășurate.

Vă provocăm să descoperiți totodată și câțiva autori autohtoni pe care i-am invitat să completeze prin analize proprii secțiunea românească a ediției de față, aducând astfel un plus de conținut valoros dumneavoastră, cititorilor noștri.

Vă promitem că este acesta doar începutul. An de an, vă vom oferi colecția The Year Ahead și gândirea unor autori care ne fac cinste.
Vă mulțumesc și vă urez lectură plăcută!

Daniel Apostol

Daniel Apostol
Daniel Apostol
Daniel Apostol, jurnalist, MBA, este director editorial al revistei ECONOMISTUL, director editorial al cotidianului „Jurnalul”, director editorial al „ClubEconomic.ro”. A fost realizatorul Jurnalului de Economie la A3, director editorial, jurnalist senior și gazdă a seriei ProfitLive de pe ProfitTV.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...

EY România a asistat Hidroelectrica în achiziția unor linii de business ale UCM Reșita

EY România a asistat Hidroelectrica, cel mai mare producător...