Sărăcia Energetică în România și nevoia schimbării de paradigmă

De la „consumatorul vulnerabil” la „cetățeni cu drept la energie”

Sărăcia energetică în contextul crizei pandemice
și postpandemice

Epidemia de COVID-19 arată încă o dată că energia și serviciile de energie sunt ingrediente esențiale pentru o viață sigură, sănătoasă și decentă. Sărăcia energetică, înțeleasă în mod obișnuit ca incapacitatea de a asigura nivelurile necesare de servicii de energie în gospodărie (Bouzarovski S., 2018), înseamnă să trăiești într-o locuință dificil de adus la un nivel optim de temperatură (fie că acesta presupune încălzire în timpul anotimpurilor reci sau răcire pe timp de vară) sau în care gătitul sau asigurarea nevoilor de hrană proaspătă sunt constrânse din cauza costurilor mai mari în raport cu veniturile și a slabei eficiențe energetice a clădirii și a dotărilor locuinței. Pe lângă accesibilitate și eficiență, sărăcia energetică se referă și la accesul dificil la surse alternative, curate și sigure. Sărăcia energetică este recunoscută astfel ca provocare complexă cu efecte sociale importante, pentru a cărei remediere este nevoie de angajamentul factorilor de decizie.

În conformitate cu disocierea conceptuală de mai sus, sărăcia energetică presupune și expunerea la o serie de vulnerabilități. Persoanele sărace energetic sunt mai vulnerabile la riscuri de sănătate fizică, cum ar fi bolile respiratorii, cardiovasculare și de altă natură cu un impact documentat asupra creșterii mortalității, dar sunt și mai expuse bolilor mintale (Thomson & al., 2017). Totodată, sărăcia energetică este asociată cu o diversitate de probleme care țin de inegalități și (in)justiție socială, acces la educație și bunăstare în general (Grey, et al., 2017). Fenomenul, cu toate efectele sale, se răsfrânge în mod diferențiat asupra femeilor și altor grupuri vulnerabile (Reames, 2016). Toate aceste probleme sunt de mare actualitate în timpul epidemiei de COVID-19.

Criza actuală cauzată de coronavirus produce efecte mai largi decât cele legate de sănătatea publică, cu urmări socio-economice profunde și de lungă durată (UNDP). Factorii preexistenți care duc la sărăcie energetică s-au amplificat în tot acest timp, prin scăderea sau pierderea veniturilor și creșterea facturilor ca urmare a consumului crescut de energie. Din punct de vedere medical, conjugarea efectelor virusului cu afecțiuni medicale preexistente, unele dintre acestea fiind asociate și sărăciei energetice, este bine documentată. Sub oricare dintre aceste forme s-ar manifesta, sărăcia energetică produce acum presiuni sporite asupra bugetelor gospodăriilor și asupra finanțelor publice, amplificând necesitatea de a o înțelege mai bine și de a identifica măsuri țintite în raport cu cei afectați.

Recesiunea declanșată (Politico, 2021) de criza COVID a început să adâncească inegalități preexistente în toate economiile lumii pe măsură ce s-au confruntat cu o creștere alertă a șomajului, eșuarea multor afaceri (Startup Cafe, 2020) și o scădere a veniturilor gospodăriilor. Diferite analize economice se așteaptă la o dublare a numărului șomerilor în Europa (Reuters, 2020), atingând un nivel estimat de 7,6%, și la o reducere a salariilor și a timpului de lucru cu impact asupra bugetelor de familie pe termen scurt și mediu. În România rata șomajului s-a aflat în creștere de-a lungul lunilor de criză, atingând 5,2% în iunie 2020 (INS, 2020), iar, după unele surse, un nivel real superior celui european încă de la sfârșitul lunii martie, manifestând tendințe de creștere (Cornea, Cum poate România să aibă o rată a şomajului de 4,6% când milioane de români abia aşteaptă să se întoarcă la muncă în străinătate?, 2020) susținută. Șomerilor li se adaugă alte două categorii de persoane. În primul rând, cei afectați de șomajul tehnic, cu un vârf de peste un milion de persoane în luna aprilie (900.000 în mai) (Cornea, 2020), ajuns între timp la 596.000 angajați (Cornea, 2020) în urma noilor reglementări care au însoțit măsurile de redeschidere treptată a economiei. În al doilea rând, persoanele în concediu de îngrijire a copiilor (188.514 persoane în iunie) (Ministerul Muncii, 2020), inclusiv persoane care beneficiază de acest tip de ajutor în urma măsurilor de stopare a pandemiei. Pentru ambele categorii, veniturile s-au redus cu cel puțin 25% pe mai multe luni dacă luăm în calcul și limitele de barem din legislație.

Asistăm deci la o scădere generalizată a veniturilor în timp ce consumul de energie în mediul rezidențial a crescut, pe fondul creșterii timpului petrecut la domiciliu, ca urmare a decretului de impunere a stării de urgență, a muncii la domiciliu și prin suspendarea cursurilor în întregul sistem de învățământ. La nivel internațional, un studiu realizat de Agenția Internațională a Energiei (IEA) în peste 30 de țări pe perioada martie-aprilie 2020 aproximează, raportat la anii precedenți, o creștere a consumului de electricitate în mediul rezidențial cu 40%, în timp ce consumul de gaz a înregistrat o ușoară scădere datorată temperaturilor mai ridicate pentru această perioadă. În ce privește consumul de energie în mediul rezidențial la noi în țară, nu există încă date disponibile, însă, ținând cont de faptul că perioada stării de urgență a coincis cu perioade cu variații mari de temperaturi exterioare, putem aprecia o ușoară creștere și a consumului de gaz și lemne pentru încălzire și gătit raportat la perioade similare din anii precedenți, mai mare în zonele cu temperaturi mai scăzute. În termeni de impact asupra bugetelor gospodăriilor, la un consum mediu anual de electricitate pe gospodărie de aproximativ 1.600 kWh (Odyssee-Mure, 2018), un preț mediu final dinaintea perioadei de liberalizare de aproximativ 0,65 lei/kwh și o creștere de 40% a consumului de electricitate poate rezulta în cheltuieli medii lunare suplimentare de 35 lei doar cu electricitatea, fără a ține cont de eventuale creșteri ale facturilor la combustibilul de încălzire și gătit – care au survenit deja în contextul liberalizării pieței la începutul sezonului rece în 2021 – și în contextul diminuării veniturilor. Creșterea cheltuielilor va rezulta în creșterea numărului de persoane care se afla în starea de vulnerabilitate energetică, mai ales în condițiile în care numărul gospodăriilor susținute prin ajutoarele de încălzire în timpul sezonului rece s-a redus continuu din 2012 încoace, odată cu creșterea veniturilor și neactualizarea plafoanelor din legislație. În condițiile incertitudinilor legate de evoluția pandemiei, în care unele state s-au îndreptat dinspre previziunile inițiale de stabilizare economică către tendințe mult mai fluctuante și de durată (Felsenthal, 2020), cel puțin o parte din factorii care determină reducerea veniturilor și creșterea consumului de energie se vor menține pe o perioadă incertă de timp, fiind anticipați de reglementări (Ministerul Muncii, 2020) și în țara noastră.

Impactul variază în funcție de sector și segmente demografice, dar devine tot mai evident că cei care sunt cel mai puternic afectați de această criză sunt grupurile cele mai vulnerabile și marginalizate (UNDP) (vârstnici, persoane cu handicap, femei, copii, minorități, persoane cu statut informal, persoane din mediul rural, persoane singure, familii monoparentale etc.) care se suprapun în bună măsură cu categoriile pentru care impactul sărăciei energetice este disproporționat. În raport cu sectoarele afectate, lucrătorii vulnerabili din retail și horeca sunt primele victime ale opririi bruște a activității economice. La acestea se adaugă (Banita, 2020) o parte din industria prelucrătoare care angajează o masă largă de muncitori necalificați, industria textilă și operatorii de servicii precum transporturile, operatorii de turism, activitățile culturale, care sunt împreună sectoare fundamentale ale economiei și a căror dificultate este de așteptat să dea naștere la efecte în lanț și pe termen lung. Rezultă un context care este favorabil suprapunerii mai multor cauze de vulnerabilitate, accentuând precaritatea persoanelor deja vulnerabile, dar și aducerii de noi gospodării într-o situație de prioritizare a cheltuielilor și, prin urmare, de dificultate în a plăti facturile de energie.

Criza COVID-19 agravează și inegalitățile de gen, care în sine sunt profund înrădăcinate în cauzele și experiențele sărăciei energetice (Petrova & Simcock, 2021). Structura și caracteristicile tipice ale gospodăriilor din țara noastră expun cu precădere femeile și copiii nevoii unui consum de energie sigură, curată și neîntreruptă și celei de confort termic pe toată perioada anului. Prezența crescută în cadrul locuinței îi expune poluării mediului ambiant care vine din consumul de energie crescut din această perioadă. În plus, poate mai mult ca niciodată, accesul la energie este strâns legat de accesul la educație sau la piața muncii, în contextul în care școală online sau munca de acasă au devenit fie variante alternative la care se recurge în situații de urgență sanitară, fie singurele opțiuni prin care copiii și adulții își pot continua activitatea școlară sau profesională.

Dincolo de sectoarele formale de primă linie, OECD (OECD, 2020) atrage atenția asupra nevoii de protejare a lucrătorilor din piețele informale care nu beneficiază de niciun mecanism de sprijin pe timp de criză, dar din care fac parte cele mai vulnerabile categorii de consumatori. Mai mult, studiile atrag atenția (Bouzarovski S., 2018) asupra distribuției sociale și spațiale a vulnerabilităților și a sărăciei energetice scoțând în evidență manifestările ample la nivel de societate (dificultățile cu care se confruntă statele postcomuniste în comparație cu cele occidentale), dar și existența unor buzunare de sărăcie, cu precădere în mediul urban, și care produc contexte de captivitate (lock-in effect) în care vulnerabilitățile se perpetuează într-un cerc vicios care dă naștere unei dinamici de degradare socio-economică profundă. Astfel de medii, precum Ferentari sau Pata Rât, ca să ne referim la cele mai cunoscute, sunt contexte în care sărăcia energetică este un fenomen multidimensional, care se combină cu alte vulnerabilități între care informalitatea joacă un rol central (Teschner, Sinea, Vornicu, Abu-Hamed, & Negev, 2020). Aici se găsesc condiții suboptime de locuire, locuințe supraaglomerate și vizibil degradate și este de așteptat ca, odată cu criza sanitară, starea de precaritate să se accentueze profund.

Evoluția pandemiei produce incertitudini la toate nivelurile de activitate, generând presiuni psihologice (Grey, et al., 2017) importante asupra indivizilor. O cercetare experimentală INSSE (INSSE, 2020) din primele săptămâni ale crizei coronavirusului evaluează impactul acesteia prin prisma așteptărilor agenților economici din varii sectoare de activitate și evidențiază gradul ridicat de incertitudine cu privire la evoluția activităților în fiecare dintre acestea. Imposibilitatea de a anticipa un venit sigur și constant în viitor, conjugată cu efectele carantinei și ale stresului venit din nevoia de conciliere a activităților profesionale și personale pot rezulta în costuri psihologice importante precum anxietatea, depresia (Brooks, et al., 2020) sau diminuarea capacității de decizie etc. Date fiind evidențele privind efectele psihologice ale sărăciei energetice, factorii conjuncturali pot deveni un element important de amplificare.

Situațiile anterioare de sărăcie energetică sunt acum exacerbate. Unii oameni sunt obligați să trăiască în condiții de confort termic scăzut, lipsiți de serviciile de energie prin care să-și poată asigura necesarul de hrană proaspătă sau de apă caldă curentă. Pentru alții, mai mult ca înainte, activitatea profesională, educația sau activitățile casnice devin provocări de luat în calcul în procesul de prioritizare a cheltuielilor. În pofida inițiativelor necesare de plafonare a prețurilor pe perioada stării de urgență, rămâne incertă situația celor care erau deja deconectați pentru neplată sau a celor care acumulează datorii la furnizori. Capacitatea fizică de reacție a companiilor și instituțiilor abilitate a fost redusă în această perioadă. Distanțarea fizică înseamnă, de asemenea, mai multe dificultăți în a căuta și a primi ajutor, fie din partea serviciilor oficiale de asistență socială, fie a familiei și a prietenilor. Mai mult, pentru cea mai mare parte a consumatorilor vulnerabili nu există politici de sprijin, parțial din pricina unei legislații incomplete, parțial din cauza nerecunoașterii fenomenului în totalitatea sa în politicile comerciale ale companiilor. Minoritățile subreprezentate rămân în afara măsurilor de urgență. Legislația recunoaște consumatorii vulnerabili pe motiv de venituri reduse sau pe cei din motive de vârstă. Pentru aceștia ajutoarele de încălzire sunt acordate exclusiv în lunile de iarnă și în condițiile unui cumul de criterii restrictive. Tarifele sociale au la rândul lor un grad ridicat de limitare (Jiglau, Sinea & Murafa, 2017). Mai mult, măsuri luate în calcul în multe țări (Energy Poverty Observatory, 2020) și care au produs o plasă de siguranță suplimentară pentru consumatori, precum sunt interzicerea temporară a deconectărilor sau mecanisme de sprijin financiar pe timp de criză, au lipsit deocamdată la noi în țară.

În acest context, la nivel global guvernele și autoritățile publice aflate la diferite niveluri de decizie au adoptat diferite măsuri de protecție a consumatorilor de energie ca urmare a impunerii măsurilor privind criza coronavirusului începând cu primăvara lui 2020. O hartă cu date la nivel global, exhaustivă și în dezvoltare, a acestor măsuri poate fi accesată pe site-ul ENGAGER (ENGAGER, 2020).^[1]

În Uniunea Europeană cele mai multe măsuri au privit prohibiția de la deconectare pe diferite perioade de timp încă de la prima carantinare, din primăvara anului 2020. În Franța unele companii de utilități au luat chiar inițiativa de a prelungi pe cont propriu perioada de protecție dincolo de agenda dată de autorități. Spania a renunțat la procedura standard de conectare permițând gospodăriilor vulnerabile să se lege la rețea în condiții de exceptare de la documentația obligatorie. Guvernul ungar a adoptat un moratoriu prin care amâna datoriile la serviciile de furnizare gaz și electricitate tuturor care înregistrează datorii la facturi pe o durată mai lungă de 60 de zile. Această măsură a fost aplicată nuanțat și în Germania dar numai în raport cu cei ce puteau dovedi că dificultățile de plată sunt asociate crizei coronavirusului. În Irlanda companiile au fost obligate să reeșaloneze plățile ținând cont de situația fiecărei gospodării în parte. Portugalia și Bulgaria au mărit perioadele de scadență cu câteva zile, în timp ce în state precum sunt Cehia sau Lituania s-a optat pentru înghețarea plăților pentru mai multe luni, în timp ce Polonia a aplicat această metodă de la caz la caz. Printre măsuri mai regăsim și reducerile la tarife. În Franța unele companii au returnat consumatorilor beneficiari de poliță energetică (un beneficiu alocat gospodăriilor cu venituri mici) echivalentul a 3 luni de abonament fix. În Belgia s-a aplicat un tarif fix minimal tuturor care și-au pierdut locurile de muncă pe perioada crizei. În Grecia companiile au oferit reduceri pensionarilor. În Cipru reduceri de 10% au fost aplicat pentru două luni pentru a încuraja consumatorii să plătească facturile. În caz de imposibilitate de plată se căutau soluții în funcție de caz (Energy Poverty Observatory, 2020).

Așadar, criza actuală demonstrează rolul critic pe care energia îl are în viețile noastre. Vulnerabilitatea unora dintre noi în raport cu un serviciu zilnic esențial ilustrează faptul că politicile publice au nevoie să fie consolidate pentru a livra o piață reziliență și echitabilă în care consumatorul ocupă rolul central. Pandemia a dat naștere unor dezechilibre suplimentare care riscă cu atât mai mult să submineze coeziunea socială și mecanismele democrației. Majoritatea soluțiilor date ca exemplu au un caracter temporar, dar sunt necesari pași care să asigure că problemele de fond ilustrate mai sus nu vor fi aceleași sau cel puțin că nu se vor aprofunda odată cu revenirea la „normal” și în perspectiva unei noi astfel de situații neprevăzute. Cu o astfel de perspectivă pe termen mediu și lung, dar care să înceapă sa fie construite încă de acum, putem deja gândi câteva astfel de măsuri.

În acest context, este necesară dezvoltarea unui pact de solidaritate pentru protejarea persoanelor cele mai vulnerabile în contextul crizelor actuale și viitoare, pentru a aborda inegalitățile sociale în creștere, punând accentul pe sănătatea și bunăstarea populației vulnerabile. O distribuire corectă a costurilor pandemiei între gospodării, stat și actorii economici e necesară pentru protecția populației vulnerabile energetic.

De asemenea, sunt necesare eforturi suplimentare în activitățile de cercetare și dezvoltare pentru a investiga și înțelege mai bine impactul unor astfel de crize globale asupra populațiilor aflate în stare de vulnerabilitate sau sărăcie energetică. Serviciile de solidaritate socială și energetice trebuie să continue să funcționeze la capacitate maximă, inclusiv în context de criză pentru a nu împiedica accesul persoanelor la energie, la scheme de sprijin și la o viață demnă. Este nevoie de măsuri flexibile și susținute pentru a menține veniturile persoanelor care și-au pierdut locul de muncă sau se confruntă cu dificultăți pentru a absorbi șocul crizei și pentru a păstra puterea de cumpărare. De asemenea, este nevoie de mecanisme de identificare a gospodăriilor și companiilor care au intrat în dificultate de plată a facturilor din cauza efectelor crizei și de mecanisme care să garanteze continuarea activității, fie că aceasta presupune o regândire a politicilor tarifelor sociale, subvențiilor și ajutoarelor oferite de stat, sau mecanisme de reeșalonare a plăților sau o regândire a opțiunilor de tarifare la companii. Pe măsură ce consumatorii devin mai vulnerabili și utilizează mai multă energie, accesul ușor la sprijin financiar trebuie să devină o regulă. De altfel, criza COVID a evidențiat consecințele negative pe care le are înțelegerea îngustă din legislație a vulnerabilității și ale surselor ei. Este necesară o înțelegere aprofundată a conceptului de vulnerabilitate – implicit a vulnerabilității în raport cu serviciile de energie – pentru a putea elabora instrumente țintite și eficiente. Dincolo de legislație, vulnerabilitatea nu poate fi înțeleasă și rezolvată în practică fără eficientizarea mecanismelor de asistență socială, în special a celor aflate în subordinea autorităților locale (OECD, 2020), acestea cunoscând cel mai bine comunitățile locale și problemele cu care se confruntă acestea.

Costurile unei gospodării cu energia trebuie să fie accesibile și predictibile, evitând astfel șocurile, nu numai pentru consumatorii vulnerabili, ci pentru populație în general și nu doar în situații excepționale. În acest sens, consumatorilor, mai ales în condițiile liberalizării pieței de energie, trebuie să li se asigure nu doar servicii de bună calitate, ci și mecanisme, stabilite prin contract, de protecție pentru situații neprevăzute în care pot apărea dificultăți de plată a facturii în gospodărie. Dată fiind capacitatea limitată a consumatorilor de a înțelege limbajul tehnic în care sunt întocmite contractele, buna-credință a companiilor și supervizarea reglementatorului cu scopul de a proteja consumatorii sunt esențiale pentru stabilirea unor relații de durată, bazate pe încredere între ambele părți implicate în contract. Totodată este necesară introducerea de criterii de performanță pentru companii care să țină de politicile privind consumatorii vulnerabili la nivelul reglementatorului de piață. Identificarea unor instrumente de diseminare și recompensare a bunelor practici poate fi benefică în acest sens. Tarifele sociale sau subvențiile de căldură sunt mecanisme tranzitorii către măsurile generalizate de eficiență energetică, dar ele trebuie actualizate astfel încât să țină cont de indexarea veniturilor, respectiv de adaptarea tranșelor de consum la volume raționale, în timp ce criteriile de acordare să fie echitabile și nerestrictive. Prin urmare, trebuie aplicate reguli specifice care să poată funcționa și produce efecte atât în timpul crizei COVID-19, cât și dincolo de ea.

Cel puțin în perioada pandemiei, deconectările de la serviciile de energie trebuie să devină doar o măsură excepțională, dacă nu chiar eliminată definitiv. Deși pe perioada stării de urgență s-a dispus plafonarea prețurilor la utilități, nu s-au luat măsuri privind interzicerea deconectărilor (Right to Energy Coalition, 2020). În prezent, măsura este dispusă doar cu privire la cei a căror stare de sănătate depinde de conectarea la aparate de sprijin. Însă măsura este necesară ca plasă de siguranță pentru o categorie mult mai largă de consumatori și pentru o perioadă mai lungă de timp, nu doar de-a lungul stării de urgență sau alertă. Ținând cont de efectele pe termen lung pe care dezechilibrele economice le au asupra bugetelor de familie, este necesară luarea acestei măsuri cel puțin până la achitarea plăților, prevenind totodată acumularea de datorii la furnizori. Pe timp de criză este necesară stabilirea unor niveluri minime de consum pentru a ne asigura că gospodăriile își pot acoperi nevoile de bază, în special cele legate de urgențele de sănătate, precum sunt cele din contextul crizei actuale (igienizarea gospodăriei, igienă personală, accesul la informație pentru informare, muncă, educație etc.). După această perioadă, modificarea plafoanelor trebuie făcută astfel încât să prevină situații în care deconectările să provoace greutăți sociale. Mecanismele de gestionare sau ștergerea datoriilor nu pot fi adoptate decât în cooperare între guvern, reglementator și companiile de utilități.

Calitatea locuințelor și a dotărilor și accesul la resurse diversificate și accesibile sunt două dintre cele mai presante probleme, recunoscute ca atare prin includerea lor de către ONU în rândul obiectivelor de dezvoltare durabilă (RoAid). Astfel, asigurarea de locuințe decente, cu acces adecvat și neîntrerupt la energie, trebuie să fie o prioritate în planul de revenire economică la nivel național și ținând cont de obiectivele Pactului Ecologic European (European Commision, 2020). Calitatea locuințelor înseamnă mai mult decât eficiența energetică, dar, deocamdată, prioritatea rămâne reamenajarea termică, păstrând costurile de locuire accesibile (Grossmann, 2019) pentru gospodării. Valul de Renovare (European Commission, 2020) propus ar trebui să fie aplicat echitabil și incluziv pentru a garanta că și cei mai săraci cetățeni trăiesc în locuințe eficiente energetic. De asemenea, în condițiile în care 80% din locuințele din mediul rural se încălzesc cu lemn de foc fără să aibă acces la surse alternative, accesibile și curate, planurile naționale de revenire economică ar trebui să integreze îmbunătățirea accesului la energie între prioritățile de acțiune, ținând cont de un standard minimal rezonabil de energie pentru toate locuințele (conform propunerii din Directiva (UE) 218/844).

Criza COVID scoate în evidență și amplifică problemele legate de accesul la energie, însă e important de reținut că, pentru cel puțin un sfert din populația României și peste 10% din cea a Europei, acestea existau dinaintea crizei și vor persista dincolo de ea. De aceea, sunt necesare conceptualizarea și implementarea în legislație a dreptului la energie pentru toți cetățenii, precum și operaționalizarea acestuia într-un mecanism care să asigure în mod continuu accesul la servicii de energie accesibile, sigure și curate al tuturor cetățenilor. Un fond special destinat sărăciei energetice, gestionat de stat ca garant al drepturilor cetățenilor, poate să preia povara facturilor atunci când gospodăriile ajung în incapacitate de plată, poate proteja gospodăriile de consecințele unor dezechilibre macroeconomice și poate fi o sursă de investiții în infrastructură și în eficiența locuințelor. Mecanismele de accesare a acestui fond trebuie să aibă un caracter flexibil și echitabil, astfel încât interesele economice ale furnizorilor de energie să nu fie afectate, iar fondul să nu devină un pretext pentru neplata facturilor. De asemenea, modalitățile de alimentare a acestui fond pot fi explorate împreună cu reprezentanți ai furnizorilor și ai consumatorilor. Funcționarea permanentă a unei astfel de plase de siguranță pentru asigurarea dreptului la energie este o modalitate sustenabilă de protecție a cetățenilor în fața unor crize neprevăzute, fie ele globale sau doar la nivel de gospodărie.

Date cu privire la amploarea sărăciei energetice și limitările lor

În continuare vom oferi o perspectivă bazată pe date asupra amplorii sărăciei energetice, pornind de la indicatorii introduși deja în cercetarea precedentă. Mai întâi, însă, câteva limitări necesare cu privire la utilitatea acestor indicatori. Complexitatea sărăciei energetice și numeroasele dimensiuni și dinamici care determină apariția ei la nivelul unei gospodării sau comunități explică motivul pentru care în practică, în politicile publice, este dificil de ajuns la o definiție operațională care să acopere pe toți cei aflați în această situație. În absența unei definiții, este dificil de găsit un indicator atotcuprinzător, care să dea dimensiunea „exactă” a fenomenului la nivel național. După cum am amintit mai sus, forțarea acestui efort duce la risipirea de energie care poate fi alocată pentru identificarea soluțiilor atunci când diferite cauze sau efecte ale sărăciei energetice sunt identificate în rândul populației.

Un alt element care diluează utilitatea aplicării indicatorilor este calitatea datelor, care reprezintă o problemă semnificativă în Romania. Orice indicator am aplica, depinde de acuratețea și disponibilitatea datelor necesare, toate fiind apanajul fie al unor instituții locale sau centrale (primării, prefecturi, consilii județene, inspectorate, agenții, INS central sau județene), fie al unor companii private implicate în distribuirea și furnizarea de energie, care dețin datele esențiale legate de consumurile de energie termică, electrică sau gaz, dar și pe cele legate de infrastructură și rețea. Eforturile echipelor de cercetători din ultimii ani de a avea acces la multitudinea de date necesare pentru a compune imaginea cât mai precisă a sărăciei energetice în România s-au lovit de numeroase bariere procedurale, administrative sau de înțelegere a relevanței lor. În alte situații, datele existente sunt de slabă calitate sau în formate inaccesibile. O perspectivă cât mai completă bazată pe date poate fi dobândită doar prin punerea în comun cel puțin a datelor despre venituri, starea fondului de locuințe și consumuri, la nivel de gospodărie.

Două alte elemente complică încercările de a cuantifica amploarea sărăciei energetice – contribuția cetățenilor și încrederea. Comportamentul cetățenilor în interiorul propriilor gospodării, standardele cu privire la confort, atitudinile și valorile care determină comportamentele, dar și dotările din gospodărie, calitatea echipamentelor, prioritățile legate de propriul buget – toate aceste elemente sunt esențiale pentru a înțelege sărăcia energetică, iar date precise despre acestea nu pot fi dobândite fără înțelegerea, implicarea și cooperarea cetățenilor. Când vorbim despre sărăcia energetică în mediul rezidențial, vorbim despre sărăcia energetică în gospodării aflate, în 98,7% din cazuri la nivel național, în proprietate privată. Aici intervine elementul încrederii cetățenilor în entități care le-ar putea solicita furnizarea de astfel de date relevante – instituții ale statului la nivel local sau central, companii private de energie, cercetători, ONG-uri, încredere care se situează la niveluri foarte reduse. De exemplu, încrederea în primării variază de la o localitate la alta și de regulă este mai mare decât în Guvern sau Parlament (situată constant sub 20%, chiar și semnificativ mai jos uneori), însă rareori depășește 30%. De asemenea, presupunem că nici nivelul de încredere sau disponibilitatea de cooperare între instituții nu sunt foarte ridicate, fără a exista date concrete în acest sens.

Acestea fiind spuse, utilizarea indicatorilor dezvoltați în literatura de specialitate rămâne utilă pentru a conștientiza amploarea majoră pe care o are acest fenomen, în speranța că astfel factorii de decizie și actorii implicați în lanțul energetic (de la producție până la furnizarea ei în gospodării) vor conștientiza gravitatea lui. Ultimii ani au adus o abundență de dovezi derivate din cercetare cu privire la impactul pe care sărăcia energetică îl are asupra stării de sănătate (inclusiv psihică) a membrilor unei gospodării afectate, asupra capacității de a dezvolta o viață socială normală și de implicare în comunitate și, mai general, asupra calității vieții. Mai mult, efectele negative trec semnificativ de nivelul gospodăriei, având efecte sociale și politice toxice, prin șubrezirea încrederii în instituții și actori corporativi implicați în accesul la energie, contribuind astfel la crearea contextului pe care îl capitalizează și pe care se construiesc discursurile populiste și antidemocratice.

Așadar, răspunsul la întrebarea „Câte gospodării sunt în sărăcie energetică în România?” este „Depinde”. Totuși, vom încerca în continuare să oferim o imagine asupra dimensiunii sărăciei energetice în România aplicând o serie de indicatori des utilizați în practică. Vom utiliza datele din Ancheta Bugetelor de Familie 2018 pentru a calcula cei patru indicatori tradiționali – 2M („dublul medianei”), M/2 („jumătatea medianei”), LIHC („Low Income, High Cost”), respectiv 10% – detaliați în tabelul de mai jos.

Tabelul 1. Date cu privire la sărăcia energetică în România

Fiecare dintre acești indicatori are și neajunsuri și oferă doar o parte din imaginea de ansamblu. În principal, toți se referă la venituri și doar indică înspre alte potențiale variabile care influențează dimensiunea cheltuielilor cu energia dintr-o gospodărie. 2M și M/2 au fost construiți ca indicatori care arată/reprezintă fiecare câte o extremă a fenomenului. O gospodărie se poate afla doar într-una dintre cele două situații într-un anumit moment, însă cei doi indicatori pot fi însumați pentru a oferi o imagine mai completă asupra amplorii pe care o are fenomenul, de vreme ce se referă la mediana cheltuielilor cu energia ca punct de referință. Apoi, toți indicatorii operează cu medii lunare anuale; în timp ce veniturile nu variază în funcție de sezon, niciunul dintre acești indicatori nu surprinde dimensiunea fenomenului în sezoanele în care cheltuielile cu energia cresc – în special în sezonul rece din cauza nevoii de încălzire, dar și pe perioada verii din cauza nevoii de răcire. Deși cheltuielile mari cu energia pe care le indică 2M și 10% pot sugera o problemă de eficiență energetică, niciunul dintre acești indicatori nu o include ca pe o variabilă principală.

Din păcate, calitatea datelor cu privire la fondul de locuințe, în special în zona de eficiență energetică, mergând până la nivel de localitate, este foarte slabă. Totuși, pe baza acelorași date din ABF, o cross-tabulare ne oferă câteva repere suplimentare asupra localizării fenomenului. De exemplu, 35,8% dintre gospodăriile indicate de M/2 ca fiind în sărăcie energetică ascunsă sunt construite din paiantă, majoritatea aflate în mediul rural sau în zone urbane sărace. În schimb, 42% dintre gospodăriile identificate prin 2M sunt în clădiri din beton, aproape toate apartamente în blocuri din zonele urbane construite în perioada comunistă și doar 9% sunt gospodării din paiantă din mediul rural. Totuși, nu ar trebui să ne grăbim să tragem concluzia că aceste date indică sigur o problemă de eficiență energetică, putând fi vorba și de cauze legate de comportament sau de prețul combustibilului într-o anumită zonă. De exemplu, datele culese într-un sondaj de opinie realizat la Cluj-Napoca în toamna lui 2020 arată că peste 40% dintre gospodării reglează temperatura la peste 21 C, iar jumătate dintre acestea sunt identificate drept sărace energetic de indicatorul LIHC. O altă cifră utilă vine din datele EU-SILC, care arată că în 2019, 13,7% dintre cetățeni aveau datorii la facturile de energie.

Alți indicatori care oferă o imagine asupra capacității unei gospodării de a-și asigura nevoile minimale de energie se referă la acces. Un studiu Deloitte din 2017 plasa numărul gospodăriilor cu acces informal la rețelele de energie (în special electricitate) la 422.615, adică aproximativ 5,6%. Conform datelor de la INS referitoare la consumurile de gaz, în 2019, 78% din populația aflată în mediul rural (echivalentul a aproape 70% la nivel național) locuia în gospodării aflate în localități fără acces la rețeaua de gaz (cărora li se adaugă gospodăriile aflate în localități cu rețea de distribuție, dar care nu sunt racordate la rețea), fiind deci constrânse la folosirea de lemne, ceea ce indica dificultăți majore de asigurarea necesarului pentru încălzire. Conform ABF 2018, peste 19% dintre gospodării sunt construite din paiantă, iar alte 4,5% din lemn, ambele materiale de construcție cu o performanța energetică scăzută și dificil de ridicat prin intervenții ulterioare. Un alt indicator care ia în calcul calitatea locuinței este incapacitatea de a menține locuința suficient de încălzită, care în 2019, conform datelor EU-SILC, se situa la 9,3%. De asemenea, EU-SILC 2016 arată că 11,9% dintre gospodării raportează probleme legate de mucegai, infiltrații sau umezeală excesivă în interior, ceea ce denotă tot probleme legate de o temperatură constantă optimă, precum și de calitatea gospodăriei și de dotări.

De interes deosebit sunt datele privind ajutoarele de încălzire, care constituie singura modalitate de ajutor financiar pusă la dispoziție de statul român pentru gospodăriile care se află în dificultate de a-și asigura încălzirea pe perioada sezonului rece (noiembrie-martie), raportată strict la venitul unei gospodării. Problema ajutoarelor de încălzire a fost tratată pe larg în raportul precedent, una dintre principalele probleme legate de acest mecanism fiind faptul că ele sunt acordate pe bază de cerere, existând deci un element administrativ care face ca mecanismul să nu „vadă” mulți posibili beneficiari. Alte probleme este lipsa de actualizare a pragurilor de venit sub care o gospodărie poate primi ajutor (până la OUG 114/2019 și până la noua lege privind consumatorul vulnerabil), precum și neluarea în seamă a creșterii prețurilor la energie și a ponderii cheltuielilor cu energia în bugetul unei familii. Prin urmare, numărul celor care primesc ajutor de încălzire a scăzut rapid în ultimii ani, în special ca urmare a creșterii veniturilor care au făcut ca mulți posibili beneficiari să nu se mai califice. De aceea, numărul celor care primesc ajutoare de încălzire oferă, la rândul său, o imagine asupra unui tip de gospodărie săracă energetic pe motive de venit (gospodăriile care primesc ajutor), însă nu ne spune nimic despre amploarea totală a fenomenului (cei care ar trebui să primească ajutor pe motiv de venit și nu îl primesc sau cei care sunt în sărăcie energetică din alte motive decât cele de venit).

Tabelul 2. Numărul ajutoarelor de încălzire 2017-2020

Numărul ajutoarelor de încălzire pe an

Tabelul 3. Sumele acordate pentru ajutoare de încălzire 2017-2019

Sume plătite per tip de ajutor de încălzire pe an

Pornind de la premisa că fiecare dintre acești indicatori oferă o parte din imaginea asupra sărăciei energetice, este necesară o nuanțare suplimentară cu privire la disocierea dintre „sărăcie energetică” și „vulnerabilitate energetică”. În literatura științifică din ultimul deceniu, cele două au devenit tot mai bine definite ca fiind concepte diferite, în pofida faptului că în practică ele sunt considerate aproape sinonime. De altfel, în România „consumatorul vulnerabil de energie” este definit prin lege în strânsă legătură cu „a fi sărac energetic”. Totuși, nici literatura nu a venit încă cu indicatori specifici pentru vulnerabilitatea energetică, văzută drept rezultatul unui cumul de factori proveniți din lanțul de producție și furnizare de energie către consumatorii rezidențiali, plus alți factori contextuali, asupra cărora gospodăriile au un control limitat și, prin urmare, o capacitate redusă de a ieși din această stare. Cu toate acestea, „vulnerabilitatea asociată energiei” (o nuanță diferită de „vulnerabilitatea energetică”) trebuie privită într-un sens mai larg. Putem întâlni situații în care o gospodărie își acoperă toate nevoile energetice, dar, în raport cu venitul, să fie necesare tăieri de cheltuieli de la alte capitole esențiale pentru un trai decent, în funcție de structura gospodăriei (medicamente, rechizite, haine, alte dotări în locuință, alimente sau capacitatea de economisire). O astfel de situație este sinonimă cu vulnerabilitatea. Indicatorul care se apropie cel mai mult de această situație este LIHC, deoarece combină ponderea cheltuielilor cu energia, pragul de sărăcie și venitul total, însă și el pune accentul pe cheltuieli mari („peste mediană”), deși acestea pot fi generate de lipsa accesului la combustibili mai ieftini, de performanță energetică scăzută sau de alți factori asociați vulnerabilității care nu sunt vizibili prin acest indicator. De asemenea, indicatorul nu ia în calcul cheltuielile mult sub mediană, foarte reduse ca urmare a efortului tocmai de a nu priva gospodăria de alte cheltuieli necesare.

Pentru a oferi totuși o perspectivă mai largă asupra vulnerabilității, asociată cu energia (dar nu neapărat prin privare sau supraconsum de energie), am folosit o variație a indicatorului LIHC, obținută prin eliminarea condiției legate de cheltuieli cu energia mai mari decât mediana; acest lucru arată, pe baza datelor ABF, că 32% dintre gospodării cad sub pragul de sărăcie după plata cheltuielilor cu energia (valoarea LIHC pe aceleași date era de 13%). Trebuie repetat, însă, că aceste date se referă la medii lunare anuale, deci procentul crește semnificativ pe perioada sezonului rece și mai ales în rândul celor peste 70% gospodării situate în mediul rural fără conectare la gaz și fără posibilitățile materiale de a recurge fie la surse regenerabile, fie la electricitate, alternative care rămân în continuare o excepție și cu perspective limitate de a fi utilizate la scară largă în viitorul apropiat.

Asociația Centrul pentru Studiul Democrației
 Autori: Anca Sinea și George Jiglău
Colaboratori: Andreea Vornicu-Chira,
Maria Henriette Pozsar, Diandra Tanasă,
Matei Vrabie

^[1]              http://www.engager-energy.net/covid19/