Voi încerca să configurez câteva perspective personale pe această temă, bazate pe experiența mea de peste 25 de ani de cadru didactic universitar, 8 ani de prorector și aproape 4 ani de rector. Voi porni de la premisa că responsabilitatea noastră majoră, a universităților, a tuturor celor care prin deciziile lor sunt implicați, direct sau indirect, în acest proces, este educația tinerei generații și pregătirea ei pentru a performa la nivelul cerut de piața forței de muncă și a fi cât mai aproape de cerințele reale ale angajatorilor și profesiilor deceniului ce urmează.
Sigur că există, incontestabil, multe aspecte pozitive pe care le înregistrează învățământul superior din țara noastră în acest moment, există tradiții și rezultate care atestă faptul că România are universități care se situează – prin studenții, absolvenții, cadrele didactice și cercetătorii lor – pe poziții onorabile în edițiile recente ale clasamentelor bine cotate internațional, precum și în aprecierile angajatorilor. Mă refer, în primul rând, la membrii Consorțiului „Universitaria”, cu o activitate comună de 10 ani, reunind cinci universități de top ale României, respectiv: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București. La cea mai recentă reuniune a Consorțiului, care a avut loc la Timișoara (locul unde, acum zece ani, a fost înființat Consorțiul), rectorii celor cinci universități au semnat o rezoluție în 10 puncte, care formulează probleme, așteptări și propuneri concrete de implicare a noastră în procesul educațional și în „viața cetății” și care vizează orizontul relativ apropiat și necesar de optimizat al învățământului superior pentru anul 2020. Doresc să menționez pentru cititorii revistei „Economistul” patru din cele 10 puncte, și anume:
- Solicitarea ca universitățile noastre și Consorțiul, în ansamblu, să devină parteneri reali de dialog în elaborarea politicilor publice și a strategiilor naționale în domeniul învățământului superior și al cercetării.
- Asigurarea creșterii finanțării învățământului românesc, astfel încât să acopere necesitățile universităților în deceniul 2020-2030. Pentru realizarea obiectivelor învățământului românesc este necesară alocarea a 1% din PIB pentru cercetare și 6% pentru educație. Am formulat, totodată, propunerea de alocare de resurse de către guvern pentru cercetarea universitară printr-un mecanism de tip finanțare instituțională de bază.
- Intensificarea eforturilor noastre în procesul de formare inițială și continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și oferirea de asistență și implicarea în creșterea nivelului de pregătire profesionale a acestor categorii de formatori ai tinerei generații.
- Determinarea universităților de top ale României de a dezvolta relația cu mediul de afaceri, pentru a beneficia de expertiza și de opiniile specialiștilor în elaborarea ofertei educaționale pentru studenții noștri, în acord cu cerințele pieței muncii și dezvoltarea culturii antreprenoriale.
Tema generică România Orizont 2040 promovată de dumneavoastră este, însă, despre modelul economic al perioadei următoare, despre faptul că educația tinerei generații este condiția esențială a evoluției în toate domeniile. Într-un mod particular, sistemul de învățământ superior economic, care îmi este cel mai apropiat și la care mă voi referi în cele ce urmează, trebuie privit ca o piață concurențială pe care se întâlnesc diferiți jucători ce interacționează, fiecare cu dorința de a obține un rezultat eficient – absolventul performant. Școala superioară economică trebuie abordată ca fiind unul dintre principalele motoare ale societății în dezvoltarea sustenabilă, în sporirea nivelului de trai și a calității vieții, respectiv a bunăstării umane.
Așa cum am prezentat în intervenția mea de la dezbaterea „Educația tinerei generații din perspectiva anilor 2040. Resurse de cercetare, creativitate şi inovare”, organizată la ASE în cadrul demersului Academiei Române desfășurat sub genericul „Modelul economic românesc în UE. România – Orizont 2040”, consider că există două aspecte majore pentru încadrarea educației tinerei generații în modelul economic românesc, și anume:
a) Pregătirea tinerei generații după principii moderne, cu unități de învățământ adaptate noilor cerințe de pe piața muncii, beneficiind de o legislație coerentă și sustenabilă. Nu cred în eficiența elaborării și acțiunii unor legi separate pentru învățământul preuniversitar, universitar și statutul cadrelor didactice și nici în existența a două ministere, al educației și al cercetării (problemă care momentan s-a rezolvat). Cred că trebuie să existe o viziune și abordare globală a educației tinerei generații (aflată într-o îngrijorătoare descreștere demografică), respectiv o asumare a ei la nivel de politică strategică a țării și o transpunere coerentă a acesteia, indiferent de frecvența modificărilor la nivelul administrativ al educației în România.
b) A doua preocupare majoră este promovarea de politici publice pentru menținerea absolvenților în țară pentru a implementa cu succes modelul pe care noi vrem să-l construim acum. Consider că politica de resurse umane a țării trebuie să ofere absolvenților de facultate soluții de menținere în țară prin asigurarea de locuri de muncă bine plătite și prin programarea politicilor de personal. România se confruntă cu un fenomen mai mult decât îngrijorător, chiar dramatic prin consecințele pe termen mediu și lung: scăderea numărului populației, generată atât de scăderea natalității, cât și de migrație. Populația României a ajuns la cel mai scăzut nivel de după 1968, iar în anul 2022 se preconizează ca numărul de locuri oferite de universități pentru admiterea la facultate să fie foarte apropiat de numărul de absolvenți de liceu cu bacalaureat.
Este cunoscut faptul că toate regiunile și județele țării sunt afectate de scăderea populației rezidente, dar cu intensități diferite. În ultimii ani s-au constituit şi consolidat într-o serie de aglomerări urbane adevărați „poli de dezvoltare economică”, fapt de natură să atragă tineri prin oferta mai generoasă de locuri de muncă, dar una din urmările negative ale acestui proces va consta în depopularea drastică a zonelor rurale şi accentuarea discrepanțelor de dezvoltare, diminuând, şi pe această cale, șansele copiilor din aceste zone pentru a accede la o pregătire superioară.
Complexitatea dezvoltării specializărilor face imposibilă cuantificarea cu exactitate a aportului valoric al absolvenților/specialiștilor într-un anumit domeniu absolvit, dar se poate afirma cu certitudine că atât ca aport, cât și ca rol în societate, absolvenții din domeniul economic și IT reprezintă piloni ai dezvoltării și sustenabilității unei economii moderne.
Pe fondul crizei forței de muncă curente, dacă luăm în calcul nivelul de înstrăinare a capitalului uman specializat, respectiv dacă luam în analiză rata/nivelul plecărilor absolvenților pe domenii, în străinătate, atunci numărul economiștilor și al IT-urilor se situează mult sub nivelul emigrărilor absolvenților de medicină sau inginerie, ceea ce presupune că efortul financiar depus de țara noastră în formarea de economiști și IT-iști, comparativ cu alte specializări, este mai sustenabil.
În acest context, considerăm că pentru anul 2020 și pentru perioada imediat următoare sunt demne de luat în seamă următoarele măsuri de îmbunătățire a managementului educațional în țara noastră:
- alocările bugetare ar trebui să se realizeze în funcție de costurile reale pe student, luând în calcul inclusiv reducerea numărului de studenți bugetați și creșterea finanțării pe student;
- intensificarea eforturilor de internaționalizare a universităților;
- continuarea politicii de alocare a locurilor bugetate pe domenii prioritare (dar să avem mare grijă care sunt acele domenii prioritare);
- punerea unui accent deosebit pe antreprenoriat și pe rolul consiliilor consultative în îmbunătățirea planurilor de învățământ și a fișelor disciplinelor;
- îmbunătățirea procesului de admitere în toate universitățile publice și private;
- finanțarea cu prioritate a temelor de doctorat provenite dintr-o nevoie economico-socială;
- elaborarea de politici publice menite să contribuie la menținerea tinerilor absolvenți în țară, respectiv la întoarcerea tinerilor plecați la studii sau la muncă în străinătate (experiența lor fiind benefică în armonizarea modelului românesc cu cel european).
În ceea ce privește Academia de Studii Economice din București, apare ca necesară în perspectiva mai largă descrisă mai sus proiectarea paletei de specializări ținând seama de dinamica realităților economiei noastre. Prioritară în această direcție este conceperea programelor de studiu pentru a asigura armonia în universul profesiei noastre dintre gândirea economică exigentă, logica acțiunii eficiente și participarea responsabilă la viața societății. Ca accent al nucleului ideatic al poziției societale a universității noastre se relevă a fi de neevitat remodelarea funcției educative în scopul de a avea absolvenți pentru care performanța se judecă atât după criteriile de expertiză profesională, cât și după abilități de inserție pe piața muncii.
Cheia către societatea cunoașterii o reprezintă comunicarea, prin care se alimentează înțelegerea corectă a evoluțiilor, explicarea bazată pe argumente întemeiate pe adevăr. În fapt, ca orice proces transformațional, societatea cunoașterii este, în primul rând, un proces de învățare. Universitatea noastră știe să răspundă adecvat satisfacerii exigențelor învățării clasice, formative, pe termen mediu, unde este vizat individul și microgrupul, dar și structurării potențialului pentru învățarea procesuală, centrată pe implicarea conștientă în contexte complexe de natură dinamică a macrogrupurilor, pe termen lung. Consider că aici sunt marile probleme a căror rezolvare ajută la adaptarea misiunii universității la cerințele economiei viitorului aparținând societății cunoașterii.
În final, putem concluziona că suntem încrezători în reușitele noastre viitoare și suntem pregătiți să dăm răspunsul adecvat provocărilor tot mai importante ale societății cunoașterii. Academia de Studii Economice din București se va afla în avanpostul gândirii imaginative a procesului de modernitate, va asigura suportul științific pentru transformarea tinerelor generații de specialiști în agenți ai smart power, resursa viitorului așteptat de oameni.
