ACDBR solicită Guvernului măsuri ferme în vederea garantării aprovizionării cu alimente a populației

Date:

Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR) a retrimis Primului Ministru al României o petiției prin care solicităm declararea DISTRIBUȚIEI DE BUNURI SECTOR STRATEGIC, împreună cu alte sectoare economice vitale pentru populție, precum sănătatea, siguranța publică, transportul de mărfuri, industria alimentară și să creeze pachete specific sectoriale cu de măsuri de intervenție guvernamentală, în spiritul Comunicării Comisiei Uniunii Europene din 19 martie 2020 privind Cadrul temporar pentru măsurile de ajutor de stat pentru sprijinirea economiei și a Deciziile Parlamentului European din 26 martie 2020 privind răspunsul comun al UE la pandemia COVID 19.

Este important ca Guvernul să garanteze securitatea populației prin luarea de măsuri ferme, fără precedent, prin care să asigure funcțiile vitale ale societății și să comunice coerent și transparent aceaste măsuri.

ACDBR trage public un semnal de alarmă că, dacă Guvernul nu se va ridica la nivelul momentului, EXISTĂ RISC MAJOR DE SECURITATE ALIMENTARĂ, adică să apară sincope în asigurarea hranei populației. Suntem cei care asigurăm fluxul neîntrerupt de marfă între producători și magazinele în care intră clienții finali. 44% din populația României traiește în mediul rural, unde există doar magazine aprovizionate de noi.

Chiar dacă există stocuri iar producția alimentară este la capacitate 100%, aceste bunuri alimentare trebuie distribuite către marile rețele comerciale și către magazinele alimentare de proximitate. Ca și în cazul sistemului sanitar, este posibilă apariția blocajelor comercianților, ceea ce va duce imediat la disfuncții majore în asigurarea cu alimente a populației. Subliniem că distribuitorii și comercianții de alimente și bunuri de larg consum suntem în prima linie și, solidari cu autoritățile publice, încercăm să ne achităm de sarcina socială ce ne revine.

Dar pentru optima funcționare a lanțului alimentar și a distribuției de alimente avem nevoie de suport imediat. Solicitările noastre adresate Primului Ministru și Ministerului Economiei sunt:

1. Analiza Guvernului asupra gradului de risc sectorial în economie cu incidență critică asupra populației și stabilirea Sectoarelor strategice.

2. Facilitarea accesului la mijloace sanitare performante de protecție împotriva infectării cu Covid 19 pentru toți angajații din domeniile comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul.

3. Plata debitelor Statului către toți operatorii economici în maximum 15 zile, cu efectuarea ulterioară a controlului legal.

4. Acordarea unor finațări nerambursabile directe de către Guvern întreprinderilor aflate în dificultate, din cauza efectelor directe sau indirecte asupra acestora generate de intervenția statului.

5. Achitarea în totalitate şi direct din bugetul de stat a indemnizaţiei aferente concediilor medicale pentru angajații bolnavi de coronavirus sau aflați în carantină sau autoizolare.

6. Amânarea plății tuturor obligațiilor fiscale ale tuturor contribuabililor pe perioada stării de urgență plus două luni de la încetarea acesteia, fără calcularea penalităților de întârziere.

7. Suspendarea plății ratelor, a dobânzilor la credite, linii de credit și leasing-uri tuturor contribuabililor pe perioada stării de urgență plus două luni de la încetarea acesteia, fără calcularea penalităților de întârziere, fără capitalizarea dobânzii. Aceasta este măsura reprezintă realul suport acordat de Guvern și nu doar o garantare a veniturilor viitoare ale băncilor.

8. Crearea de către Guvern a unor scheme de împrumut bancar garantate de stat, cu dobândă subvenționată 100%.

9. Nediscriminarea prin actele normative elaborate a antreprenorilor în funcție de codurile CAEN ale acestora.

10. Crearea unor Comitete de urgență pe sectoare economice, care să analizeze situația existentă, să anticipeze efectele pe termen imediat, scurt și mediu, totodată să formuleze, clar și în raport cu normele legale incidente, măsurile și normele de aplicare ce pot fi propuse spre aprobare și promulgare de către Guvern. Comitetele pot fi formate din reprezentanți ai asociațiilor/patronatelor, ministerelor sectoriale și ai Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât activitatea să fie una obiectivă, eficienta și rapidă în elaborarea și propunerea soluțiilor optime.

11. Acordarea de către Guvern a prezumției de nevinovăție tuturor contribuabililor și, în consecință, debirocratizarea măsurilor luate de Guvern prin OUG-urile deja adoptate, astfel încât acestea să fie operabile imediat și fără constrângeri inutile.


Ovidiu GHEORGHE Președinte Asociația ACDBR

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...