Bursele JTI pentru Jurnaliști Lansarea ediției 2019-2020

Date:

De Ziua Mondială a Presei, Bursele JTI pentru Jurnaliști anunță ediția 2019 – 2020, realizată cu sprijinul foștilor bursieri, al Asociației „Clubul Presei Economice”, al Fundației Art Production și al agenției Ad Media Consult.

Programul, aflat la 20 de ani de la prima ediție, este destinat ziariștilor care doresc să-și consolideze experiența profesională și încurajează pregătirea în domeniul politicilor europene. Totodată, contribuie la înțelegerea modului în care temele europene sunt abordate de către mass-media internațională.

Bursele JTI pentru Jurnaliști se desfășoară în trei etape:

  • Un training specializat, susținut în România de către experți în teme europene și economice;
  • O călătorie de studii de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia ziariștii se vor întâlni formal și informal cu oficiali ai Uniunii Europene;
  • Stagii de pregătire profesională, timp de patru săptămâni, la Bruxelles;

La încheierea primei etape vor fi selectați jurnaliștii care vor continua programul.

La ediția 2019 – 2020 sunt invitați ziariști din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile economic, politic și social, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

  • Experiența profesională de minimum doi ani
  • Vârsta de până în 40 de ani
  • Abilități de comunicare în limba engleză.

Dosarul de înscriere va cuprinde:

  • Curriculum Vitae
  • Formular de înscriere disponibil pe site-ul bursejti.ro și www.admediaconsult.ro
  • Portofoliu: trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate
  • Două scrisori de recomandare, de preferință una de la coordonatorul direct sau managerul instituției unde lucrează.

Preselecția candidaților se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecția pe baza unui interviu.

Data limită de depunere a dosarelor de înscriere este 1 septembrie 2019 (inclusiv), cu mențiunea Bursele JTI pentru Jurnaliști.

Bursele JTI pentru Jurnaliști au fost lansate în anul 2000, ca o continuare a programului de stagii inițiat în anii ‘90 de National Forum Foundation/Freedom House, cu sprijinul Guvernului SUA. Obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoștințelor și abilităților jurnaliștilor, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, practică profesională specializată, mai întâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.

Participanții ediției actuale se vor alătura astfel celor peste 250 de colegi de breaslă care au beneficiat de-a lungul ultimilor 20 ani de Bursele JTI pentru Jurnaliști.

Programul este anunțat în fiecare an pe data de 3 mai, Ziua Mondială a Presei. Ziua mondială a libertății presei a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanței și obligaţiei respectării libertății de exprimare, aşa cum stabilește Declarația Universală a Drepturilor Omului care, la articolul 19 arată că: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.

Dosarele de înscriere se pot depune fie online, prin intermediul site-ului www.bursejti.ro, la adresa [email protected], precum și print la adresa: Ad Media Consult, str. Erou Iancu Nicolae, nr.103, vila i-2 Voluntari, jud. Ilfov, cod postal 077190.

Persoana de contact: Irina Apostol, tel: 0744584620,e-mail: [email protected]

 

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Cometex inaugurează cel de-al 11-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul  Hunedoara 

Cometex, companie dezvoltatoare de parcuri comerciale deschide pe 28...

Prelungirea plafonării primelor RCA nu este un „medicament minune”

Industria de asigurări a luat nota cu profunda...

Digitalizarea raportărilor fiscale – etapele anului 2024. Ce schimbări apar la e-Factura?

de Victoria Dobre, Senior Manager și Ștefan Machidon,...

Costul proprietății – mai scump din 2025 pentru toți. De ce și cum?

de Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și...