5 sfaturi utile pentru o viață (financiară) mai bună

Date:

„Nu îmi ajung banii de la un salariu la altul”, „Nu am bani de vacanță”, „Îmi doresc să îmi cumpăr ceva și iar nu îmi ajung banii”. Acestea sunt cele mai frecvente probleme auzite în familie, la colegi și prieteni. Școala de bani de la BCR îți oferă câteva ponturi despre cum îți poți rezolva astfel de probleme.

1. Fă-ți un fond de rezervă

Te-ai gândit vreodată ce s-ar întâmpla dacă de mâine ți-ai pierde locul de muncă sau cineva drag ție ar avea o problema de sănătate? Dacă ai avea un fond de rezervă, ai găsi mai ușor puterea să treci peste toate aceste probleme. Fondul de rezervă este o sursă de lichidități care acoperă o parte sau toate cheltuielile tale din perioadele când veniturile sunt mai scăzute, în caz de șomaj temporar sau când apare o urgență neprevăzută. În caz de forță majoră, este de preferat să îți poți acoperi cheltuielile pe cel puțin 3-6 luni doar din fondul de rezervă. Poți folosi acest fond doar în caz de pierdere a locului de muncă, urgențe medicale, daune care afectează locuința, reparații auto neprevăzute sau costuri neprevăzute de călătorie. Dacă suntem prevăzători din timp, putem trece cu încredere peste orice obstacol.

2. Informează-te bine înainte de orice achiziție

Primul pas spre conștientizarea costurilor pe care le presupune stilul tău de viață este să faci cumpărături inteligente. În primul rând, înainte de a pleca la cumpărături informează-te despre produsul pe care vrei să-l cumperi, mai ales dacă e vorba de un produs costisitor pe care vrei să îl folosești pe termen lung. În al doilea rând, citește cu atenție etichetele și asigură-te că înțelegi cum se întreține produsul.
Nu uita de reduceri! Majoritatea magazinelor pun produsele la reducere după ce trece o sărbătoare importantă pentru a aduce clienții înapoi în magazin, așa că e momentul propice să profităm de aceste cumpărături. Nu în ultimul rând, analizează cu atenție calitatea unui produs, nu prețul. Degeaba îți cumperi un frigider ieftin dacă trebuie să-l repari din 2 în 2 ani. Un cumpărător bine informat poate reduce costurile pentru întreținerea și repararea produselor, așa că întotdeauna trebuie să faci cumpărături cu cap și sigur bugetul tău nu va avea de suferit foarte mult.

3. Practică regula zgârcitului

Știai că există o regulă a zgârcitului? Spune așa: Amână o achiziție până a două zi. Poate te răzgândești. Această regulă este foarte utilă pentru că de multe ori avem tendința să cumpărăm din impuls. Dacă amânăm achiziția unui lucru, avem timp să ne gândim dacă acel lucru este într-adevăr util pentru noi. În acest fel o ne fie mai ușor să ne dăm seamă dacă avem cu adevărat nevoie de bunul respectiv sau este o simplă dorință. De multe ori ne este greu să facem această diferență, însă trebuie să ne găsim echilibrul dintre ceea ce ne dorim și ceea ce avem nevoie. Este important să fim informați despre produsul pe care îl dorim – mai ales dacă este costisitor și îl vom folosi pe termen lung.

4. Monitorizează-ți cumpărăturile prin cardul de credit

Mulți oameni află cu stupoare că au probleme financiare fiindcă nu au monitorizat atent achizițiile făcute prin intermediul cardurilor de credit. Pentru a evita această situație îți propunem o soluție în 4 pași. În primul rând, stabilește o sumă rezonabilă pe care o poți cheltui folosind cardul de credit în fiecare lună și limitează-te la acea sumă. Asigură-te că îți monitorizezi cheltuielile asociate cardului tău de credit în mod regulat, la fel cum îți monitorizezi bugetul personal și scade fiecare sumă cheltuită din limita stabilită în prealabil. Și, mai ales, nu mai folosi cardul de credit dacă te apropii periculos de mult de această limită sau dacă ai atins-o.

5. Comunicarea în cuplu e esențială

Banii ocupă primul loc în topul motivelor de ceartă în cuplu. De multe ori, banii sunt scânteia care aprinde discuții despre ambiții, obiective ratate, frica de viitor și balanța puterii în cuplu.
Prin urmare, comunicarea este esențială. Decideți împreună dacă ambele salarii vor fi puse în același cont sau în contul individual al fiecăruia. Hotărâți o sumă pe care, lunar, fiecare din voi o va pune într-un cont comun, pentru cheltuieli ce țin de casă. Stabiliți împreună cine va plăti facturile și cine acoperă celelalte cheltuieli ale casei. Discutați modurile în care veți finanța achiziții majore precum o mașină, o casă sau diverse electrocasnice. Este recomandat să evitați însă o îndatorare care va diminua o mare parte din câștigurile voastre. Creați, tot împreună, un plan de economii și de investiții. Indiferent de mărimea venitului, un plan coerent de venituri, cheltuieli și investiții vor ajuta orice cuplu să se mențină deasupra liniei de plutire.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Lavazza – cifră de afaceri de peste 3 miliarde de de euro în 2023

Consiliul director al Grupului Lavazza a aprobat declarațiile financiare...

Hidroelectrica propune repartizarea a 100% din profitul realizat în 2023 către acționari

Hidroelectrica propune acționarilor repartizarea a 100% din profitul net...

Cometex inaugurează cel de-al 11-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul  Hunedoara 

Cometex, companie dezvoltatoare de parcuri comerciale deschide pe 28...

Prelungirea plafonării primelor RCA nu este un „medicament minune”

Industria de asigurări a luat nota cu profunda...