Banca Naţională a României organizează miercuri „Ziua porţilor deschise” iar în intervalul orar 11:00 – 19:00 cei interesaţi vor putea vizita Palatul Vechi din Bucureşti, muzeul BNR şi o colecţie de lingouri şi monede de aur din Tezaurul BNR, a anunţat banca central, potrivit Antena3.ro.

„Cu ocazia împlinirii a 139 de ani de la înfiinţare, BNR deschide vizitatorilor Palatul Vechi din Bucureşti, precum şi sucursale regionale şi agenţii ale BNR din teritoriu. Cei interesaţi vor avea acces în Palatul Vechi al Băncii Naţionale, situat în Centrul Vechi din Bucureşti, cu intrare din Str. Lipscani, nr. 25. Publicul larg va putea explora Sala Consiliului de Administraţie şi vechiul cabinet al Guvernatorului, Sala de Marmură, colecţia numismatică şi expoziţiile: „Istoria leului”, „Banca Naţională a României şi Marea Unire”, „Istoria bancnotei româneşti” şi „TezAur”, precizează BNR.

Amenajată în cadrul Muzeului BNR, expoziţia permanentă „TezAur” proiectează un concept modern şi original, care porneşte de la imaginea Pământului ca depozitar al zăcămintelor de aur, iar vizitatorii vor descoperi informaţii inedite despre metalul nobil şi vor putea admira lingouri autentice din aur şi monede din aur din Tezaurul Băncii Naţionale.

DISTRIBUIȚI