Asteroidul a lovit şi, brusc, totul s-a schimbat. Dar asteroidul care s-a prăbuşit pe planeta noastră este invizibil. Ca să îl vedem avem nevoie de un microscop, şi nu de un telescop.
Odată cu COVID-19, lumea se confruntă cu mai multe crize în una: o criză globală de sănătate a declanşat crize în economie, societatea civilă şi în viaţa de zi cu zi. Rămâne de văzut dacă va urma instabilitate politică. Ori în interiorul ţărilor, ori internaţional. Dar, în mod clar, pandemia a schimbat drastic viaţa aşa cum o ştim. În timp ce finalul crizei şi consecinţele sale nu pot fi prevăzute, anumite schimbări semnificative pot fi anticipate.
Criza nu este doar complexă, amplă şi ameninţă fundaţiile societăţilor individuale şi ale economiei globale. Este de multe ori este mai periculoasă şi extinsă decât criza financiară globală din 2008. Spre deosebire de acel episod, coronavirusul ameninţă milioane de vieţi la nivel global şi efectele sale asupra economiei nu sunt centrate într-un singur sector.
La nivel global, majoritatea activităţilor economice au fost îngheţate, pregătind scena pentru recesiunea globală. Pe lângă numărul de decese şi stabilitatea sistemelor de sănătate, marea întrebare acum este cât de severă va fi încetinirea creşterii economice şi care vor fi consecinţele permanente.
În mod similar, putem doar ghici ce efecte va avea virusul asupra regiunilor deja fragile, şi în special asupra taberelor de refugiaţi. Iranul pare să se îndrepte spre o criză umanitară majoră, în care cei mai săraci şi mai vulnerabili vor fi cei mai afectaţi. Dincolo de asta, încă este prea devreme pentru orice evaluare cât de cât realistă a consecinţelor umanitare ale COVID-19.
Dar experienţele trecute ne spun că şocurile majore, ca acesta, tind să tulbure sistemele politice şi relaţiile internaţionale. Democraţiile vestice, în special, ar putea să îşi aibă guvernarea pusă sub semnul întrebării. Principiile drepturilor oamenilor pot fi asmuţite împotriva imperativelor economice. De asemenea, pandemia creează un conflict de generaţii între tineri şi vârstnici, dar şi între autoritarism şi democraţia liberală.
Şi totuşi, un scenariu alternativ este posibil, în care criza COVID-19 dă naştere unei noi solidarităţi. Să nu uităm, un cutremur şi un tsunami în Oceanul Indian în decembrie 2004 au creat condiţiile pentru încheierea războiului civil în Aceh, Sumatra de Nord.
Pe termen scurt, ţările cel mai afectate de pandemie vor deveni economii în criză: guvernele vor atinge niveluri enorme de cheltuială şi alte măsuri neconvenţionale pentru a preveni un colaps total. Eficacitatea răspunsului rămâne de văzut. Dar este clar că relaţia dintre economie şi stat va trece printr-o schimbare fundamentală.
Plecând de la înţelepciunea prevalentă în ultimele decenii, deja suntem martorii întoarcerii guvernului suveran. Fiecare aşteaptă ca statul să injecteze sume enorme de bani în economie şi să apere (sau să preia) societăţile periclitate şi sectoarele care sunt considerate esenţiale. Rolul crescut masiv al statelor va trebui redus după ce criza a trecut, dar modul în care se va petrece acest lucru este de dezbătut. În mod ideal, guvernele vor transfera veniturile care provin din reprivatizare într-un fond de avere suveran, acordând publicului o cotă în compensarea postcriză.
Până atunci, se aşteaptă ca un guvern mare, indiferent că va fi Comisia Europeană sau autorităţile naţionale, să se pregătească pentru următorul dezastru. În loc să fie prins din nou cu garda complet jos, va trebui să asigure furnizarea de articole medicale esenţiale, echipament personal de protecţie, dezinfectanţi, laboratoare corespunzătoare, unităţi de terapie intensivă şi aşa mai departe.
Dar asta nu este tot. Stabilitatea, eficienţa, capacitatea şi costurile sistemelor existente de sănătate vor rămâne o problemă dominantă. Criza COVID-19 a arătat că nu este chiar posibilă privatizarea sistemului de sănătate. De fapt, sănătatea publică este un bun public de bază şi un factor critic în securitatea strategică.
De asemenea va exista atenţie sporită, susţinută asupra sectorului farmaceutic, în special furnizarea domestică de medicamente critice şi dezvoltarea altora noi. Multe ţări nu vor mai fi dispuse să se bazeze pe lanţurile internaţionale de aprovizionare, care pot să se dărâme cu uşurinţă în caz de urgenţă.
Nu vrem să sugerăm că economia de piaţă va fi abolită. Dar statul cu siguranţă se va afirma faţă de comunitatea de afaceri, cel puţin în ceea ce priveşte chestiunile strategice. De exemplu, criza va produce o presiune politică majoră pentru suveranitatea digitală în Europa. Modelul său nu va fi cel al Chinei autoritare, dar cel al Coreei de Sud democratice, care şi-a stabilit un avantaj digital.
Însă până acum UE nu a jucat un rol proeminent în răspunsul global la
COVID-19. Acest lucru nu este surprinzător. În crizele existenţiale, oamenii tind să se întoarcă la ce ştiu mai bine, şi ce ştiu mai bine este statul-naţiune. Dar în timp ce statele-naţiune ale Europei pot juca un rol imediat de gestionare a crizelor, nu pot rezolva criza.
Până la urmă, piaţa unică, moneda comună şi Banca Centrală Europeană sunt singurele mecanisme care pot împiedica un colaps economic şi permite o eventuală recuperare în Europa. Prin urmare, criza COVID-19 probabil îi va forţa pe europeni să se apropie şi mai mult, cerând şi mai multă solidaritate.
Care este alternativa? O întoarcere la lumea în care fiecare îşi rezolvă problemele singur? Pentru toate guvernele statelor membre ale UE, acest lucru ar echivala cu sinuciderea politică şi economică.
Pandemia COVID-19 este prima criză din secolul XXI şi una care afectează cu adevărat întreaga omenire. Dar vor urma mai multe crize, şi nu vor veni sub forma unui virus. Într-adevăr, criza pe repede înainte prin care trecem acum este o avanpremieră a ce va fi dacă nu abordăm schimbările climatice.
Singurul mod de a gestiona ameninţările generalizate pentru umanitate este prin cooperare şi coordonare mai intensă între guverne şi instituţii multilaterale. De pildă, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Naţiunile Unite, la modul mai general, trebuie întărite cu orice cost.
COVID-19 ne aminteşte că toţi 8 miliarde suntem în aceeaşi oală.
Copyright: Project Syndicate
