Răzvan Nicolescu, Deloitte: Pentru stat, miza proiectului exploatării gazelor de la Marea Neagră trebuie să fie o împărțeală corectă a profitului

Date:

Pentru stat, miza proiectului exploatării gazelor de la Marea Neagră trebuie să fie o împărțeală corectă a profitului, a spus Răzvan NICOLESCU, Energy&Resources Industry Leader, Deloitte Central Europe, la  FORUMUL „Importanța geostrategică și economică a Mării Negre în actualul context european”, organizat de Financial Intelligence și România Durabilă.

Răzvan Nicolescu a enumerat cinci factori economici implicați în proiectul de explorării și exploatării de hidrocarburi în Marea Neagră – fondul de investiții Carlyle, OMV Petrom, Romgaz, colosul amerian Exxon și Lukoil.

„Este foarte  important ca exploatarile de la Marea Neagră să înceapă cât mai repede”, a spus Răzvan Nicolescu, explicând: „În momentul de față, gazul natural se află sub un anumit tip de presiune, generat de planul Comisiei Europene pentru neutralitatea emisiilor până în 2050, și sub presiunea unor descoperiri importante în regiune. Am în vedere descoperirile din Cipru, potențialul Iranului, coroborate cu construcția de terminle đe gaz lichefiat, în special în Grecia, dar și în Polonia, Croația, dar si cu dorința Gazprom de a-și păstra cota de piață cât mai mare în regiune. Toate acestea fac necesesar ca noi să începem proiectul din Marea Neagră cât mai curând.”

Domnul Nicolescu a mai spus că statul trebuie să aibă în vedere o împărțeală corectă a beneficiilor rezultate din exploatările din Marea Neagra: „Trebuie să avem în vedere că acolo companiile trebuie sa investeasca miliarde. Este important ca profitul să fie împărțit corect.”

Răzvan Nicolescu apreciază că plecarea Exxon din proiectul de la Marea Neagră nu trebuie privită ca o scădere a prezenței economice americane în România: „Acestea nu au legătură. Corporațiile americane își urmează propria politică. Plecarea Exxon nu este un lucru care ar trebui să ne bucure din perspectiva întârzierilor legate de proiect, care probabil vor fi de 4-5 ani pierduți față de ambițiile inițiale.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu

Grupul Agricover, lider în piața de agribusiness din România,...

Relația românilor cu băncile în ultimii opt ani 

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

Mihai Daraban: C.E. trebuie să se implice în uniformizarea modului de funcționare a camerelor de comerț europene

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...